Vasile Bănescu reclamă „ofensiva obscenităţii publice cocoţată sfidător pe panouri stradale”[2020-06-23]de Sorin Ioniţe„Ofensiva obscenităţii publice cocoţată sfidător pe panouri stradale îi dezvăluie pe ideologii pansexualismului galopant în toată nuditatea lor ideatică”, remarcă Vasile Bănescu într-o reacţie la apariţia în Capitală a cinci panouri cu vârstnici care îşi prezintă orientarea sexuală. „A promova public, adică inclusiv în văzul copiilor cu bunici decenţi de mână, personaje care îşi afirmă ţanţoş bi-orientarea sexuală, ca şi cum ne-ar comunica ceva esenţial pentru binele nostru comun, indică în primul rând nivelul înalt de trivialitate al concepţiei ideologice ce animă asemenea acţiuni (progresismul neo-marxist en vogue)”, spune Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. „A face din sexualitate, temă a intimităţii prin excelenţă, un subiect de publicitate stradală, spune foarte multe despre direcţia în care suntem invitaţi de ideologii zilei să privim şi să ne urnim”. Vasile Bănescu semnalează că „în criză majoră de subiecte ceva mai importante pentru societatea din epoca «post-adevăr», mărturisirea stridentă a orientării non-heterosexuale în public devine treptat o «datorie», marginalul devine centru al atenţiei publice, necesara intimitate devine exhibare, claritatea morală devine obligatorie cecitate”. Reprezentantul Patriarhiei atrage atenţia asupra contextului în care apar controversatele panouri: „Nu în ultimul rând, ar trebui observat contextul conturat recent şi în spaţiul românesc inundat perfid de teme suspect de stringente precum «educaţia sexuală obligatorie» de la vârste cât mai fragede, sau elucubranta «ideologie de gen». Teme care îi privesc frontal pe copiii, tinerii şi părinţii acestei ţări, dar care sunt subtilizate abil dezbaterii publice”. „A ridica semne de întrebare în legătură cu toate aceste lucruri, a cere o justificare raţională a lor dincolo de sofismele în care sunt împachetate, te transformă desigur în «medieval», «bigot» sau «fascist». Ceea ce nu este tocmai firesc în «societatea deschisă» a clamatei transparenţe totale”, constată Vasile Bănescu. Panourile publicitare în discuţie au fost realizate într-o campanie finanţată de un program european care se desfăşoară în 6 ţări europene, informează Mediafax. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 617, Ultimul acces: 2026-09-25 19:44:17
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1