Când durerea omului se află la limita răbdării, Dumnezeu intervine cu milostivirea Sa – Patriarhul Daniel[2019-10-06]de Mihail Mere-AlbeÎn omilia rostită duminică la paraclisul istoric din Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel a evidenţiat atitudinea Mântuitorului în faţa durerii omului, precum şi mandatul pe care noi, în calitate de creştini, trebuie să-l îndeplinim faţă de cel aflat în suferinţă. Evanghelia duminicii a XX-a după Rusalii (Luca 7:11-16- Învierea Fiului Văduvei din Nain) este exemplul concret că Domnul Iisus Hristos „aduce bucuria învierii în locul suferinţei îndoliate”, a subliniat Preafericirea Sa. Cetatea Nain (cetatea fericirii în limba ebraică) are valoare de simbol în acest context. Două cortegii se întâlnesc pe drum, un cortegiu al vieţii, Iisus împreună cu ucenicii, şi un alt cortegiu, funebru, care merge spre cimitir. „Când durerea omului se află la limita răbdării, Dumnezeu intervine cu milostivirea Sa, deoarece îi este milă de orice om îndurerat”, sunt cuvintele prin care Preafericitul Părinte Patriarh a descris starea în care se afla văduva din Nain. Faptul că Hristos cunoaşte suferinţa fiecărui om, dar şi măsura răbdării lui, reiese din compasiunea pe care a manifestat-o faţă de mama îndurerată. Îndemnul „nu mai plânge” adresat mamei care-şi conducea pe ultimul drum singurul copil reprezintă mandatul pe care orice creştin trebuie să-l îndeplinească. „Când vedem în jurul nostru, oameni îndureraţi sau îndoliaţi, să mergem spre ei, să nu aşteptăm să ne cheme, deoarece nici Hristos nu a fost chemat în Nain, ci s-a dus acolo deoarece durerea era copleşitoare”, a menţionat Patriarhul Daniel. Prezenţa creştinilor lângă familiile îndoliate, este necesară şi benefică pentru acestea, a încurajat Părintele Patriarh. Totodată, a atras atenţia asupra pericolului existent în rândul persoanelor alături de care nu se află nimeni în momentele dificile ale vieţii. „Uneori oamenii îndoliaţi care nu au fost consolaţi la timp să dea un sens durerii lor s-au descumpănit sufleteşte”. Îndemnul Preafericirii Sale, de a consola pe cei îndoliaţi, vine în contextul tragediei din Ialomiţa. Prin intermediul unui comunicat emis sâmbătă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a exprimat compasiunea faţă de rudele victimelor. Biserica, prin slujbele pe care le oficiază „îi mângâie pe cei îndoliaţi ca ei să nu se prăbuşească de prea multă durere şi să simtă milostivirea lui Dumnezeu”. Rânduiala Bisericii prevede ca la anumite intervale de timp după înmormântarea celor decedaţi, să se facă rugăciuni de pomenire, iar preotul şi credincioşii să fie prezenţi alături pentru a-i consola pe cei îndureraţi, pentru a le spune cu multă compasiune, nu mai plânge. Respectul pentru cel decedat Preafericirea Sa a explicat că prin atingerea de sicriu, Iisus arată respectul pentru cel decedat şi prin aceasta ne învaţă că şi noi trebuie ne apropiem cu respect de sicriu sau de mormânt. Datoria aceasta morală reiese din Simbolul de credinţă: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Mărturisind această convingere, afirmăm de fapt că „trupul este chemat la înviere şi viaţă veşnică”. Atitudinea Mântuitorului denotă totodată şi faptul că trupurile morţilor trebuie îngrijite cu respect iar moaştele sfinţilor trebuie venerate. „Când este vorba de mormântul unui creştin, respectul trebuie să fie şi mai mare, pentru că un creştin a fost botezat, prin apă şi Duh Sfânt şi s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului”, a explicat Patriarhul României. Referindu-se la sfintele moaşte, Părintele Patriarh Daniel a afirmat că atunci când unui creştin trecut la Domnul i se recunoaşte oficial de Biserică sfinţenia vieţii sale, relicvele trebuie cinstite împreună cu icoana sa deoarece sfinţenia din sufletul sfântului a pătruns şi în materia trupului său. Numai harul Duhului Sfânt prezent în ele, dăruieşte acestora putere tămăduitoare şi sfinţitoare. Moaştele sunt cinstite nu pentru materia lor ci pentru lucrarea sfinţitoare a harului Duhului Sfânt. Îndemnul actual adresat tinerilor Evanghelia din duminica a XX-a după Rusalii, pune accentul mai mult pe momentul învierii tânărului din Nain, pentru a adresa un îndemn tinerilor de a se ridica din moartea spirituală a patimilor egoiste, şi din indiferenţa spirituală, a explicat Preafericirea Sa. Prin minunea săvârşită în Nain, Hristos ne arată că tinerii sunt chemaţi la viaţa de comuniune cu părinţii, fraţii şi surorile lor, nu la însingurare prin despărţirea de ei. Comuniunea de iubire părintească, frăţească, ajută pe tineri să crească spiritual şi să se maturizeze. De aceea Preafericirea Sa a afirmat că familia, şcoala, Biserica şi societatea trebuie să-i ajute pe tineri să nu confunde libertatea cu înstrăinarea de propria lor familie şi fericirea cu individualismul egoist la nevoia de ajutorare a celor din jur. Aceste aspecte recurente ca lipsa de comuniune spirituală şi de solidaritate concretă în familia şi societatea de astăzi sunt semne ale unei vieţi umane aflată în declin spiritul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 699, Ultimul acces: 2026-09-27 02:46:19
|
Timp total: 0.07s...
[]:1