Papa către membrii Asociaţiei Maritime Creştine: Fiţi promotori ai ecumenismului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa către membrii Asociaţiei Maritime Creştine: Fiţi promotori ai ecumenismului

[2019-10-24]
Papa Francisc
Papa Francisc s-a adresat, printr-un mesaj video, participanţilor la cea de-a XI-a conferinţă mondială a Asociaţiei Maritime Creştine, cu desfăşurare în Taiwan, între 21 şi 25 octombrie 2019. Propunând tema „50 de ani de activitate împreună pentru lucrătorii maritimi, pentru pescari şi familiile lor”, conferinţa are loc la împlinirea a jumătate de secol de la fondarea asociaţiei. Sfântul Părinte a adresat un salut de pace şi bine participanţilor la conferinţa mondială a Asociaţiei Maritime Creştine, organizaţie creştină non-profit care, din 1969, se implică în favoarea bunăstării lucrătorilor maritimi în circa 125 de ţări ale lumii.

Adresându-le participanţilor îndemnul de „a individualiza forme tot mai eficiente de asistenţă pentru lucrătorii maritimi” în zilele de reflecţie şi întâlniri din cadrul conferinţei, Papa Francisc a amintit Scrisoarea apostolică „Stella maris”, din 1997, prin care Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea trasa liniile fundamentale în vederea îngrijirii pastorale a numeroase persoane care îşi desfăşoară activitatea în sectorul maritim, a familiilor acestora, precum şi a călătorilor. Amintind că în documentul citat, Sfântul Ioan Paul al II-lea îndemna la eforturi astfel încât lucrătorii maritimi să beneficieze în mod abundent de mijloacele necesare pentru a trăi o viaţă sfântă, Papa Francisc a reînnoit acest îndemn, adresându-l reprezentanţilor diferitelor tradiţii creştine din cadrul Asociaţiei Maritime Creştine, astfel încât lucrătorii maritimi să îl cunoască pe Isus Cristos şi să trăiască potrivit învăţăturilor sale. (Anca Mărtinaş pentru Vatican News Romania)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 756, Ultimul acces: 2026-09-22 20:59:40