Vaticanul se pregăteşte ca din luna mai să relaxeze restricţiile - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vaticanul se pregăteşte ca din luna mai să relaxeze restricţiile

[2020-04-22]
Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, s-a întâlnit miercuri cu membrii Curiei Romane pentru a discuta redeschiderea treptată a birourilor Sfântului Scaun, în contextul în care Italia se pregăteşte să încheie situaţia de blocaj la nivel naţional. Capii dicasterelor din Vatican au decis să pună în aplicare o „reactivare treptată a serviciilor obişnuite” începând cu luna mai, păstrând „măsurile de precauţie pentru limitarea contaminării”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al Sfântului Scaun din 22 aprilie.

Starea de blocaj din Italia urmează să se încheie pe 4 mai, după 55 de zile de carantină obligatorie pentru întreaga ţară. Primul ministru Giuseppe Conte a anunţat pe 21 aprilie că va lansa un plan pentru ridicarea lentă a restricţiilor şi pentru redeschiderea afacerilor. „Mi-aş dori să pot spune: hai să redeschidem totul, imediat… Dar o astfel de decizie ar fi iresponsabilă. Ar creşte incontrolabil curba de contaminare şi ar zădărnici toate eforturile depuse până acum”, a scris Conte într-o postare pe Facebook publicată pe 21 aprilie.
După peste o lună de blocaj, în prezent cca 100.000 de persoane sunt infectate în Italia cu noul coronavirus, după ce în total 183.957 de cazuri au fost confirmate de Ministerul Sănătăţii din Italia. Când Dieceza de Roma a anunţat suspendarea tuturor Liturghiilor publice, cu o zi înainte de declararea blocării naţionale, erau confirmate în total 87 de cazuri de coronavirus în Lazio, regiunea din jurul Romei. La 21 aprilie, în aceeaşi regiune erau raportate 4.402 de cazuri active, cu 1.130 de persoane vindecate şi 363 decedate.
Cetatea Vaticanului a raportat 9 cazuri de Covid-19 în rândul angajaţilor săi. Cel mai recent caz confirmat a fost raportat de biroul de presă al Sfântului Scaun săptămâna aceasta, după ce pacientul a fost internat în spital. „S-au efectuat igienizările şi verificările necesare în rândul celor care au avut contact cu cel infectat în singura zi de prezenţă a sa la locul de muncă, toate analizele fiind cu rezultate negative”, a declarat pe 20 aprilie directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni. Bazilica şi Piaţa San Pietro, Muzeele Vaticanului şi alte câteva locaţii publice din Vatican sunt închise de mai mult de şase săptămâni.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 784, Ultimul acces: 2026-09-21 10:44:44