Episcopul Sălajului în ultima duminică din an: Când se va încheia această viață vom fi cu cel pe care l-am slujit[2019-12-29]de Sorin IonițeEpiscopul Petroniu a slujit în ultima duminică din an, 29 decembrie 2019, în satul Badon din comuna Hereclean, județul Sălaj. Ierarhul a vorbit la finalul slujbei despre gestul cumplit al regelui Irod care a ucis 14.000 de prunci și a semnalat că acesta s-a făcut slujitor al vrăjmașului. Să încercăm să ne facem instrumente ale voii lui Dumnezeu și nu ale satanei, a îndemnat în acest context Episcopul Sălajului. Preasfinția Sa a amintit că suntem creați după chipul lui Dumnezeu și trebuie să tindem spre asemănarea cu El, nu spre desfigurarea acestui chip din noi. Dacă îi încălcăm poruncile și ascultăm de vrăjmașul, desfigurăm chipul lui Dumnezeu, ne schimonosim și o să ajungem, când se va încheia această viață, să fim cu cel pe care l-am slujit, a atras atenția PS Petroniu. Cei care l-au slujit pe Dumnezeu și au fost cu sfinții vor fi cu ei și în veșnicie, pe când cei care au fost cu vrăjmașul nu au cum să-și continue viața decât cu cel pe care întreaga viață l-au slujit. Să fim creștini buni, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a recomandat Preasfinția Sa. În acest sens, ierarhul a subliniat realizările comunității ortodoxe din Badon care dezvoltă numeroase activități cu tinerii pe lângă lucrările administrative la lăcașul de cult a cărei pictură a fost finalizată în noiembrie. PS Petroniu primit la Parohia Badon. ©Episcopia Sălajului Preotul paroh Ioan-Adrian Onica și-a exprimat speranța ca în curând să aibă loc sfințirea picturii bisericii din Badon. Satul Badon se află la 11 km de orașul Zalău, pe teritoriul localității fiind descoperite vestigii arheologice care demonstrează că zona a fost locuită din vremuri foarte vechi de triburi tracice. Prima atestare documentară a localității provine din anul 1323. În ceea ce privește viața bisericească, primele informații datează din anul 1733, când se amintește că în Badon existau nouă familii de români iobagi, care aveau și un preot, pe popa Irimie. Prima biserică, despre care avem informații, a fost ridicată de către răzeșii moșierului Balduni Guch, în jurul anului 1726. PS Petroniu în Parohia Badon. ©Episcopia Sălajului Biserica actuală a satului a fost ridicată începând cu anul 2007, iar în anul 2011 lăcașul de cult a fost târnosit. Biserica este pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, hramul acesteia fiind Adormirea Maicii Domnului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 893, Ultimul acces: 2026-08-08 15:00:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1