Rectorul UB propune conservarea identităţii culturale şi patrimoniale ca soluţie la criza satului românesc - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri
Ştiri de azi
Ştiri Actuale
Arhiva Ştiri 2026
Arhiva Ştiri 2025
Arhiva Ştiri 2024
Arhiva Ştiri 2023
Arhiva Ştiri 2022
Arhiva Ştiri 2021
Arhiva Ştiri 2020
Arhiva Ştiri 2019
Arhiva Ştiri 2018
Arhiva Ştiri 2017
Arhiva Ştiri 2016
Arhiva Ştiri 2015
Arhiva Ştiri 2014
Arhiva Ştiri 2013
Arhiva Ştiri 2012
Arhiva Ştiri 2011
Arhiva Ştiri 2010
Arhiva Ştiri 2009
Arhiva Ştiri 2008
Arhiva Ştiri 2007
Arhiva Ştiri 2006
Arhiva Ştiri 2005
Arhiva Ştiri 1935
Top Toate Ştirile
Top Ştiri Actuale
Ştiri necitite
Sugeraţi Ştiri
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Rectorul UB propune conservarea identităţii culturale şi patrimoniale ca soluţie la criza satului românesc

[2019-10-07]
de Sorin Ioniţe

Rectorul Universităţii din Bucureşti a propus conservarea identităţii culturale şi patrimoniale ca soluţie la criza actuală a satului românesc
La Simpozionul Naţional de Teologie dedicat satului românesc, Prof. Mircea Dumitru a spus că tema evenimentului „nu are doar o valenţă istorică, ci şi una proiectivă şi anticipativă, în măsura în care păstrarea şi promovarea fiinţei naţionale şi a credinţei ortodoxe ca elemente definitorii ale conservării şi sporirii identităţii noastre naţionale sunt indisolubil legate de conservarea identităţii culturale şi patrimoniale a satului românesc”.
„Într-o lume post-modernă profund secularizată, principala contrapondere la forţele colosale ale globalizării, cu scopul declarat de a conserva şi a promova specificul nostru identitar naţional, este păstrarea patrimoniului cultural aşa cum a fost constituit şi trăit concret în comunităţile rurale din România”, a explicat rectorul Universităţii din Bucureşti.
Mesajul integral:
Vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o de a spune câteva cuvinte în deschiderea Simpozionului Naţional de Teologie Satul românesc: vatră a plămădirii şi promovării fiinţei naţionale şi a credinţei ortodoxe.
În ultimii ani, am avut onoarea şi privilegiul să particip la deschiderea fiecărei ediţii a acestui Simpozion Naţional, un adevărat reper pentru cercetarea ştiinţifică în domeniul teologiei, dar şi pentru consolidarea, sporirea şi promovarea spiritualităţii româneşti creştin-ortodoxe. Astfel, am putut constata direct cum aceste manifestări teologico-academice naţionale au crescut de la un an la altul prin complexitatea şi diversitatea tematicii şi prin calitatea deosebită a lucrărilor prezentate.
Acum trei ani, aveam onoarea şi bucuria de mă adresa domniilor voastre în deschiderea Congresului Internaţional de Teologie care a dezbătut o temă foarte dificilă şi presantă prin urgenţa şi actualitatea ei: Educaţia religioasă a tinerilor în contextul secularizării actuale. Pe fundalul ediţiilor precedente, tematica acestor simpozioane – inclusiv a simpozionului de anul acesta – relevă şi o creştere organică şi o pregnantă sistemicitate, specifice teologiei ca sferă globală şi formă de manifestare atotcuprinzătoare ale spiritualităţii unui popor.
Dar cred că tema de anul acesta nu are doar o valenţă istorică, ci şi una proiectivă şi anticipativă, în măsura în care păstrarea şi promovarea fiinţei naţionale şi a credinţei ortodoxe ca elemente definitorii ale conservării şi sporirii identităţii noastre naţionale sunt indisolubil legate de conservarea identităţii culturale şi patrimoniale a satului românesc.
Într-o lume post-modernă profund secularizată, principala contraponedere la forţele colosale ale globalizării, cu scopul declarat de a conserva şi a promova specificul noastru identitar naţional, este păstrarea patrimoniului cultural aşa cum a fost constituit şi trăit concret în comunităţile rurale din România.
Unei lumi dominate de forme din ce în ce mai alienante ale unui individualism egoist şi cinic trebuie să i se contrapună, pentru menţinerea unui sănătos echilibru social şi politic, forme ale unei experienţe comunitariene – ale unei Ecclesia – cu valenţe religioase, culturale şi istorice identitare. Natura noastră socială şi politică nu poate înflori decât în forme echilibrat comunitariene ale căror paradigme, pentru cultura, istoria şi credinţa ortodoxă ale românilor, le-au constituit vieţuirea în comunităţile noastre rurale.
Rectorul Universităţii din Bucureşti propune conservarea identităţii culturale şi patrimoniale ca soluţie la criza satului românesc
Criza socială pe care o traversăm azi este simptomul unei crize spirituale globale mult mai adânci. Forţele individualismului egoist şi narcisist, care acţionează pentru dizolvarea acestui comunitarianism firesc, au fost dramatic portretizate de către Nietzsche.
Cu mai bine de o sută de ani în urmă, Nietzsche proclama apocaliptic: Dumnezeu este mort! Această propoziţie alcătuită din trei cuvinte urmărea să anunţe sfârşitul dramatic al unei lumi prin dureroasa desprindere a umanităţii de sistemul ei de valori profunde, dar nu ne dădea nici o speranţă sau idee de clarificare asupra lumii în care urma să intrăm. Este de notorietate faptul că filosofia lui Nietzsche este de o opacitate care rezistă unei descifrări şi decriptări simple şi directe.
Se acceptă, totuşi, că atunci când filosoful vorbeşte despre moartea lui Dumnezeu, el are în vedere fie pe Dumnezeul transcendent al metafizicii, fie pe Dumnezeul personal al compasiunii sau al iubirii şi al iertării.
Dar indiferent unde ne vom plasa în hermeneutica nietzscheană, acele puternice trei cuvinte anunţau cu acuitate începutul unei epoci a secularizării, la care noi toţi participăm pentru că, ne spune tot Nietzsche prin vocea Nebunului din Ştiinţa Veselă, “Noi L-am ucis – tu şi cu mine … Noi toţi suntem ucigaşii lui … Dumnezeu este mort. Dumnezeu rămâne mort. Şi noi l-am ucis.”
Desigur, nu am aici nici timpul şi nici nu este locul pentru o incursiune hermeneutică în acest text constitutiv al post-modernităţii. Pentru a nu rătăci, totuşi, este suficient să atragem atenţia asupra câtorva interpretări obstinat eronate şi totodată asupra unor implicaţii explicite pentru aceia dintre noi în care Dumnezeu nu este mort şi care avem, totodată, şi înalta şi dificila responsabilitate de a îi educa pe tineri şi de a-i convinge să se aşeze pe calea acelor valori durabile în care se înrădăcinează lumea a cărei dispariţie tragică o anunţă şi deplânge Nietzsche.
Moartea nietzscheană a Dumnezeului metafizic, interpretat fie ca o fiinţă sau ca o entitate ultimă şi supremă, fie ca fiind cel mai înalt şi impersonal principiu, a atras interpretări problematice din partea unor teologi sau filosofi.
Astfel, unii teologi au socotit, în mod eronat, că Nietzsche îl omoară pe Dumnezeul impersonal, drept cel mai înalt principiu transcendent, pentru a face loc existenţei unui concept mai relevant al unui Dumnezeu creştin mai autentic, apt să susţină o relaţie personală cu creaturile sale.
Mai grav încă, unii filosofi, în mod cu totul inadecvat, considerându-l pe Nietzsche ateu, se află în eroarea de a-l interpreta pe filosof ca punând semnul identităţii între “moartea lui Dumnezeu” şi non-existenţa sa, o identificare pe care Nietzsche însuşi o respinge categoric.
Cum ajunge să îşi facă simţită prezenţa secularizarea în toate acestea? Secularizarea este prezentă implicit în acest concept problematic al morţii lui Dumnezeu drept cel mai înalt principiu, căci această ipostază a morţii lui Dumnezeu este asociată cu ideea că Dumnezeu moare, ca rezultat al unui proces cultural şi istoric gradual de demistificare şi de dezvrăjire, proces a cărui dinamică rezidă în evacuarea valorilor etosului creştin-umanist şi în substituţia valorilor metafizice tradiţionale cu valorile pozitiviste şi utilitariste care susţin un individualism narcisist al cărui faliment cultural se face deja simţit în societatea contemporană.
Nu ştiu care va fi deznodământul acestei mari confruntări culturale. Şi de aceea, nici alocuţiunea mea nu poate să conchidă pe un ton facil şi superficial optimist.
Tot ceea ce pot spera şi crede este că Dumnezeu Cel infinit de bun, atotştiutor şi atotputernic ne va da lumina clară a credinţei şi voinţa bună a faptei pentru a menţine drumul drept şi a trece dincolo de această cumpănă istorică; iar dacă, o dată cu vorba lui Lucian Blaga, “… veşnicia s-a născut la sat”, îndreptăţirea noastră, a românilor, la nemurire se va legitima, în primul rând, prin perenitatea culturii tradiţionale a satului românesc, a valorilor şi experienţei creştin ortodoxe ale spiritualităţii identitare româneşti.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 679, Ultimul acces: 2026-10-01 06:50:38