Prima ediţie a Simpozionului „Icoana în Banat”. Cea mai veche mănăstire din Timişoara, în atenţia participanţilor[2019-10-06]de Mihail Mere-AlbeLa Bastionul Theresia din Timişoara se desfăşoară în perioada 1-14 octombrie 2019 prima ediţie a Simpozionului artistic „Icoana în Banat”. Evenimentul este organizat la iniţiativa mai multor iconografi timişoreni dornici de a cultiva şi a promova tradiţia autentică a zugrăvirii sfintelor icoane, informează Mitropolia Banatului. În prima zi a simpozionului a fost vernisată expoziţia „Icoana în Banat”, iar în cea de-a doua zi a fost susţinută conferinţa „Interdisciplinaritate în arta bizantină. Iconografie, cânt şi arhitectură” în cadrul căreia au fost subliniate aspecte ale tradiţiei bizantine în mod iconic. În continuarea activităţilor participanţii la eveniment s-au deplasat joi la Mănăstirea Săraca, cea mai veche mănăstire din Arhiepiscopia Timişoarei, unde specialişti în arta icoanei au realizat analiza stilistică a programului iconografic şi a picturii post-brâncoveneşti. Prima mărturie despre existenţa mănăstirii vine dintr-un document din secolul al XIII-lea, prin care regele Ştefan al V-lea dăruieşte aşezământului monahal o moară. Unul dintre scopurile simpozionului, perpetuarea tradiţiei de a zugrăvi icoane, a fost atins sâmbătă când numeroşi copii au luat parte la activităţile artistice, pictând icoane pe sticlă. Tot în 5 octombrie, spaţiul expoziţional a fost deschis publicului. Simpozionul artistic „Icoana în Banat” se desfăşoară cu sprijinul Arhiepiscopiei Timişoarei, Consiliului Judeţean Timiş şi al unor parohii timişorene. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 678, Ultimul acces: 2026-09-27 18:02:17
|
Timp total: 0.07s...
[]:1