Episcopul Iustin despre tradiţiile de Crăciun din Maramureş

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Iustin despre tradiţiile de Crăciun din Maramureş

[2019-12-25]

de Gheorghe Anghel

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului, a acceptat să ne vorbească despre câteva dintre tradiţiile de Naşterea Domnului din Maramureş – „Ţara Crăciunului”.
„Dacă există un loc anume în care bucuria Crăciunului să fie simţită, trăită şi împărtăşită plenar, acest loc este Maramureşul. Aici, în Maramureş, Dumnezeu a revărsat în sufletele creştinilor bucuria Naşterii Fiului Său cu asupră de măsură”, precizează ierarhul născut în Rozavlea Maramureşului Voievodal.
„Crăciunul, însă, este sărbătoarea familiei, sărbătoarea bucuriei, sărbătoarea copilăriei”, spune ierarhul care subliniază că „tot ce ţine de sărbătorile creştine şi de obiceiurile bune se învaţă în familie şi apoi se practică în societate”.
Raportându-se la perioada comunistă, Preasfinţia Sa a notat faptul că „viaţa creştină se trăia în Maramureş fără nici un fel de îngrădire”.
„Nici nu ar fi putut regimul comunist ateu să-i oprească pe maramureşeni să-şi ţină sărbătorile şi să-şi păstreze tradiţiile. Au acceptat multe decizii ale regimului legate de organizarea statală şi administraţia teritorială, dar de cele sfinte nu au permis să se atingă nimeni”.
Vă lăsăm să descoperiţi tradiţiile de Crăciun prin cuvintele Preasfinţitului Părinte Iustin:
Dacă există un loc anume în care bucuria Crăciunului să fie simţită, trăită şi împărtăşită plenar, acest loc este Maramureşul. Aici, în Maramureş, Dumnezeu a revărsat în sufletele creştinilor bucuria Naşterii Fiului Său cu asupră de măsură.
Toate sărbătorile şi praznicele mari şi sfinte sunt ţinute cu sfinţenie. Viaţa de la naştere la mormânt, adică de la intrarea în lumea văzută şi viaţa bisericii, prin botez, până la ieşirea din ea şi intrarea în lumea lui Dumnezeu, se desfăşoară în ritmul şi respiraţia sărbătorilor.
Dacă toate sărbătorile sunt păzite cu sfinţenie şi fidelitate, păstrând toate obiceiurile strămoşeşti legate de ele, Crăciunul are ceva aparte. Familia creştină din satele Maramureşului este o biserică în miniatură, mama este pedagogul transmiterii tuturor aşezămintelor părinteşti, iar tatăl este sacerdotul care ţine cârma şi stâlpul care asigură stabilitatea şi existenţa.
Tot ce ţine de sărbătorile creştine şi de obiceiurile bune se învaţă în familie şi apoi se practică în societate. Biserica, prin păstorul lui Hristos, confirmă şi întăreşte predaniile părinteşti, le amplifică, le cristalizează şi le aşează, prin rânduieli sfinte, în sufletele şi viaţa fiecărui fiu al lui Dumnezeu.
Crăciunul, însă, este sărbătoarea familiei, sărbătoarea bucuriei, sărbătoarea copilăriei. Din fragedă copilărie pruncuţii sunt crescuţi în duhul acestei sărbători, învăţaţi obiceiul colindatului, păstrând din generaţie în generaţie colindele străbune. În fiecare familie se păstrează de la bunici, sau chiar de la străbunici o colindă anume, iar la nivel de comunitate există o colindă, sau două, pe care le colindă toţi.
În perioada postului Crăciunului, în şezătorile care se organizează şi sunt găzduite de unele familii, fetele şi feciorii care vin în şezătoare, încep din 6 Decembrie, de la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, să colinde, organizându-se în cete de colindători de până la 20 de persoane, feciori şi fete, numărul cetelor de colindători putând fi mai mare sau mai mic, în funcţie de mărimea localităţii.
Regula colindatului este astfel: seara, pe lumină, colindă cetele de copii. După ce se înnoptează încep să colinde tinerii majori, iar mai târziu feciorii şi fetele, până spre ora 24:00. De la ora 24:00 încep să colinde familiile, bărbaţii şi femeile, până spre ora 2:00 dimineaţa, iar pe la ora 3:00, la primul cântat al cocoşilor, colindă bătrânii, în general colinde străvechi şi foarte valoroase.
În acest concert sublim răsună satele, văile, dealurile şi munţii, cerul şi pământul, noaptea în sine transformându-se într-o simfonie unică pe care oamenii şi îngerii o cântă laolaltă: „Astăzi s-a făcut lumină, pe pământu-ntunecat / Căci Hristos din Cer coboară, să Se nască Împărat.
Iată de ce, eseistul, poetul şi prozatorul Iordan Chimet, prieten cu Nicolae Steinhardt, i-a spus, după ce a cunoscut Rohia, că este „Ţara Crăciunului”, zicere consemnată de Nicolae Steinhardt în Cartea de Aur a Mănăstirii Rohia şi datată în 10 noiembrie 1973, la prima vizită pe care a făcut-o la Mănăstirea Rohia.
Desigur că Rohia şi întreg Maramureşul este „Ţara Crăciunului”, este pământul bucuriilor sfinte, pe care Fiul lui Dumnezeu le-a adus omenirii prin naşterea Sa.
Copilăria noastră a fost luminată, binecuvântată, împodobită şi fericită de aceste trăiri sfinte prin colind, care, adunate an de an, devin o zestre spirituală ce nu poate fi egalata de nimic din ce este material. Ea se primeşte în dar şi se dăruieşte mai departe cu dragoste creştină şi iubire divină.
În prima şi a doua zi de Crăciun, în curtea bisericii, unde era adunat satul întreg, după Sfânta Liturghie şi colindul comun dinlăuntru, un grup de feciori din sat prezentau o piesă de teatru religios, de inspiraţie populară, numită „Viflaimul”.
Era „capodopera” sărbătorilor, aşteptată cu multă emoţie şi nerăbdare, în special de copii. Piesa reprezintă Naşterea Domnului în Betleem, venirea păstorilor, a crailor din Răsărit, atitudinea lui Irod, uciderea pruncilor şi, alături de Irod, câteva personaje ciudate din lumea întunecată a lui, care fac deliciul copiilor prin costumaţia lor stridentă, stranie si arhaică, cu elemente ancestrale dacice şi celtice. De colindat se colindă până la Anul Nou, inclusiv.
După slujba de la biserică, tinerii şi tinerele se plimbă pe drum pe o distanţă de aproximativ 500 de metri în centrul satului, această plimbare fiind de fapt o paradă a portului popular unde feciorii şi fetele îşi prezintă costumele, dar, întrucât suntem deja în câşlegi se vor vedea plimbându-se perechi de feciori cu fete care deja au luat decizia de a se cununa civil şi religios şi a face nuntă mare şi frumoasă până la începutul Postului Mare. Cât de frumoasă, firească şi normală era şi încă mai este viaţa creştină in Maramureş!
Au trecut peste 40 de ani de când făceam parte din viaţa acestor comunităţi şi sate binecuvântate din Maramureş, mie hotărându-mi Dumnezeu venirea pe lume in urmă cu 58 de ani în Rozavlea Maramureşului Voievodal. Îmi place să-mi amintesc, să spun credincioşilor de astăzi şi să mărturisesc în acest fel că, deşi eram în plin comunism, viaţa creştină se trăia în Maramureş fără nici un fel de îngrădire.
Nici nu ar fi putut regimul comunist ateu să-i oprească pe maramureşeni să-şi ţină sărbătorile şi să-şi păstreze tradiţiile. Au acceptat multe decizii ale regimului legate de organizarea statală şi administraţia teritorială, dar de cele sfinte nu au permis să se atingă nimeni. Ei nu au ştiut să stea în genunchi în faţa nimănui dintre pământeni, decât în faţa lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului. (Ce bine ar fi sa ia aminte conducătorii de astăzi care conduc poporul, că: „În genunchi nu se stă decât în faţa lui Dumnezeu”, aşa cum spun maramureşenii.)
Astăzi, când trec în călătoriile mele pastorale prin satele Maramureşului, în duminici şi sărbători, întorcându-mă de la diferite evenimente bisericeşti, hramuri de mănăstiri, sfinţiri, resfinţiri de biserici, nu mai am bucuria să văd centrul localităţii plin de feciori şi fete ca odinioară, aceştia fiind, majoritatea, plecaţi afară din ţară pentru un trai mai bun şi un viitor mai sigur, din punct de vedere material.
40% din maramureşeni şi sătmăreni sunt plecaţi în străinătate, dar totuşi, de sărbătorile mari, de Crăciun, de Paşti şi de Sfântă Mărie Mare, majoritatea se întorc acasă în satul şi familia lor, în biserica copilăriei şi locul bucuriei, pe care nu le pot găsi nicăieri în lume şi acestea nu pot fi cumpărate pentru că nu au preţ, ele sunt daruri ale lui Dumnezeu.
În cuvântul nostru pastoral, pe care îl adresăm clerului şi credincioşilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, de Crăciun şi de Sfintele Paşti, avem întotdeauna, la final, un mesaj către tineri.
În mesajul nostru îi îndemnăm, cu părintească dragoste şi purtare de grijă, să-şi iubească moştenirea unică pe care o au ca dar de la Dumnezeu: Familia şi părinţii, biserica şi preotul care i-a botezat şi încreştinat închinându-i la sfintele icoane împărăteşti, dascălii care i-au învăţat taina scrisului şi a cititului şi pe toţi consătenii şi prietenii copilăriei lor, ca pe o bogăţie unică şi irepetabilă care a contribuit şi contribuie decisiv la formarea personalităţii fiecăruia dintre noi.
Avem multă bucurie că ne ascultă şi, sub îndrumarea preoţilor şi a profesorilor de religie, continuă an de an să aducă bucuria colindului însoţită şi înnobilată de frumuseţea graiului şi a portului popular din fiecare zonă etno-folclorica.
Aceasta este speranţa noastră, a părinţilor slujitori ai Bisericii noastre Ortodoxe strămoşeşti, a părinţilor care i-au născut şi crescut şi, în cele din urmă, speranţa şi viitorul neamului nostru românesc cel dreptcredincios şi iubitor de Hristos, pentru care fiecare generaţie asigură dăinuirea şi toate împreună, cele plecate în lumea lui Dumnezeu şi cele prezente şi cele viitoare, nemurirea acestui popor binecredincios de eroi, martiri şi sfinţi.
† IUSTIN
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 918, Ultimul acces: 2026-09-30 06:58:24

Timp total: 0.03s...

[]:1