Episcopul Siluan despre rolul providenţial al Sf. Ierarh Iachint: Biserica organizată străbate mai uşor încercările - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Siluan despre rolul providenţial al Sf. Ierarh Iachint: Biserica organizată străbate mai uşor încercările

[2019-10-27]
de Mihail Mere-Albe

Episcopul Siluan al Ungariei a evidenţiat duminică seara la slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, rolul pe care acesta l-a avut în Biserica noastră.
În cadrul omiliei rostite, Preasfinţia Sa a subliniat contribuţia şi rezultatul eforturilor depuse de ierarh în organizarea bisericii din acele timpuri.
„Contribuţia Sfântului Ierarh Iachint, primul mitropolit al Ţării Româneşti, este deosebit de importantă pentru că Biserica organizată străbate mai uşor încercările şi greutăţile lumii acesteia”.
Preasfinţia Sa a subliniat că deşi grec de neam, Ierarhul Iachint „cunoştea sufletele şi credinţa românilor ortodocşi”.
„La cererea stăruitoare a domnitorului Nicolae Alexandru Basarab, fiul marelui voievod Basarab I, şi cu binecuvântarea Patriarhului Calist de Constantinopol, în 1359 a devenit primul Mitropolit Ţării Româneşti”.
Prin numirea Sfântului Iachint în această demnitate se recunoştea independenţa şi forma de organizare ca stat românesc.
„Formarea Mitropoliei reprezintă un aspect providenţial deoarece toate rânduielile din lumea aceasta, inclusiv cele privitoare la credinţă şi la biserica creştină se dezvoltă, se statornicesc şi găsesc cale mai uşor în inimile noastre, atunci când sunt în bună rânduială”.
Continuator al învăţăturii Sfântului Grigorie Palama
1359 este şi anul în care se mută la cele veşnice Sfântul Grigorie de Palama care vorbise monahilor din Muntele Athos dar şi creştinilor din Tesalonic despre cunoaşterea lui Dumnezeu, a spus ierarhul duminică la slujba de priveghere oficiată în Catedrala Patriarhală.
Şi Sfântul Grigorie de Palama şi patriarhii Constantinopolului din acea vreme şi alţi episcopi printre care cu siguranţă şi Mitropolitul Iachint s-au străduit să-i înveţe pe preoţi, monahi şi credincioşi această cale a cunoaşterii lui Dumnezeu şi să organizeze Biserica.
„Cu adevărat acest ierarh Iachint şi-a îndeplinit misiunea prin numirea de preoţi şi toate cele de trebuinţă pentru nevoile românilor ortodocşi”, a afirmat Preasfinţia Sa.
Totodată, Episcopul Ortodox Român al Ungariei a evidenţiat şi rolul Sfântului Iachint în aducerea în ţară a Sfântului Nicodim de la Tismana.
„Prin purtarea sa de grijă, în vremurile acelea ajunge în Ţara Românească Sfântul Nicodim, întemeietorul vieţii monahale din părţile Olteniei: Mănăstirea Vodiţa şi ulterior cea de la Tismana”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 712, Ultimul acces: 2026-09-29 22:27:39