Ionel Florian Lixandru despre sat: Unitatea teritorială cea mai mică, celula STEM de la care se poate însănătoşi o societate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ionel Florian Lixandru despre sat: Unitatea teritorială cea mai mică, celula STEM de la care se poate însănătoşi o societate

[2019-10-07]
de Sorin Ioniţe

„Satul rămâne unitatea teritorială cea mai mică, în sens administrativ. Dar poate că el este şi celula STEM de la care se poate însănătoşi o societate”, a spus Secretarul de stat Prof. Ionel Florian Lixandru luni la Simpozionul Naţional de Teologie.
„Pentru ca această celulă să-şi facă treaba, într-o exprimare medicală, Biserica şi Şcoala constituie doi piloni importanţi în restaurarea sănătăţii sale interne – educaţie şi virtuţi. Abilităţi şi atitudine. Suflet, minte şi corp”, a adăugat reprezentantul Ministerului Educaţiei Naţionale.
Simpozionul Naţional de Teologie de la Bucureşti are loc în acest an sub titlul „Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării şi promovării fiinţei naţionale şi a credinţei ortodoxe”.
Mesajul integral rostit de Secretarul de stat Ionel Florian Lixandru în deschiderea evenimentului:
Astăzi se deschid lucrările Simpozionului Naţional de Teologie cu tema: „Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării şi promovării fiinţei naţionale şi a credinţei ortodoxe”. Sunt onorat să particip la deschiderea lucrărilor pe o temă atât de actuală şi de importanţă deosebită, satul fiind un adevărat km 0 al unei societăţi, matca sa.
Satul românesc, atât de prezent în literatură, pictură şi alte arte, este şi o prezenţă continuă în educaţie: sursă de modele de învăţători şi dascăli, originea devenirii unor nume mari aşezate pe frontispiciul cultural şi ştiinţific al ţării noastre, păstrător al tezaurului de învăţătură transmisă din generaţie în generaţie, satul este punctul de plecare în multe poveşti personale de succes ale unor oameni care s-au format moral şi educaţional în satul românesc.
Triada Familie – Şcoală – Biserică din orice comunitate sătească şi „sănătatea” acestei relaţii definitorii pentru comunitatea rurală sunt reperele care ne pot seta anumite aşteptări de la satul respectiv. Într-un sat cu familii funcţionale, cu o şcoală prezentă şi cu o biserică activă ne putem aştepta la realizări cu totul spectaculoase, întrucât fundamentul este bine aşezat: ancorele familiei, educaţia dată de şcoală şi morala creştină sunt o bază de pornire în viaţă pe care se vor aşeza toate celelalte: oportunităţi şi perspective de educaţie şi dezvoltare profesională, integrare socială, o viaţă cu bune repere pentru momentele grele şi decizii complicate.
Familia, de obicei lărgită, constituia sursa de educaţie morală, alături de biserică – aceasta oferea reperele de comportament dezirabile în comunitate, opera cu noţiuni precum ”buna cuviinţă”, ”respect”, ”demnitate” – astăzi le considerăm complicat de format, necesitând ample dezbateri despre formarea caracterului şi cum să furnizăm programe speciale în acest scop.
Şcoala de la sat, alături de biserică, punea primele baze ale educaţiei sistematice, continuând pe cea din familie. Literaţia de astăzi o regăsim în şcoala de la sat de odinioară – cititul şi scrisul erau îmbinate cu lectura scripturii care devenea ”conţinut” plin de sensuri, solicitând elevii la înţelegerea profundă şi practicarea îndemnurilor de comportament.
Satul românesc a constituit, de-a lungul timpului, o adevărată şcoală în sine, un mediu educaţional complet, un ecosistem: ţăranul român transfera către urmaşii săi atât abilităţi practice, meşteşuguri, acel know-how / să ştii să faci pe care astăzi îl dorim atât de mult şi îl preţuim la profesioniştii din jurul nostru, cât şi o întreagă filosofie existenţială despre viaţă, sensul acesteia în raport cu eternitatea, sensul comunităţii, fundamentele valorice, cadrul relaţional interpersonal, criterii pentru înţelegerea umanităţii în complexitatea şi varietatea ei, modalităţi concrete de raportare la situaţii critice, la decizii complicate şi… la sine.
Astăzi, satul românesc se confruntă cu multiple provocări: depopulare, marginalizare în raport cu viaţa urbană, disparităţi între comunităţi mai bogate şi mai bine articulate instituţional, comunitar şi altele care sunt lipsite de resurse pentru a depăşi praguri de sărăcie şi degradare morală.
În aceste schimbări continue, determinate de ritmuri alerte economice şi tehnologice, mobilitate şi oportunităţi de muncă internaţionale la îndemână, pe fondul unei vulnerabilităţi sociale tot mai profunde, este nevoie să repornim abordarea la „firul ierbii”, sat cu sat, cu fiecare comunitate în parte. Să construim şi să întărim parteneriatele funcţionale, între buna guvernanţă, şcoală şi biserică, aplecându-ne spre sprijinirea familiei şi accesibilizarea educaţiei de calitate pentru fiecare copil.
Aici, ajutorul oferit de Biserica Ortodoxă, prin misiunea sa social-educaţională desfăşurată la nivel de parohii s-a dovedit, în foarte multe situaţii, principala resursă pentru reuşita unor copii.
Satul rămâne unitatea teritorială cea mai mică, în sens administrativ. Dar poate că el este şi celula STEM de la care se poate însănătoşi o societate. Pentru ca această celulă să-şi facă treaba, într-o exprimare medicală, Biserica şi Şcoala constituie doi piloni importanţi în restaurarea sănătăţii sale interne – educaţie şi virtuţi. Abilităţi şi atitudine. Suflet, minte şi corp.
Sper ca această cooperare ce s-a dovedit benefică de-a lungul timpului să fie rodnică şi în continuare, căutând împreună cele mai bune soluţii pentru revigorarea satului românesc şi a celor care vieţuiesc în el – familii şi copiii lor. Apreciez tematicile alese în cadrul simpozionului şi vă doresc succes pe parcursul lucrărilor! Vă asigur de sprijinul meu în colaborarea cu Ministerul Educaţiei şi cred că într-adevăr numai în unire şi cooperare vom reuşi!
Secretar de Stat
Ionel Florian Lixandru

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 658, Ultimul acces: 2026-09-29 17:33:05