Pr. Petru Ciobanu – doctor în istorie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pr. Petru Ciobanu – doctor în istorie

[2019-12-20]
La 18 decembrie 2019, la Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, a avut loc susţinerea publică a tezei de doctor în istorie a pr. Petru Ciobanu, avându-l drept conducător ştiinţific pe Ion Gumenâi, doctor habilitat în istorie, conferenţiar universitar. La eveniment a luat parte Preasfinţitul Anton Coşa, Episcop de Chişinău, Excelenţa Sa Bartłomiej Zdaniuk, ambasadorul Republicii Polone la Chişinău, profesori ai Facultăţii de Istorie şi Filosofie a USM, membrii familiei părintelui Petru Ciobanu, precum şi oaspeţi din Dieceza de Iaşi: Mons. dr. Benone Farcaş, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, pr. dr. Ştefan Lupu, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, şi pr. dr. Fabian Doboş, în calitate de referent oficial al tezei de doctor.

Teza de doctor a pr. Petru Ciobanu are drept titlu „Biserica Catolică din Basarabia în perioada interbelică” şi reprezintă rodul cercetărilor efectuate în ultimii cinci ani, mai ales în Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, Arhiva Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi şi Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Chişinău. În prezentarea tezei, noul doctor în istorie a urmat structura acesteia, indicând printre altele contextul istoric creat odată cu Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat şi trecerea parohiilor romano-catolice dintre Prut şi Nistru sub jurisdicţia Diecezei de Iaşi, vizitele efectuate de Episcopii Alexandru Th. Cisar şi Mihai Robu în Basarabia, evoluţia demografică a catolicilor din respectiva provincie, cele zece parohii catolice care au existat între cele două conflagraţii mondiale în Basarabia, figuri reprezentative ale clerului romano-catolic basarabean şi implicarea Bisericii Catolice în învăţământ şi caritate.
În baza votului celor cinci membri ai Consiliului Ştiinţific Specializat, care au votat în unanimitate „pentru”, Părintelui Petru Ciobanu i s-a acordat titlul de doctor în istorie. Adresăm sincere felicitări părintelui şi îi dorim mult succes şi binecuvântarea Domnului în activitatea academică viitoare.
Pr. Petru Ciobanu s-a născut la 12 septembrie 1982 în oraşul Ungheni, din Republica Moldova. După absolvirea Liceului „Mihai Eminescu” din localitatea natală, a urmat studiile universitare la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, unde a obţinut licenţa (2004) şi masterul (2005). În anul 2007 a fost admis la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, fiind hirotonit preot la 17 aprilie 2014, în Catedrala „Providenţa Divină” din Chişinău de către episcopul de Chişinău, Anton Coşa. În perioada 1 mai 2014 – 14 iulie 2019 a activat în calitate de vicar în parohia „Providenţa Divină” din Chişinău, în anul 2017 fiind numit în oficiile de secretar episcopal şi cancelar al Curiei Diecezane. (pr. dr. conf. Ştefan Lupu pentru CatolicMold.md)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 976, Ultimul acces: 2026-10-01 04:18:47