Coordonatorul clericilor militari din Biserica Poloniei a vizitat România[2019-12-03]de Gheorghe AnghelCoordonatorul Ordinariatului Militar Ortodox Polonez, Înaltpreasfințitul Părinte Jerzy Pańkowski a vizitat România în perioada 25-28 noiembrie 2019. Ierarhul, împreună cu delegația sa, a dat curs invitației Pr. Florin Vlădoiu, Șeful Secției de Asistență religioasă din cadrul MApN. A fost o activitate bilaterală, a transmis părintele Vlădoiu. El a precizat că au fost purtate discuții între delegația poloneză și reprezentanții clericilor militari din Patriarhia Română în vederea extinderii colaborării dintre cele două instituții militare. La Patriarhie a fost primit luni, 25 noiembrie, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. Delegația poloneză a vizitat Palatul Patriarhiei, Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, Mănăstirile Antim, Radu Vodă, Muzeul Național Cotroceni și Palatul Parlamentului. În provincie s-au deplasat la Mănăstirile Caraiman, Sinaia și Castelul Peleș. În cadrul vizitei a fost organizată o întâlnire între oaspeții polonezi și Directorul Statului Major al Apărării, General-maior Corneliu Postu. Arhiepiscopul Jerzy Pańkowski este și conducătorul Eparhiei de Wrocław și Szczecin, fiind ales în această demnitate de Sinodul Bisericii Ortodoxe a Poloniei în anul 2017. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 766, Ultimul acces: 2026-08-09 17:28:55
|
Timp total: 0.03s...
[]:1