Episcopul care păstoreşte în ţinutul lui Moş Crăciun, despre autenticitatea sărbătorilor din satul natal

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Episcopul care păstoreşte în ţinutul lui Moş Crăciun, despre autenticitatea sărbătorilor din satul natal

[2019-12-20]

de Gheorghe Anghel

„Episcopul pelerin”, aşa cum mai este numit Preasfinţitul Părinte Macarie al Europei de Nord, şi-a deschis tolba cu amintiri şi ne-a povestit despre tradiţiile din satul său natal legate de Naşterea Domnului.
Aflat la mii de kilometri distanţă, în ţinutul lui Moş Crăciun, ierarhul rememorează momentele pline de spiritualitate care i-au făcut copilăria mai frumoasă.
„În Ajun nimeni nu dormea în satul meu natal Spermezeu. Toate casele erau luminate. Toate porţile deschise. Toată lumea veghea în lumină, cu acea bucurie că Mesia va veni şi se va naşte printre noi, oameni ai pământului şi ai greului vieţii, ca să ne uşureze de poveri şi să ne deschidă Porţile Raiului”.
„Efectiv simţeai că eşti unul din păstorii care erau vestiţi de îngeri că se naşte, undeva, într-un smerit grajd, Hristos. Nu erau copilaşii care colindau oare îngerii vestitori? Cu siguranţă deasupra lor văzduhul se deschidea tainic, umplându-se de îndemnul puterilor cereşti slujitoare: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
Text integral:
De veghe în lumina Crăciunului copilăriei
+Macarie Drăgoi
Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord
Până târziu am crezut că toată lumea întâmpina Crăciunul aşa cum îl întâmpinau, de veacuri, ţăranii din satul meu natal, Spermezeu, de la poalele Ţibleşului. Abia după ce am văzut alte obiceiuri, alte moduri de a sărbători Naşterea Domnului, fie în ţară, fie în străinătate, mi-am dat seama cât de diferit şi frumos este „focul viu” (pentru a prelua expresia unui irlandez stabilit în satul românesc), care însufleţeşte obştea năsăudenilor când se închină Pruncului Sfânt.
Freamătul pregătirilor cuprindea satul tot mai intens pe măsură ce ne apropiam de Ajun. Gospodăriile erau toate o forfotă. Se găteau bucatele tradiţionale pentru colindători, se primeneau şi se împodobeau veşmintele, se făcea curat în case şi în suflete.
Copilaşii abia aşteptau să meargă în cete la colindat. Cei mai măricei meştereau la Steaua înnobilată cu icoana Naşterii Mântuitorului, având instalaţia mobilă care cobora şi ridica steaua, într-o mişcare menită a imita dinamismul stelei care a călăuzit pe cei trei magi, să ajungă fără greş la Hristos Pruncul.
Câţiva flăcăiandri repetau de zor rolurile din piesa de teatru popular Viflaimul, emoţionaţi şi entuziaşti de cinstea de a interpreta rolul unuia din magi, a îngerului, păstorilor sau a sfetnicului care tâlcuia profeţiile împlinite, pe care Irod, învârtoşatul, nu voise să-l asculte.
În sfârşit, venea Ajunul. Cetele de mici copilaşi, însoţiţi de părinţi, începeau să colinde pe la casele oamenilor.
Toate erau bucuroase de aceşti vestitori puri ai Inocenţei Întrupate care le strigau gazdelor: Sloboziţi Crăciunul în casă? Colindătorii mai mici primeau mere şi dulciuri. Mai târziu, la orele amiezii, ieşeau şi grupurile de doi sau trei băieţi, cu steaua lor mobilă. Ei colindau până spre miezul nopţii, trecând pe la fiecare familie: Primiţi steaua în casă?
Punctul culminant era atins de trupa Viflaimului. Reprezentaţia avea loc în câte o casă aleasă pe vecinătăţi, în aşa fel încât toate părţile satului să se poată strânge, pentru a participa la bucuria prăznuirii. Toată noaptea băieţandrii jucau neobosiţi rolurile lui Irod şi soldatului său, ale crailor Baltazar, Melchior şi Gaşpar, ale sfetnicului tâlcuitor, îmbrăcat în negru, purtând barba din fuior de cânepă – numit de gospodari „popa”, ale îngerului şi păstorilor din Betleem. Acest teatru popular era prezentat şi în serile următoare ale sărbătorii Naşterii Domnului.
Îmi amintesc că am avut primul meu rol în „Viflaim” chiar în decembrie 1989. Ar fi trebuit să interpretez cel mai important rol, care, ca replici şi interpretare, era al lui Irod. Pentru că nu eram, totuşi, suficient de fioros pentru „a-l juca pe Irod”, am fost desemnat să-l interpretez pe craiul Baltazar. Fericită potrivire!
Dar în Ajun nimeni nu dormea în satul meu natal Spermezeu. Toate casele erau luminate. Toate porţile deschise. Toată lumea veghea în lumină, cu acea bucurie că Mesia va veni şi se va naşte printre noi, oameni ai pământului şi ai greului vieţii, ca să ne uşureze de poveri şi să ne deschidă Porţile Raiului.
Efectiv simţeai că eşti unul din păstorii care erau vestiţi de îngeri că se naşte, undeva, într-un smerit grajd, Hristos. Nu erau copilaşii care colindau oare îngerii vestitori? Cu siguranţă deasupra lor văzduhul se deschidea tainic, umplându-se de îndemnul puterilor cereşti slujitoare: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Un sentiment de blândă apocalipsă, de sfârşit de lume şi de început de lume, se strecura pe uliţele satului în noaptea de Ajun. Oamenii simţeau că sunt în pragul unui eveniment crucial pentru întreaga lume. Poate de aceea unul din colindele străvechi din Spermezeu era o cugetare la Judecata de Apoi:
„La vremea de Judecată
Viţă verde de lemn verde (refren)
Când nouă ne va fi dată,
Trâmbiţa-vor îngerii
În patru cornuri de lume,
La tot omul pe-al lui nume.
Să iasă la judecată
Viii cu morţii deodată (…)”
Episcopul Macarie alături de colindători. Foto credit: Episcopia Europei de Nord
Şi alt colind, care arată de ce în noaptea de Ajun se veghea, pentru că întunericul fusese alungat de Răsăritul Cel de Sus, de Soarele-Hristos:
„Sculaţi gaze nu dormiţi,
Că Soarele-o răsărit, (…)
În casa creştinilor.
Că îi Soare luminos
Domnul nost Iisus Hristos,
Care de la iad ne-o scos,
Din muncile iadului,
Din văpaia focului”
Cineva m-a întrebat, odată, care este colindul meu preferat. Nu am unul anume. Toate îmi sunt la inimă! Însă cred că cel mai emoţionant colind din copilărie este cel de care mi-am amintit şi la slujba înmormântării unei tinere mame, din satul meu, plecată năpraznic din această lume, lăsând pe braţele soţului văduv şi a părinţilor săi îndureraţi primul ei copilaş neînţărcat, rămas orfan. L-a adoptat şi îl creşte Maica Domnului, laolaltă cu toţi cei părăsiţi în lumea largă, tocmai de aceea am aşezat, ca mulţumire şi mângăiere în Troiţa Paraclis din Spermezeu, Icoana Maicii Domnului Alăptătoarea. În colind, Pruncul plânge, iar Maica Sa Îl linişteşte:
„Taci, Fiule, taci Dragule,
Că Ţie Maica Ţi-a dat,
Două mere, două pere,
Două ţâţe dalbe a’mele (…)
Ţi-a dat cheia Raiului,
Scaunul Judeţului,
Şuştarul Botezului,
Cu şuştaru-i boteza,
Cu scaunu-i judeca,
Pe tăt omul îi chema,
Pe tăt omul să-l slobozi,
Să faci dreptate la toţi”.
PS Macarie în Tromsř. Foto credit: Episcopia Europei de Nord.
Dulce şi sfântă naivitate care caută să mângâie Pruncul care a venit să ne scoată din întuneric şi durere! Dulce şi de neuitat mireasmă a privegherii de Ajun şi a prăznuirii de lumină şi de bucurie sfântă! Pe undeva, am rămas acel Baltazar colindătorul prin casele vecinilor şi gospodarilor, care caută să se închine Mesiei şi să-L facă cunoscut şi altora, ocolindu-l pe fiorosul şi îndărătnicul Irod.
Acum nu mai port pe braţe steaua mobilă din copilărie, însă plecând de la Steaua Betleemului, colind meleaguri îndepărtate şi reci sub lumina călăuzitoare a Stelei Nordului. Sate luminate în noaptea de Ajun nu mai străbat, dar am întâlnit, în Scandinavia, obiceiul ca în noaptea polară a prăznuirii Crăciunului să fie aşezate la fereastră felinarele aprinse, simbol al unui obicei de demult: poate Maica Domnului, protejată de Bătrânul Drept Iosif, ar vrea să ceară adăpost undeva ca să-L nască pe Hristos şi aşa ar vedea că călătorii pribegi ar fi primiţi cu bucurie în casele oamenilor…
Hristos Se naşte, iubite frate şi iubită soră. Să stăm de veghe cu bucurie sfântă, în lumina şi căldura dragostei, încălzind ieslea pentru Pruncul Sfânt cu răsuflarea inimilor noastre!

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 815, Ultimul acces: 2026-10-01 06:51:39

Timp total: 0.04s...

[]:1