PS Varlaam | Eroi ai Marii Uniri sunt şi cei care au construit cu tenacitate şi răbdare momentul 1918[2020-06-04]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a oficiat joi Sfânta Liturghie în curtea Catedralei Patriarhale. În omilia sa, a vorbit despre sfinţii zilei şi despre pomenirea rânduită de Biserică pentru diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari şi la recunoaşterea ei internaţională prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920. Sfinţii zilei, cei patru mucenici de la Niculiţel, Zotic, Atal, Camasie şi Filip, şi-au dat viaţa mărturisindu-l pe Hristos în secolul al IV-lea în Scythia Minor, provincie romană situată pe teritoriul Dobrogei de azi. Moaştele lor, ca şi alte zeci de vestigii din Dobrogea, confirmă lucrarea Sfinţilor Apostoli Andrei şi Filip din Betsaida Galileii, care au întemeiat aici o comunitate creştină importantă, a spus Episcopul Vicar Patriarhal. În continuare, ierarhul a vorbit despre semnificaţia pomenirii eroilor căzuţi în luptă, dar şi a celor care au contribuit pe alte căi – diplomatice, culturale – la consolidarea României Mari. Anul acesta, ziua de 4 iunie a avut o semnificaţie deosebită, marcând Centenarul Semnării Tratatului de la Trianon, prin care a fost recunoscută internaţional România Reîntregită. „La Bucureşti, semnarea acestui tratat a fost serbată cu foarte mare moderaţie, pentru că românii, care au traversat cele două mii de ani de existenţă la Lumina Sfintei Scripturi, au dorit să se comporte cu sobrietate, înţelegând că, pentru poporul maghiar, care a pierdut prin acest tratat 75% din teritoriu şi 33% din populaţie, nu a fost un moment fericit”, a precizat ierarhul. Aşa cum Biserica s-a întemeiat în ţinuturile noastre pe jertfa martirilor creştini ca cei de la Niculiţel, tot pe jertfe s-a întemeiat şi statul unitar naţional al românilor: „Mântuitorul, vorbind despre cei care se jertfesc pentru binele obştesc, spune: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi» (Ioan 15, 13)”, a amintit Preasfinţitul Părinte Varlaam. El a menţionat că „momentul 1918 a fost construit cu tenacitate, cu răbdare, cu speranţă, timp de mai multe secole”. Printre făuritorii acestuia i-a enumerat pe Sf. Ier. Dionisie Erhan, Episcopul Cetăţii Albe – Ismail, unul din principalii artizani ai unirii Basarabiei cu România, pe Sf. Mitropolit Andrei Şaguna, care a întemeiat în Transilvania sute de şcoli româneşti, dar şi pe Nicolae Titulescu, „unul dintre cei mai mari diplomaţi ai lumii”, care era nepot de preot. Pentru că „prima virtute care a nutrit eroismul celor morţi pentru neam a fost credinţa creştină”, cea mai frumoasă şi cuprinzătoare cinstire a eroilor este rugăciunea înălţată de către popor şi Biserică pentru veşnica lor odihnă, a subliniat ierarhul. El a citat un savant francez care spunea cândva că „patria este Biserica noastră vremelnică, iar Biserica este patria noastră veşnică” şi a adăugat că omagierea eroilor nu este completă fără pomenirea lor la slujbele Bisericii. Preasfinţitul Părinte Varlaam a vorbit şi despre Catedrala Naţională ca „altar al naţiunii”, în a cărei Sfântă Masă au fost depuse, în ziua sfinţirii, numele tuturor eroilor cunoscuţi din războaiele secolului XX. „Sfânta Masă din altarul Catedralei Naţionale este inima acestei catedrale şi la inima acestei catedrale stau numele celor care s-au jertfit. De aceea, acest lucru sacru trebuie cinstit şi protejat cum se cuvine”, a spus el. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 579, Ultimul acces: 2026-09-26 08:08:45
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1