Episcopul Slatinei, despre Apostolul Toma cel nedreptăţit de memoria populară[2020-04-26]de Gheorghe AnghelPreasfinţitul Părinte Sebastian a evidenţiat, în cuvântul duminical, nedreptatea făcută Sfântului Apostol Toma care a rămas în memoria colectivă cu apelativul de „necredincios”. El a oferit exemple de alţi apostoli şi sfinţi care au avut unele căderi, dar pe care istoria i-a reţinut pentru virtuţile lor. „Pavel, deşi prigonitor şi ucigaş al creştinilor la început, nu a fost reţinut ca atare în istorie, ci ca Apostolul neamurilor, iar Petru, deşi s-a lepădat de trei ori de Domnul, nu a moştenit apelativul de apostat, ci pe acelea de verhovnic al apostolilor şi custode al cheilor Raiului”, a notat ierarhul. Despre Sf. Toma, Preasfinţia Sa a spus că „tradiţia l-a reţinut pe nedrept ca fiind necredincios câtă vreme el nu a spus niciodată că nu crede, ci că nu va crede dacă nu i Se va arăta şi lui Domnul”. „Prin urmare, el şi-a condiţionat, nu şi-a infirmat credinţa, iar aceasta a zis-o pentru că era supărat, nu necredincios. Atitudinea lui era una de amărăciune şi frustrare, pentru că trecuseră opt zile de la Înviere, toţi ceilalţi apostoli Îl văzuseră pe Domnul, iar el nu”. Apoi, ierarhul a explicat că „Biserica l-a reţinut altfel pe Apostolul Toma; şi nu pentru necredinţă, ci pentru convingerea exemplară cu care L-a recunoscut pe Hristos: Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. „Pentru noi creştinii, Apostolul Toma nu numai că nu este necredincios, dar este şi unul dintre cei mai credibili martori ai Învierii Domnului, pentru că a confirmat acest fapt cu mult năduf, iar credinţa sa – iată de ce nu încape vorbă de necredinţă – a fost recunoscută chiar de Domnul: „Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” În încheiere, Preasfinţia Sa spune că „Domnul îi fericeşte pe aceia care vor avea înţelepciunea, peste veacuri, să evite iadul îndoielii, al bâjbâielilor de tot felul şi al necredinţei, în schimbul unei credinţe curate şi luminate, care poate aduce, cu adevărat, pace şi speranţă în viaţa şi în suflet”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 831, Ultimul acces: 2026-09-25 06:18:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1