Se împlinesc 107 ani de la naşterea duhovnicului iconar Sofian Boghiu[2019-10-07]de Gheorghe AnghelSe împlinesc 107 ani de la naşterea părintelui Sofian Boghiu, rămas în memoria românilor ca un duhovnic blând şi pictor bisericesc de excepţie. Mănăstirea Deir-el Harf din Liban, Catedrala Horms – Siria, biserica din Hama, Biserica Mănăstirii Radu Vodă, schitul Darvari sunt doar câteva lăcaşuri de cult care poartă pictura părintelui Sofian Boghiu. Părintele Sofian s-a născut în data de 7 octombrie 1912, Cuconeştii Vechi, judeţul Bălţi. A devenit frate în Mănăstirea Rughi, judeţul Soroca, în anul 1926. A urmat studii la Şcoala de cântăreţi din Mănăstirea Dobruşa, la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica (1932-1940), la Academia de Belle Arte din Bucureşti (1940-1945) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1942-1946). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Dobruşa, sub numele Sofian (1937), hirotonit ierodiacon în 1939 şi preot-ieromonah în 1945 pentru Mănăstirea Antim din Bucureşti, pe care a condus-o ca stareţ între anii 1950-1955, apoi din nou în ultimii ani de viaţă. În 1958 este arestat în lotul Rugul aprins şi condamnat la 15 ani de închisoare (eliberat în 1964). Lucrări: Chipul Mântuitorului în iconografie (2001, Bucureşti); postum, volumul Buchet de cuvântări (2006, Bucureşti, cuprinzând predici şi meditaţii teologice). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 728, Ultimul acces: 2026-09-29 16:50:22
|
Timp total: 0.04s...
[]:1