Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti în vizită de prezentare la Patriarhia Română[2019-12-19]de Gheorghe AnghelÎn ziua de 19 decembrie 2019, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa, Domnul Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Domnul ambasador a subliniat faptul că se bucură foarte mult de onoarea de a-şi desfăşura misiunea diplomatică în România, ţara în care s-a născut şi a exprimat dorinţa cultivării unor relaţii strânse cu Patriarhia Română, apreciind rolul social-filantropic şi cultural al Bisericii Ortodoxe în societatea românească. Excelenţa Sa a menţionat ca o prioritate a mandatului său combaterea traficului de persoane. În acest context, Părintele Patriarh Daniel a subliniat că acesta constituie o formă de sclavie modernă şi de profundă degradare a persoanei umane ca „făptură a lui Dumnezeu”. În continuare, Domnul ambasador a apreciat realist situaţia actuală a societăţii româneşti, exprimându-şi speranţa că vor putea fi identificate soluţii de diminuare a fenomenului emigraţiei, a corupţiei şi a abandonului şcolar. Patriarhul României a amintit de cele peste opt sute de instituţii şi proiecte sociale derulate de Biserica Ortodoxă Română, de taberele şcolare organizate în Patriarhia Română, de care au beneficiat aproximativ 30.000 de elevi, precum şi de programe de prevenire şi reducere a abandonului şcolar. În timpul întrevederii, a fost subliniată şi importanţa majoră a cultivării valorilor naţionale şi a libertăţii de exprimare religioasă. Părintele Patriarh Daniel i-a mulţumit înaltului oaspete pentru relaţiile foarte bune dintre cele două state, România şi Statele Unite ale Americii, şi a evidenţiat tradiţia social-filantropică cultivată exemplar de poporul american. De asemenea, Preafericirea Sa a menţionat că una dintre priorităţile Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani a fost intensificarea acţiunilor caritative şi educative, amintind faptul că la 30 de ani de la căderea regimului comunist darul libertăţii trebuie armonizat cu responsabilitatea de a face binele prin solidarizarea cu cei săraci şi nevoiaşi. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe noul ambasador al SUA pentru preluarea misiunii sale diplomatice în România, apreciind că vizita Excelenţei Sale nu a fost doar una protocolară, ci şi una desfăşurată într-o atmosferă de sinceră cordialitate. Biroul de presă al Patriarhiei Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 937, Ultimul acces: 2026-09-27 23:41:35
|
Timp total: 0.03s...
[]:1