Cântarea bizantină a fost inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO[2019-12-12]de Sorin IonițeNăscută la începutul creștinismului, cântarea bizantină, un gen muzical unic transmis de Biserica Ortodoxă, a supraviețuit până în zilele noastre, ceea ce a condus la includerea sa pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO, a transmis miercuri AFP. Bazându-se pe tradițiile muzicale din Balcani și din estul Mediteranei unde se întindea Imperiul Bizantin, cântarea bizantină sau arta psaltică, exclusiv vocală (a capella) și monofonică, însoțește textele liturgice. Această cântare a creștinilor din Imperiul Roman de Răsărit este codificată în opt moduri sau tonuri. Este vorba despre o muzică fără modulare armonică, cu un cadru modal fix, spre deosebire de sistemul tonal actual al muzicii occidentale bazat în principal pe cele două moduri, major și minor. Pentru a pune în valoare textele biblice, cântarea bizantină a fost dezvoltată mai ales după secolul al III-lea în Imperiul Bizantin, înainte de a atinge apogeul între secolele al XIII-lea și al XV-lea. Influența a fost reciprocă între cântarea bizantină și muzica populară din regiune, fie ea balcanică, evreiască, arabă, armeană sau siriană, a declarat Konstantinos Siachos, directorul școlii de muzică bizantină și tradițională din Kalamata, în sudul Greciei. Potrivit anumitor experți, elemente din muzica greacă antică pot fi regăsite în arta psaltică, considerată a fi o continuare a Antichității. Contribuția sa muzicală bogată depășește lumea ecleziastică și elementele sale sunt detectate în muzica populară din Balcani, turcă, arabă sau greacă, în general în cultura mediteraneană, a mai spus Konstantinos Siacho citat de Agerpres. În țara noastră, primele centre în care era studiată muzica bizantină apar abia în secolul XV și această muzică a primit ulterior influențele etosului românesc. Specificul național care și-a pus amprenta asupra muzicii bisericești din țara noastră se referă la cântarea de strană, interpretată de omul simplu, în care se reflectau puternice influențe din folclorul românesc, Pr. Alexăndrel Barnea potrivit Ziarul Lumina. Cel care a elaborat pentru prima dată un manuscris psaltic în românește a fost Filotei sin Agăi Jipei. Lucrarea sa, Psaltichia Românească a fost publicată în facsimil de Academia Română. Cântarea bizantină a luat amploare în țările ortodoxe din estul Europei în special după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1989. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 834, Ultimul acces: 2026-08-08 01:18:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1