Mitropolitul Basarabiei: Să-i învăţăm pe copii despre eroii noştri. Datorită lor avem o patrie, o limbă, o credinţă[2020-05-30]de Ştefana TotorceaÎnaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Petru a oficiat liturghia de Înălţarea Domnului la Paraclisul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei. În omilia sa, a vorbit despre bucuria pe care le-a dăruit-o Hristos apostolilor la Înălţarea Sa, dar şi despre datoria de a ne cinsti eroii naţionali. Prin jertfa lor, aceştia au protejat existenţa şi identitatea românească de-a lungul istoriei. El a spus că Înălţarea Domnului le-a dăruit apostolilor o mare şi paradoxală bucurie, în ciuda despărţirii. „Bucuria lor a venit prin Pacea dată de Hristos; bucuria lor a fost deplină prin faptul că Iisus «le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile»; bucuria lor le-a inundat sufletul cu nădejdea făgăduinţei Tatălui că îi va «îmbrăca cu putere de sus»; bucuria lor a venit din încredinţarea că Hristos nu este o închipuire sau doar un duh”, a spus ierarhul. El i-a sfătuit pe credincioşi să nu piardă nici ei această bucurie: „Să ne întoarcem astăzi la casele noastre cu acelaşi sentiment al apostolilor, pe care l-au avut la întoarcerea spre Ierusalim”. Vorbind despre sacrificiile mai vechi şi mai noi pentru apărarea identităţii şi pământului românesc, mitropolitul a spus că „martirajul pentru patrie, neam şi credinţa ortodoxă” al eroilor „este ca un al doilea botez, căci prin sângele lor au spălat păcatele întregului neam”. Avem datoria de a ne aminti de eroii neamului, deoarece „prin ei ne amintim de propria noastră istorie, pe care nu avem voie să o uităm. Un neam care-şi ignoră trecutul nu merită prezentul şi cu atât mai puţin viitorul”, a spus mitropolitul. „Avem datoria să-i învăţăm pe copiii noştri să citească despre aceşti eroi naţionali datorită cărora avem o patrie, o limbă, o credinţă, o cultură, o identitate şi un mod de a fi”, a subliniat Părintele Mitropolit Petru. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 677, Ultimul acces: 2026-09-26 00:19:52
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1