Patriarhul Daniel: Biserica promovează cultura dărniciei sau a generozităţii în viaţa poporului român

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel: Biserica promovează cultura dărniciei sau a generozităţii în viaţa poporului român

[2020-01-15]

de Gheorghe Anghel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat miercuri la sesiunea festivă organizată de Academia Română cu prilejul Zilei Culturii Naţionale. Manifestarea a avut loc la Ateneul Român.
Tema centrală a cuvântului adresat de Patriarhul României a fost cultura dărniciei, a generozităţii sau a filantropiei creştine, ca expresie a spiritualităţii româneşti.
„Între virtuţile distincte ale poporului român, cultura dărniciei sau a omeniei reprezintă o moştenire importantă a valorilor şi normelor care au modelat spiritualitatea şi cultura poporului român”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Text integral:
Sărbătoarea Zilei Culturii Naţionale, organizată cu solemnitate şi demnitate de Academia Română, ne ajută să înţelegem că omagierea marilor simboluri şi valori ale neamului românesc este o datorie permanentă a tuturor românilor.
Dincolo de rolul esenţial şi binecunoscut al culturii române în evoluţia ţării noastre, este necesar să vorbim despre un aspect al culturii poporului român mai puţin evidenţiat, însă foarte important atât de-a lungul istoriei, cât şi în prezent. Este vorba despre cultura dărniciei, a generozităţii sau a filantropiei creştine, ca expresie a spiritualităţii româneşti, rezumată în cuvintele: „dar din dar se face Rai”, deoarece Sfânta Scriptură ne învaţă că „cine ajută pe cei săraci împrumută pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17) şi ne îndeamnă: „fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru (din ceruri) milostiv este” (Luca 6, 36).
Între virtuţile distincte ale poporului român, cultura dărniciei sau a omeniei reprezintă o moştenire importantă a valorilor şi normelor care au modelat spiritualitatea şi cultura poporului român.
Pentru a evidenţia rolul acestei culturi a dărniciei sau a filantropiei creştine în viaţa poporului român, Patriarhia Română a declarat anul 2020 drept „Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”, având ca scop identificarea şi promovarea exemplului celor care, de-a lungul timpului, au susţinut spiritual şi material activitatea social-filantropică, educaţională şi culturală a Bisericii pentru binele poporului român.
Contribuţia Bisericii la dezvoltarea acestei culturi a dărniciei este în acelaşi timp o vocaţie spirituală şi o necesitate practică. Opera de binefacere a Bisericii izvorăşte din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos pentru toţi oamenii şi din Sfânta Liturghie a Bisericii, în care este celebrată această iubire milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor (cf. Ioan 3, 16).
Mărturisind că iubirea lui Hristos faţă de oameni şi a oamenilor faţă de Hristos este însăşi viaţa Bisericii, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii au înţeles că Liturghia euharistică şi Filantropia socială a Bisericii sunt complementare şi nu concurente, deoarece ambele ne ajută să cultivăm „credinţa lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au continuat practica apostolică a filantropiei sau a diaconiei (slujirii) sociale inspirată din Evanghelie şi din Liturghie, iar apoi au organizat-o în structuri sau instituţii permanente. Exemple grăitoare în acest sens sunt în secolul al IV-lea: Sfântul Vasile cel Mare († 379) care a înfiinţat instituţii de caritate pentru săraci, bolnavi, orfani, iar Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) a devenit avocatul săracilor şi a predicat pe Hristos Cel prezent, nu numai în Taina Sfântului Altar, adică în Euharistie, ci şi în „Taina (Sacramentul) fratelui”, în semenul nostru care are nevoie de ajutorul nostru[1].
Rodirea Evangheliei iubirii smerite şi milostive a lui Hristos în spiritualitatea poporului român a condus la manifestarea iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele în forme concrete, exprimate fie individual şi spontan, fie instituţional şi sistematic. De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română a desfăşurat o amplă lucrare de asistenţă socială şi filantropică, ctitorind o mulţime de aşezăminte social-filantropice: case pentru bătrâni, case pentru văduve, cămine pentru copii, cantine pentru săraci, aşezăminte medicale pentru bolnavi, toate acestea cu scopul de a veni în sprijinul celor ce se aflau în suferinţă.
Prin urmare, se cuvine să arătăm recunoştinţă tuturor celor care s-au străduit de-a lungul istoriei să dezvolte o cultură a dărniciei şi să contribuie la misiunea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române. Evocăm aici numele unor domnitori ai Ţării Româneşti: Sfântul voievod Neagoe Basarab (1512-1521), ctitorul bolniţei (cămin pentru bolnavi) de la Mănăstirea Bistriţa, Sfântul voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714), întemeietorul bolniţei de la Mănăstirea Brâncoveni, şi al soţiei sale, Maria Brâncoveanu, ctitora bolniţei de la Hurezi (1699), numele domnitorilor Grigorie al II-lea Ghica (1733-1735, 1748-1752), ctitorul spitalelor Sfântul Pantelimon şi Sfântul Visarion din Bucureşti (cca 1750), Alexandru Moruzi (1793-1796, 1799-1801), fondatorul spitalului Dudeşti din Bucureşti (1796); numele domnitorilor moldoveni: Sfântul voievod Ştefan cel Mare (1457-1504), ctitorul bolniţelor de la Putna şi Pătrăuţi, Constantin Racoviţă Cehan (1749-1753, 1756-1757), care a avut iniţiativa întemeierii spitalelor Sfântul Proroc Samuil din Focşani şi Precista din Roman, Grigorie al V-lea (1849-1853, 1854-1856), întemeietorul ospiciului Galata din Iaşi.
De asemenea, o bogată activitate filantropică au avut mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre: Mitropolitul moldovean Anastasie Crimca (1608-1617, 1619-1629), ctitorul bolniţei de la Dragomirna (1602) şi al unui spital în Suceava (1619), mitropoliţii Ţării Româneşti: Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (1708-1716), care, în Aşezământul Mănăstirii Antim, a prevăzut sume pentru educaţia copiilor săraci, pentru înmormântarea sărmanilor, miluirea săracilor şi găzduirea străinilor etc., Mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787), care, alături de domnitorul Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797), a fost întemeietorul primului aşezământ pentru orfani din Ţara Românească, şi Mitropolitul Nifon Rusăilă (1850-1875), ctitorul Seminarului Nifon din Bucureşti, Mitropolitul Veniamin Costachi (1803-1808, 1812-1821, 1823-1842) al Moldovei, care şi-a donat toate bunurile, prin testament, în scopuri filantropice, Sfântul Mitropolit transilvănean Andrei Şaguna (1864-1873), care s-a îngrijit permanent de ajutorarea elevilor săraci, Mitropolitul primat (1919-1925) Miron Cristea, viitorul Patriarh al României (1925-1939), care a iniţiat înfiinţarea unui Seminar pentru orfanii de război, la Câmpulung-Muscel, Sfântul Ierarh Calinic, stareţ al Mănăstirii Cernica (1818-1850) şi Episcop al Râmnicului (1850-1868), numit de popor „vindecătorul bolnavilor şi miluitorul săracilor”, ctitorul bolniţei din ostrovul Sfântul Gheorghe de la Cernica, precum şi Episcopul Ioanichie Hasan al Romanului (1747-1769), fondatorul bolniţei de lângă biserica Precista Mare din Roman.
Un document din anul 1686 relatează că protopopul de Bucureşti trebuia să prezinte Vistieriei Ţării lista săracilor oraşului care primeau câte o para, iar în Joia Mare câte 80 de dulămi şi încălţăminte. Aceasta dovedeşte faptul că Biserica avea o evidenţă clară a săracilor, arătând astfel grija şi preocuparea statornică faţă de ei[2].
Un alt document important din istoria filantropiei îl constituie şi Hrisovul lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797). Emis în 10 decembrie 1775, documentul stipula înfiinţarea Epitropiei obşteşti. Punctul 4 al hrisovului se referă la Casa de la Sfânta Mitropolie sau lada de milostenie, care va prezenta situaţia fondului din care urma să se distribuie ajutoare săracilor, văduvelor, invalizilor şi orfanilor[3]. Lada de milostenie sau cutia milelor (prezentă şi astăzi în biserici) era pusă sub supravegherea Epitropiei formată din mitropolitul Ţării, episcopi şi Divanul domnesc. Veniturile ei se constituiau din contribuţiile ierarhilor şi ale mănăstirilor. Din informaţiile păstrate aflăm atât numele persoanelor, cât şi sumele pe care le donau cutiei milelor[4].
Mai târziu, în România, activitatea filantropică instituţională a Bisericii a fost brutal întreruptă pentru aproape o jumătate de veac, odată cu instalarea regimului comunist de după cel de-Al Doilea Război Mondial (1946-1989), tocmai în perioada când cea mai arzătoare problemă era chiar asistenţa socială. Aflată sub prigoana comunistă, Biserica a fost nevoită să-şi exercite doar misiunea ei sacramentală, liturgică şi pastorală, fără activităţi social-filantropice instituţionale.
Însă, după anul 1989, când cultele religioase au primit libertatea reală de organizare şi slujire în societatea românească, vechea tradiţie filantropică a Bisericii a revenit în actualitate, încât astăzi Biserica Ortodoxă Română are peste 800 de instituţii, proiecte şi programe social-filantropice, fiind cel mai mare filantrop în societatea de azi. Cu toate acestea, nevoile sunt multiple, iar activitatea social-filantropică trebuie permanent susţinută şi extinsă[5], pentru a continua şi azi cultura dărniciei sau a generozităţii.
Adresăm mulţumiri Domnului Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, pentru invitaţia de a participa la această sesiune ştiinţifică dedicată Zilei Culturii Naţionale, felicităm şi binecuvântăm pe toţi cei care contribuie prin multiplele lor eforturi ca această Zi a Culturii Naţionale să devină o sărbătoare a afirmării tuturor valorilor spirituale, a identităţii şi demnităţii poporului român.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
[1] Cf. Demetrios Constantelos, Byzantine Philantropy and social welfare, Rutgers University Press, New Jerssy, 1968.
[2] Enciclopedia României, Imprimeria Naţională, vol. III, Bucureşti, 1938, p. 521.
[3] Dinu Giurescu, „Condica de porunci a vistieriei lui Brâncoveanu”, în „Studii şi materiale de istorie medievală”, vol. 5, Bucureşti, 1962, p.202.
[4] Dionisie Fotino, în Istoria Daciei, scrisă pe la începutul secolului al 19, arăta cine şi cu ce sumă contribuia la cutia milelor: Domnia – 6.000 lei, în cote de câte 500 lei lunar, mitropolitul ţării – 500 de lei, episcopul Buzăului – 200 lei, episcopul Râmnicului – 300 lei, episcopul Argeşului – 300 lei, de la mănăstirile mari 3.600 lei, de la mănăstirile mici – 1.000 lei, precum şi suma de 15.000 lei reprezentând contribuţia a câte 3 lei anual din partea fiecărui cleric (cf. Ibidem, p. 210).
[5] Vezi cartea: Faptele iubirii milostive, ediţia a 2-a, Editura BASILICA, Bucureşti, 2015.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 1405, Ultimul acces: 2026-09-23 07:44:19

Timp total: 0.04s...

[]:1