De ce să-ţi petreci Crăciunul în Bucovina[2019-11-28]de Mihail Mere-AlbeSărbătoarea Naşterii Domnului reprezintă un prilej de bucurie pentru toţi. Fiecare zonă a ţării se remarcă prin tradiţiile unice din preajma sărbătorilor de iarnă. De Ziua Bucovinei, vă prezentăm patru motive pentru care merită să-ţi petreci Crăciunul în zona de Nord a ţării. Tradiţii de Crăciun În Bucovina, cetele de colindători se adună din timp în grupuri de câte şase persoane şi aleg un conducător care conform tradiţiei trebuie să fie un organizator desăvârşit şi cu o conduită morală ireproşabilă. Se îmbracă apoi în costume populare tradiţionale şi în Ajunul Crăciunului merg la colindat. Sunt răsplătiţi de gazde cu mere, nuci, colaci, prăjituri sau bani. Colindele de Crăciun din Bucovina sunt învăţate şi transmise prin viu grai din generaţie în generaţie. Grup de colindători. Foto credit: 4000dpi.ro Astăzi, tradiţia păstrată din bătrâni, este continuată de grupuri cunoscute ca „Ai lui Ştefan, noi oşteni” care a participat la Concertul tradiţional de colinde„ Răsăritul cel de sus” al Patriarhiei Române din 2015, „Dor bucovinean” din Botoşana şi „Bilcuţa”. Pe lângă colinde, în Ajun de Crăciun, tinerii organizează la casele pe unde merg şi scenete scurte care vestesc Naşterea lui Hristos. Mănăstiri Nordul Moldovei este recunoscut în primul rând datorită lăcaşurilor de cult unice pe plan mondial. Puteţi participa la Sfânta Liturghie de Naşterea Domnului la Mănăstirea Putna numită de Mihai Eminescu „Ierusalimul neamului românesc” sau la Mănăstirea Voroneţ cunoscută drept „Capela Sixtină a Estului”. Mănăstirea Putna iarna. Foto credit: Pelerinaje-turism.ro Dintre zecile de biserici din Bucovina, opt au fost incluse în patrimoniul UNESCO, şapte în 1993 şi una 2010. Din grupul celor opt biserici pictate UNESCO din Moldova fac parte „Biserica din Arbore”, Mănăstirile Voroneţ, Humor, Probota, Moldoviţa, Pătrăuţi, Suceviţa şi „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Port popular Unul dintre elementele principale de la sat îl constituie portul popular. Costumul popular din zona Bucovinei însoţeşte omul în toate împrejurările vieţii sale, de la naştere până la moarte. Satul românesc, omagiat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 2019, transmite din generaţie în generaţie acest simbol. Costumul popular s-a dezvoltat odată cu istoria neamului, fiind expresia tradiţiilor formate de-a lungul anilor. Colindători în straie populare. Foto credit: wildventure.ro În Bucovina, s-a cristalizat, de-a lungul timpului, un tip de costum ce păstrează elementele de bază, de străveche tradiţie, atingând forme de exprimare artistică de o deosebită valoare estetică. Forţa cu care acest costum popular s-a evidenţiat în ansamblul culturii româneşti se datorează faptului că acesta este încă lucrat şi purtat, în mod special în zilele de sărbătoare, însoţind ritualurile tradiţionale şi obiceiurile specifice marilor sărbători. Peisaje Bucovina este considerată un tărâm binecuvântat, cu peisaje pitoreşti, fapt pentru care este una dintre cele mai fascinante regiuni de pe plaiurile româneşti. Cei mai mulţi vizitatori sunt atraşi de această parte a ţării datorită frumuseţii rurale şi peisajelor de poveste. Apus de iarnă în Bucovina. Foto credit: sorinonişor.ro Satele autentice din Bucovina, în care localnicii îşi trăiesc viaţa după principii puternice, respectând tradiţiile şi obiceiurile, pot concura cu succes cu destinaţiile rurale celebre din alte ţări. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 816, Ultimul acces: 2026-09-29 00:27:17
|
Timp total: 0.03s...
[]:1