PS Aurel Percă, oaspetele comunității române din Roma[2019-10-31]PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași, a fost oaspetele comunității române din Roma, duminică, 27 octombrie 2019. Mai întâi în comunitatea din Casilina Grotte Celoni, la ora 12.30, iar apoi în biserica San Vitale, la ora 16.00. În ultima duminică din Luna misionară extraordinară, PS Aurel a avut bucuria de a fi alături de credincioși prin prezidarea Sfintelor Liturghii.La predică, Preasfințitul a subliniat trei aspecte legate de evanghelia zilei. Mai întâi, raportul de judecată care există și astăzi între fariseu și vameș fiecare este tentat să se creadă mai bun decât celălalt dar în fața lui Dumnezeu cu toții suntem egali. Apoi, egalitatea este dată de acea rugăciune care vorbește despre limitele proprii, de mizeria păcatelor pe care o experimentăm cu toții zi de zi. Iar în al treilea aspect, umilința sinceră obține creștinului dorința de a se schimba, de a fi mai bun, de a se ridica. La sfârșitul Sfintelor Liturghii, părintele paroh Isidor Iacovici i-a mulțumit Preasfințitului Aurel pentru grija pe care o poartă față de credincioșii aflați în străinătate și mai ales că această grijă pastorală s-a făcut vizibilă prin diferite vizite. De asemenea, credincioșii alături de preoții din altar, i-au cântat La mulți ani în avans pentru cei 20 de ani de episcopat pe care îi va împlini la 8 decembrie 2019. Înainte de binecuvântarea finală, PS Aurel i-a îndemnat pe credincioși să fie generoși în mărturisirea credinței credința e un dar care trebuie împărtășit cu celălalt, și mai ales cu cel de la periferie, cu cel descurajat, cu cel abandonat. După Sfânta Liturghie a urmat un moment de comuniune românească. (pr. Emilian Jitaru pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 706, Ultimul acces: 2026-08-08 06:06:38
|
Timp total: 0.04s...
[]:1