Caritas Münster de 20 de ani alături de Caritas Iaşi[2020-05-30]Anul 2020 este unul deosebit pentru Asociaţia Centrul Diecezan Caritas; este un an al aniversărilor. Pr. Egidiu Condac, Vicar general al Diecezei de Iaşi, prezintă pe site-ul Caritas-Iasi.ro câteva amintiri despre frumoasa colaborare şi despre persoanele care au fost aproape de Caritas Iaşi în aceşti ani.Parcă ieri a fost acel moment în care, în calitate de tânăr director al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, am călcat pragul casei fraţilor noştri mai mari din Caritas Münster, Germania. Abia îmi începusem mandatul şi am dorit să creăm un parteneriat cu o asociaţie cu experienţă, de la care să putem învăţa şi care să ne ajute să ne dezvoltăm, conştient fiind că, din experienţa celor mai mari putem culege nu doar metode şi idei de acţiune dar mai ales curaj, încredere şi dăruire pentru a sluji pe cei vulnerabili din societate. Astfel, l-am cunoscut pe directorul de la acea vreme, pe părintele Dieter Geerlings, astăzi Episcop auxiliar de Münster, care m-a primit cu multă deschidere. De atunci s-a creat o relaţie strânsă între cele două asociaţii. Au urmat vizite de o parte şi de alta, schimburi de experienţă, dialoguri constructive şi planuri comune de acţiune. O cooperare strânsă s-a realizat prin oportunitatea care ne-a fost oferită în cadrul unui proiect cu fonduri europene, care ne-a deschis noi perspective de lucru împreună pentru intervenţii caritative. În cadrul acelui proiect am putut beneficia pe de o parte de prezenţa unor specialişti de la Münster care ne-au prezentat tehnici inovative de îngrijire la domiciliu, prin cursuri de formare organizate la Iaşi, iar pe de altă parte, de o vizită de lucru şi de învăţare a unei echipe din Caritas Iaşi, care a fost pentru câteva zile oaspete la sediul Caritas Münster. Parteneriatul s-a extins apoi prin bunăvoinţa reprezentanţilor din Caritas Münster, respectiv dr. Klaus Winterkamp, astăzi Vicar general al Diecezei de Münster şi mai apoi a pr. Josef Leenders, ambii vizitându-ne personal la Iaşi, împreună cu alţi membri din Caritas Münster. Dar cel care a ţinut constant legătura cu noi a fost directorul Josef Kessmann, care ne-a ajutat în toţi aceşti ani cu expertiza sa pentru a crea o nouă structură şi conceperea unei noi strategii cât mai adaptate la situaţia şi timpurile actuale. Împreună cu alţi colegi de ai săi, directorul Kessmann ne-a încurajat în munca noastră, s-a interesat îndeaproape de ceea ce este necesar pentru o bună dezvoltare a serviciilor sociale pe care le desfăşurăm. A mediat obţinerea unor mijloace medicale şi de îngrijire, achiziţionarea unor autoturisme pentru serviciile noastre şi finanţări de la Dieceza de Münster, pentru susţinerea şi profesionalizarea structurii de conducere şi coordonare a Asociaţiei Centrului Diecezan Caritas Iaşi. Acum, la împlinirea celor 20 de ani de colaborare îmi exprim din nou recunoştinţa pentru tot ceea ce a reprezentat şi reprezintă Caritas Münster pentru Caritas Iaşi. În acelaşi timp, am ferma convingere că vom reuşi şi pe viitor să menţinem vie această colaborare şi că vom putea crea noi punţi prin care schimburile de bune practici şi de expertiză să devină o frumoasă şi benefică tradiţie, din care să profităm ambele părţi, pentru a ne îndeplini misiunea evanghelică faţă de cei vulnerabili din societate, pătrunşi de tot mai multă caritate, însoţită de profesionalism, punându-ne mereu toate aceste calităţi şi competenţe dobândite, în slujba aproapelui care are nevoie de mâna întinsă a noastră. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 722, Ultimul acces: 2026-09-25 11:35:44
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1