Parohia Moniom din Reşiţa oferă burse de studiu pentru 26 de elevi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Parohia Moniom din Reşiţa oferă burse de studiu pentru 26 de elevi

[2019-10-08]
de Gheorghe Anghel

Centrul de Tineret Moniom – organizaţie care funcţionează în cadrul parohiei cu acelaşi nume – a iniţiat în anul şcolar curent proiectul socio-educaţional „Bursele Bucuriei”.
Beneficiarii proiectului sunt 26 de elevi de la toate nivelurile de studiu (primar, gimnazial şi liceal) din municipiul Reşiţa, selectaţi la recomandarea şcolilor şi a parohiilor partenere.
Ei vor primi o bursă lunară în valoare de 100 lei pe parcursul a 12 luni, respectiv pentru perioada septembrie 2019 – august 2020, informează Eparhia Caransebeşului.
„Valoarea burselor oferite în acest an şcolar celor 26 de beneficiari este de 31.200 lei, iar dacă luăm în calcul şi celelalte bucurii pe care le pregătim acestor elevi merituoşi – respectiv pachetele de sărbători şi, mai ales, locurile în tabere – suma pe care suntem pregătiţi să o investim depăşeşte 50.000 lei”, a spus părintele Mihai Ciucur – preşedintele Asociaţiei „Centrul de Tineret Moniom” şi iniţiatorul programului
Banii vor putea fi folosiţi pentru achiziţionarea de rechizite, cărţi, auxiliare sau haine, deoarece scopul principal al programului este sprijinirea directă a educaţiei şi formării elevilor.
Pe lângă bursele lunare, copiii vor primi daruri de Crăciun, de Paşti, de 1 iunie şi vor avea posibilitatea să participe gratuit la taberele educaţionale pe care Centrul de Tineret la va organiza în vara anului 2020.
„Acest din urmă beneficiu va fi acordat elevilor care se vor implica în activităţile educative propuse de centrul nostru de tineret, precum şi în viaţa liturgică a Bisericii”, a precizat părintele Mihai Ciucur.
Fondul de burse a fost constituit din donaţii şi sponsorizări, precum şi din contribuţia membrilor şi voluntarilor asociaţiei şi a parohiei Moniom.
În perioada următoare va fi organizată o întâlnire cu toţi beneficiarii şi familiile lor, precum şi cu reprezentanţii şcolilor şi ai parohiilor partenere, pentru stabilirea detaliilor şi semnarea contractelor de sponsorizare, iar în data de 10 noiembrie vor fi acordate primele burse fiecărui beneficiar al programului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 668, Ultimul acces: 2026-09-29 08:11:51