© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
PS Benedict | Statutul de părinte este maturizare spirituală prin dragoste răstignită, după chipul lui Dumnezeu[2020-05-30]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul a publicat, în Revista Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, o meditaţie despre modul în care calitatea de părinte ne maturizează spiritual, făcându-ne să ne asemănăm mai mult cu Dumnezeu. „Dumnezeu are multe numiri în Sfânta Scriptură”, scrie episcopul vicar: „Cel ce este” (Ieşire 3, 14), „Cel ce face” (Facere 1,1 etc) şi „Cel ce lucrează” (Ioan 5, 17). Dar, „dintre toate aceste numiri-icoane pe care le primeşte Dumnezeu cea mai sugestivă, cea mai cuprinzătoare, cea care le întrece pe celelalte şi chiar le detronează” este cea de „părinte”. El afirmă că Hristos ni l-a revelat deplin pe Dumnezeu ca Tată. „Tatăl este viaţa, originea vieţii, şi a întregii existenţe. Tot tatăl este cel care creşte, educă şi poartă de grijă. Şi tot el este cel care mântuieşte. Sânul său este mereu punctul de referinţă, locul de odihnă, dar şi semnul izbăvirii finale”, scrie ierarhul. În Parabola fiului risipitor, „Tatăl milostiv, «risipitor» în dragostea lui faţă de cei doi copii, devine «icoana umană» a lui Dumnezeu ca părinte. Este de la sine înţeles rolul său în naşterea copiilor… Dar se dovedeşte ca părinte, mai ales, prin încrederea şi răbdarea lui” faţă de cei doi fii ai săi. Dumnezeu a avut încredere în om când l-a adus la existenţă Paternitatea este iubire şi asumare de riscuri într-o relaţie de iubire guvernată de libertate „În forma părinţiei duhovniceşti, dragostea se încăpăţânează să se încreadă în om, pentru că dintru început ea riscă, dând naştere, apoi riscă acceptând posibilitatea refuzului propriului copil, şi riscă asumând răbdarea, chiar şi atunci când nu se mai zăreşte nici un semn de revenire”. La fel ca tatăl fiului risipitor, „Dumnezeu ca părinte a avut credinţă în om din clipa când l-a adus la existenţă, i-a respectat voinţa atunci când acesta a ales altceva decât voia Lui, şi a sperat în el pe tot parcursul existenţei sale”. Acest tip de iubire este una „totală, neschimbătoare, necondiţionată şi până la sfârşit”, scrie episcopul vicar. „Părinţia se manifestă ca autoritate a dragostei… Exista o singură «datorie» pentru el ca tată, să iubească, chiar şi fără să primească în schimb. Aici îşi dovedeşte calitatea sa de părinte”. Paternitatea este sacrificiu suprem: „Un părinte ştie «să îşi piardă sufletul» (Marcu 8, 35) pentru copilul său. De aceea, pe parcursul vieţii lui, el trăieşte de multe ori moartea. Pentru el viaţa înseamnă o succesiune de morţi, din dragoste, care, paradoxal, îi oferă viaţă din belşug”. Statul de părinte, asemănare cu Tatăl ceresc „Dragostea părintească se măsoară prin răstignire”, subliniază ierarhul. „Înţelegem din evanghelie că cineva este tată nu doar pentru că naşte, nici pentru averea pe care o împarte copiilor, ci pentru capacitatea de a iubi neschimbat, necondiţionat şi până la sfârşit” pe copiii săi. El identifică şapte calităţi ale tatălui evanghelic: dragoste răstignită, încredere constantă, discreţie caldă, răbdare, duioşie, smerenie (iese în întâmpinarea copiilor) şi bucurie permanentă. „Toate aceste calităţi spun câte ceva despre tatăl evanghelic, dar şi despre prototipul pe care îl reprezintă”, adică Dumnezeu Tatăl. „Orice părinte îşi doreşte ca, la un moment dat, copiii săi să devină la rându-le părinţi. Acesta este semnul maturizării”, încheie Episcopul vicar. „Socotesc că intrarea în bucuria ospăţului eshatologic presupune dobândirea calităţii de părinte”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 734, Ultimul acces: 2026-09-26 00:19:57
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
