Galaţi: Pelerinajul tinerilor, desfăşurat online, s-a încheiat cu liturghia din codrii Buciumenilor[2020-06-10]de Sorin IoniţeAnul acesta, pelerinajul liceenilor la Buciumeni nu a mai fost organizat în mod tradiţional, ci s-a desfăşurat online, pe parcursul a câteva săptămâni. Evenimentul central a fost totuşi liturghia de Sfânta Treime la care au participat, fizic sau de la distanţă, prin intermediul tehnologiei, peste o mie de tineri din Galaţi şi Brăila. Cu toate că Arhiepiscopia Dunării de Jos nu a putut organiza un eveniment de amploarea celor din anii trecuţi, numeroşi tineri au ajuns pe cont propriu la Mănăstirea din codrii Buciumenilor pentru a participa la slujbă. Tineri la Buciumeni în timp de pandemie ©Arhiepiscopia Dunării de Jos La finalul Sfintei Liturghii, câţiva dintre participanţii la activităţile pelerinajului online chiar au intrat în dialog cu Arhiepiscopul Casian, prin apel video, pentru a simţi bucuria comuniunii. Au fost citite mai multe mesaje şi eseuri realizate şi transmise de tineri pentru această zi. Arhiepiscopul Casian vorbeşte la telefon, Buciumeni ©Arhiepiscopia Dunării de Jos Părintele Arhiepiscop a evidenţiat lucrarea Sfintei Treimi în lume şi continuitatea „acestui frumos şi tradiţional pelerinaj”. Copil în port popular cu mască participă la liturghie la Mănăstirea Buciumeni, Galaţi ©Arhiepiscopia Dunării de Jos Evenimentul de luni s-a încheiat cu o acţiune filantropică. Un grup de tineri voluntari au mers cu daruri la familiile fără posibilităţi materiale din localitatea Buciumeni. Tineri cu daruri la familiile din Buciumeni, Galati ©Arhiepiscopia Dunării de Jos În fiecare an, de Sfânta Treime, peste 1000 de tineri liceeni participau la tradiţionalul pelerinaj în codrii Buciumenilor. Din cauza restricţiilor impuse de actuala criză medicală, cea de-a 25-a ediţie s-a desfăşurat în mediul online, în săptămânile premergătoare hramului. Aceasta a presupus întâlniri virtuale, inclusiv cu IPS Casian, în care tinerii au reflectat asupra familiei, importanţei educaţiei şi la valorile pe care le dobândesc în cadrul familiei. Anul 2020 este „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor” în Patriarhia Română. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 761, Ultimul acces: 2026-09-28 12:49:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1