Eroii grăniceri de la Grui pomeniţi pe locul martirajului: „N-au negociat nimic din tot ceea ce ţine de viaţa lor” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Eroii grăniceri de la Grui pomeniţi pe locul martirajului: „N-au negociat nimic din tot ceea ce ţine de viaţa lor”

[2020-05-29]
de Gheorghe Anghel

„Eroii au ţinut la credinţa lor, credinţa lor era viaţa lor. N-au negociat nimic din tot ceea ce ţine de viaţa lor”, a spus Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul despre cei 60 de grăniceri care au fost ucişi în Al Doilea Război Mondial şi îngropaţi într-o groapă comună pe vârful Grui.
Ierarhul a oficiat, de Înălţarea Domnului, Sfânta Liturghie şi parastasul pentru eroii neamului la monumentul construit în cinstea acestora în Munţii Călimani.
Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei prezenţi în număr mare pe vârful Grui să fie atenţi ce modele aleg să urmeaze.
„Este mare nevoie de modele, pentru că în zilele noastre ni se oferă modele nenumărate, dar nu vrednice de urmat. Este mare nevoie să privim la modelele adevărate”, a spus ierarhul făcând referire la eroii neamului.
Să fim continuatori fideli ai vrednicilor noştri înaintaşi în mărturisirea credinţei şi în iubirea neamului şi a ţării noastre.
Testamentul ciobanului Lazor Bozga
Osemintele ostaşilor ucişi pe Vârful Grui au fost descoperite în 1916 de un cioban, în vârstă de 16 ani, Lazor Bozga care a urcat pe munte pentru a vedea „cu ochii lui ceea ce rămăsese în urma războiului”, după cum a declarat Protosighelul Gavriil Horţ, duhovnicul mănăstirii Piatra Fântânele.
La marginea mormântului soldaţilor români, tânărul a văzut o cruce de lemn pe care era scris: „60 de ostaşi români morţi pentru patrie”.
De atunci a urcat muntele an de an, împreună cu un preot, pentru a –i pomeni pe cei ucişi în război.
Până la sfârşitul vieţii sale, Lazor Bozga a întreţinut mormântul, aşezând – în timp – mai multe cruci, pe care vremile şi avalanşele de pe munte le-au distrus.
Înainte de a se muta la Domnul ne-a lăsat o vorbă şi o rugăminte: „nu-i uitaţi pe cei din Grui”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 833, Ultimul acces: 2026-09-25 08:39:10