Papa către Tinerii de la Taizé în Polonia: Colaboraţi la transformarea lumii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa către Tinerii de la Taizé în Polonia: Colaboraţi la transformarea lumii

[2019-12-29]
Pentru a cincea oară are loc în Polonia a 42-a întâlnire europeană anuală animată de Comunitatea din Taizé, care reuneşte peste douăzeci de mii de tineri din întreg continentul, de diferite confesiuni. Adunarea are loc la Wrocław, care deja a găzduit evenimentul în 1989 şi în 1995, între 28 decembrie 2019 la 1 ianuarie 2020. Tema aleasă este „Mereu în mişcare, niciodată dezrădăcinaţi”.

Aceste întâlniri europene anuale fac parte din „pelerinajul de încredere pe pământ” animat din Taizé de comunitatea condusă de priorul fr. Alois, succesor al fondatorului Roger Schutz, care le-a promovat în urmă cu peste 40 de ani. Tinerii care participă se reunesc pentru a se ruga împreună, pentru a se insera într-o zi într-o Biserică locală şi a încerca să aprofundeze teme precum înţelegerea dintre popoare, pacea, înţelegerea credinţei şi angajarea socială. Unul din obiective este acela de a le permite tinerilor să trăiască o experienţă de Biserică drept loc de prietenie, primire şi comuniune. În momentul în care construcţia Europei întâlneşte multă rezistenţă, unde se înmulţesc neînţelegerile dintre ţări, o întâlnire de acest gen în Polonia va permite miilor de tineri să trăiască experienţa că o încredere reciprocă poate să fie construită.
În vederea evenimentului, Papa Francisc a trimis un mesaj participanţilor. Oprindu-se asupra temei alese pentru această ediţie, Pontiful a urat tinerilor să „descopere împreună cât de mult înrădăcinarea în credinţă vă cheamă şi vă pregăteşte să mergeţi spre ceilalţi, să răspundeţi la noile provocări din societăţile noastre, îndeosebi pericolele care apasă asupra casei noastre comune”. În mesaj – semnat de Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, Papa a amintit şi ceea ce a scris în exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit: „Rădăcinile nu sunt ancore care ne leagă de alte epoci şi ne împiedică să ne întrupăm în lumea actuală pentru a face să se nască ceva nou. Dimpotrivă, sunt un punct de înrădăcinare care ne permite să creştem şi să răspundem la noile provocări… Căutând cu mulţi alţii veţi descoperi că există multă bucurie în a porni la drum, uneori (ca Abraham) fără a cunoaşte dinainte destinaţia”.
„Fiţi mereu gata pentru noile începuturi, pentru a mărturisi Evanghelia şi a fi pe deplin prezenţi pentru cei care vă înconjoară, în special pentru cei mai săraci şi cei mai dezavantajaţi”, a mai adăugat Papa Francisc. „Nu aşteptaţi până mâine pentru a colabora la transformarea lumii cu energia voastră, îndrăzneala voastră şi creativitatea voastră… Voi sunteţi acum-ul lui Dumnezeu, care vă vrea rodnici”. (material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 885, Ultimul acces: 2026-10-02 01:47:42