Papa Francisc: Duhul Sfânt e protagonistul misiunii[2019-10-30]Audienţa generală de miercuriÎn cateheza sa de la audienţa generală de miercuri, 30 octombrie 2019, din Piaţa San Pietro, Papa Francisc a reflectat asupra capitolului 16 din Faptele Apostolilor, când Sf. Paul are o viziune în care un macedonean îl roagă: „Treci în Macedonia, ajută-ne!” „Apostolul nu a ezitat şi a plecat în Macedonia, fiind sigur că îl trimitea chiar Dumnezeu”, a spus Pontiful. El a explicat că în această parte a Faptelor Apostolilor, când Sf. Paul stă în Filipi, o colonie romană din Macedonia, au loc trei evenimente importante: „1) Evanghelizarea şi botezarea Lidiei şi a familiei sale; 2) arestarea pe care o îndură, împreună cu Sila, după ce a exorcizat o sclavă exploatată de stăpânii săi; 3) convertirea şi botezarea temnicerului său şi a familiei sale”. În fiecare dintre aceste evenimente, „vedem că Duhul Sfânt este protagonistul misiunii Bisericii: El este cel care conduce drumul evanghelizatorilor arătându-le calea de urmat”. După convertirea sa, „Lidia îl primeşte pe Cristos, primeşte Botezul împreună cu familia sa şi îi primeşte pe cei care sunt ai lui Cristos, găzduindu-i pe Paul şi Sila în casa sa. Avem aici mărturia debarcării creştinismului în Europa: începutul unui proces de inculturare are durează şi astăzi. A intrat din Macedonia” – fapt de care poporul din Macedonia de Nord este mândru, „este atât de mândru că l-a chemat pe Sf. Paul pentru ca Sf. Paul să fie cel care să îl vestească pe Isus Cristos”. Papa Francisc a explicat aceste episoade în termeni de mângâiere şi dezolare. Acest moment cu Lidia a fost unul de primire a mângâierii Duhului Sfânt. Dar când Paul şi Sila sunt bătuţi şi aruncaţi în închisoare, ei trec de la mângâiere la un moment de dezolare. Sunt aruncaţi în închisoare „pentru că au eliberat în numele lui Isus ‘o servitoare care avea un duh de ghicitoare’ şi ‘aducea stăpânilor ei mult câştig’ cu meseria de ghicitoare… Stăpânii ei, din răzbunare, îl denunţă pe Paul şi îi duc pe apostoli în faţa magistraţilor cu acuza de dezordine publică”. În închisoare, însă, „în loc să se plângă, Paul şi Sila intonează o laudă adusă lui Dumnezeu şi această laudă dă drumul la o putere care îi eliberează: în timpul rugăciunii un cutremur zdruncină temeliile închisorii, se deschid uşile şi cad lanţurile tuturor. Ca rugăciunea de la Rusalii, şi cea făcută în închisoare provoacă efecte miraculoase. Temnicerul, crezând că prizonierii au fugit, urma să se sinucidă, deoarece temnicerii plăteau cu propria viaţă dacă fugea un prizonier; însă Paul îi strigă: ‘Toţi suntem aici!'” Atunci se întâmplă un miracol, a spus Sfântul Părinte. Temnicerul întreabă „Ce trebuie ca să fiu mântuit?” Răspunsul dat de Paul şi Sila este: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta”. „În acest moment are loc schimbarea: în inima nopţii, temnicerul ascultă cuvântul Domnului împreună cu familia sa, îi primeşte pe apostoli, le spală rănile – pentru că fuseseră bătuţi cu vergi – şi împreună cu ai săi primeşte Botezul; după aceea, ‘s-a bucurat cu toată casa pentru că a crezut în Dumnezeu’, pregăteşte masa şi îi invită pe Paul şi Sila să rămână cu ei: momentul mângâierii! În inima nopţii acestui temnicer anonim, lumina lui Cristos străluceşte şi învinge întunericul: lanţurile inimii cad şi îmboboceşte în el şi în cei din familia sa o bucurie care nu au mai simţit-o vreodată.” „Aşa face Duhul Sfânt misiunea: de la început, de la Rusalii încoace, El este protagonistul misiunii. Şi ne duce înainte, trebuie să fim fideli faţă de vocaţia pe care Duhul ne stimulează să o facem. Pentru a duce Evanghelia. Să cerem şi noi astăzi Duhului Sfânt o inimă deschisă, sensibilă faţă de Dumnezeu şi ospitalieră faţă de fraţi, ca aceea a Lidiei, şi o credinţă curajoasă, ca aceea a lui Paul şi a lui Sila, precum şi o deschidere a inimii, ca aceea a temnicerului care se lasă atins de Duhul Sfânt.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 800, Ultimul acces: 2026-09-30 11:49:56
|
Timp total: 0.06s...
[]:1