ASCOR a adus pentru o seară satul românesc în Bucureşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

ASCOR a adus pentru o seară satul românesc în Bucureşti

[2019-11-15]
de Raluca Ene

Nu puteam rata în Anul omagial al satului românesc „Seara românească” a studenţilor ortodocşi din capitală.
Am mers duminică seara la Aşezământul Studenţesc „Sfântul Apostol Andrei” din Bucureşti unde au avut loc momente artistice, recitaluri de poezie şi de muzică din folclorul românesc, prietenie şi voie bună în stil românesc.
Tinerii sunt întâmpinaţi la „Seara românească” cu pâine şi sare
Prezentatorii evenimentului
Evenimentul este o tradiţie şi o nevoie în ASCOR (Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români), a spus Alexandra Tănase, purtătorul de cuvânt al asociaţiei.
„Echipa de organizare este foarte activă, voluntarii vin mereu cu idei care să atragă tinerii. De exemplu, de un an invităm la acest eveniment un coregraf, pasionat de dansurile tradiţionale, care ne învaţă pe loc paşi complicaţi.”
Alexandra apreciază foarte mult implicarea directă a participanţilor în momentele artistice: „Sunt mulţi tineri talentaţi care se oferă să cânte muzică din folclorul românesc sau să recite poezii”.
Maria Vameşu, una dintre tinerii care au susţinut recitaluri de muzică populară
Ştefan Milutinovici este elev în clasa a 12-a şi de peste 5 ani cântă la fluier şi studiază muzica veche românească. A colindat prin sate precum Valea Stejarului, Vadu Izei, Săpânţa (judeţul Maramureş), de unde a cules folclor şi mărturiseşte că asta îşi doreşte să facă pentru tot restul vieţii. Vrea să dea la Conservator şi să facă cunoscută muzica veche românească în afara graniţelor ţării.
Colegul lui de trupă, Florin, este absolvent de sociologie şi studiază în prezent chitara clasică, dar îi place să îmbine muzica jazz sau blues cu folclorul. Florin declară că „trăieşte pentru muzică”.
Florin şi Ştefan formează trupa Hoinarii
Pe Florin şi Ştefan i-a unit pasiunea pentru muzică şi au plan să aducă în atenţia tinerilor ceea ce ei numesc „neofolclor”, o combinaţie dintre stilul vechi şi cel modern.
„Sunt persoane care vin aici ştiind să danseze doar Braşoveanca şi pleacă învăţaţi cu sârbe sau cu Alunelul.” (Alexandra Tănase)
Sebastian Ionescu este student în anul 2 la Facultatea de Teologie Ortodoxă din capitală. El este coordonatorul Departamentului de Cultură şi Tradiţie al asociaţiei, care organizează „Seara Românească”.
Sebastian: „Seara românească se organizează de două ori pe an, primăvara şi toamna, pentru a lega prietenii şi a ne cunoaşte mai bine.”
Sebastian a menţionat că unul dintre demersurile făcute în contextul Anului omagial al satului românesc a fost organizarea unei expoziţii de fotografie care a reunit 10 fotografi profesionişti şi 6 fotografi amatori. Cadrele lor din satele din România au fost expuse în sala aşezământului studenţesc care găzduit de-a lungul anului mai multe evenimente culturale.
Fotografii din cadrul expoziţiei dedicate satului românesc
Evenimentul e o încercare de a căuta simplitatea vieţii ţăranului român, de a ţine aproape de identitatea acestuia. Participând la atâtea Seri româneşti, mi-am dat seama ce frumoasă e moştenirea culturală de la sat şi cât de important este să o ducem mai departe, aşa cum putem.(Alexandra Tănase)
Satul românesc trece cu adevărat printr-o criză materială şi spirituală, însă dragostea şi dorinţa tinerilor de a reveni la tradiţie ne face să credem în ameliorarea lucrurilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 792, Ultimul acces: 2026-09-26 00:37:44