Un comisar pentru lucrările de mentenanţă la Bazilica San Pietro - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Un comisar pentru lucrările de mentenanţă la Bazilica San Pietro

[2020-07-01]
San Pietro
Biroul de presă al Sfântului Scaun a informat că Papa Francisc a numit un comisar extraordinar pentru lucrările de mentenanţă a Bazilicii San Pietro. Noul comisar, Arhiepiscopul Mario Giordana, are îndatorirea de a actualiza statutele şi de a aduce o mai mare claritate în privinţa administraţiei oficiului („Fabbrica”), responsabilă de întreţinerea Bazilicii San Pietro.

Numirea dă curs documentului motu proprio privind „Transparenţa, controlul şi concurenţa în procedurile de adjudecare a contractelor publice în contul Sfântului Scaun şi al Statului Cetăţii Vaticanului”. Comisarul extraordinar, se precizează în nota biroului de presă, are îndatorirea de a actualiza statutele, a aduce claritate în privinţa administraţiei şi a reorganiza partea administrativă şi tehnică a oficiului de mentenanţă („Fabbrica di San Pietro”). În această „delicată îndatorire”, comisarul va fi ajutat de o comisie.
Această alegere, se mai spune în nota biroului de presă, vine după „o semnalare provenind de la oficiile revizorului general, care a dus, în cursul acestei dimineţi, la dobândirea de documente şi aparatură electronică în birourile tehnic şi administrativ” ale instituţiei. Această operaţiune a fost autorizată prin decret de promotorul de justiţie al Tribunalului, Gian Piero Milano, şi de adjunctul acestuia, Alessandro Diddi, după ce a informat în prealabil Secretariatul de Stat.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 635, Ultimul acces: 2026-09-28 00:34:36