© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Papa Francisc: Lupta cu Dumnezeu ca metaforă pentru rugăciune[2020-06-10]„Odată am auzit un om bătrân – om bun, creştin bun, dar păcătos care avea multă încredere în Dumnezeu – care spunea: ‘Dumnezeu mă va ajuta; nu mă va lăsa singur. Voi intra în paradis, şchiopătând, dar voi intra.'” Astfel a povestit astăzi Papa Francisc astăzi, făcând legătura apoi între acest bătrân şi patriarhul Iacob din Vechiul Testament. „Iacob, înainte era unul sigur pe sine, se încredea în propria şiretenie. Era un om impenetrabil la har, refractar la milostivire; nu cunoştea ce era milostivirea. Nu considera că are nevoie de milostivire. Însă Dumnezeu a mântuit ceea ce era pierdut. L-a făcut să înţeleagă că era limitat, că era un păcătos care avea nevoie de milostivire şi l-a mântuit.”Pontiful a continuat seria de cateheze dedicate rugăciunii, în cadrul audienţelor generale de miercuri, a şasea cateheză fiind dedicată „rugăciunii lui Iacob”. La început i-a creionat portretul, amintit de relaţia dificilă cu fratele lui, Esau. „Constrâns să fugă departe de fratele său, în viaţa sa pare să reuşească în orice activitate. Este abil în afaceri: se îmbogăţeşte mult, devenind proprietar al unei turme enorme. Cu tenacitate şi răbdare reuşeşte să ia în căsătorie pe cea mai frumoasă dintre fiicele lui Laban, de care era cu adevărat îndrăgostit. Iacob – am spune cu limbaj modern – este un om care ‘s-a descurcat’; cu dibăcie, şiretenie, reuşeşte să cucerească tot ceea ce doreşte. Însă îi lipseşte ceva. Îi lipseşte raportul viu cu propriile rădăcini.” Când decide să se întoarcă acasă, are o experienţă care îl va schimba. „Dintr-o dată un necunoscut îl prinde şi începe să lupte cu el. Catehismul explică: ‘Tradiţia spirituală a Bisericii a păstrat din povestirea aceasta simbolul rugăciunii ca o luptă a credinţei şi o izbândă a stăruinţei’ (CBC, 2573). Iacob a luptat toată noaptea, fără a lăsa vreodată strânsoarea adversarului său. La sfârşit este învins, lovit de rivalul său la nervul sciatic, şi de atunci va fi şchiop toată viaţa. Acel luptător misterios îi cere patriarhului numele şi îi spune: ‘Nu vei mai fi chemat cu numele «Iacob», ci cu «Israel», pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai biruit’ (v. 29). Ca şi cum ar spune: nu vei mai fi omul care merge aşa, ci drept. Îi schimbă numele, îi schimbă viaţa, îi schimbă atitudinea; te vei chema Israel.” Din acea luptă, a subliniat Papa, Iacob iese schimbat. „Schimbare a numelui, schimbare a modului de a trăi şi schimbare a personalităţii: iese schimbat. Pentru un moment nu mai este stăpân al situaţiei – şiretenia sa nu foloseşte -, nu mai este omul strateg şi calculat; Dumnezeu îl readuce la adevărul său de muritor care tremură şi căruia îi este frică, pentru că în luptă lui Iacob îi este frică. Pentru un moment Iacob nu are altceva de prezentat lui Dumnezeu decât fragilitatea sa şi neputinţa sa, chiar şi păcatele sale. Şi acest Iacob e cel care primeşte de la Dumnezeu binecuvântarea, cu care intră şchiopătând în ţara promisă: vulnerabil şi vulnerat, dar cu o inimă nouă.” La final Sfântul Părinte a atras atenţia că fiecare dintre noi avem întâlniri cu Dumnezeu noaptea, încurajând pe fiecare să nu evite întâlnirea, confruntarea. „Dumnezeu ne va da un nume nou, care conţine sensul întregii noastre vieţi; ne va schimba inima şi ne va da binecuvântarea rezervată celui care s-a lăsat schimbat de El. Aceasta este o frumoasă invitaţie de a ne lăsa schimbaţi de Dumnezeu. El ştie cum să facă asta, deoarece ne cunoaşte pe fiecare dintre noi. ‘Doamne, Tu mă cunoşti’, poate să spună fiecare dintre noi. ‘Doamne, Tu mă cunoşti. Schimbă-mă’.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 665, Ultimul acces: 2026-09-25 08:37:00
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1
