PS Ieronim vorbeşte despre legătura dintre omenie şi progresul duhovnicesc[2020-07-05]de Gheorghe Anghel„Sfinţii Părinţi spun că nimeni nu poate să păşească pe drumul sfinţeniei dacă nu are calitatea omeniei”, a precizat Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul în predica rostită duminică la Patriarhie. Ierarhul a evidenţiat legătura dintre omenie şi progresul duhovnicesc al fiecăruia, menţionând că este temelia pentru celelalte virtuţi creştineşti care duc spre Rai. Părintele Episcop a remarcat această calitate la centurionul din pericopa evanghelică, militar care i-a cerut lui Hristos să-i vindece servitorul. „Acest sutaş arată omenie, nu se leapădă de slujitorul său, ci caută o cale de a-i aduce vindecare”, a precizat PS Ieronim. „Avea o calitate care este cheia vieţii şi existenţei noastre înainte de a ne împărtăşi de darurile credinţei în Dumnezeu şi de a păşi pe calea progresului necontenit, pe calea sfinţeniei la care suntem chemaţi. Ea se numeşte omenie, ca un derivat al cuvântului om”. Ierarhul a explicat că este esenţial ca noi, creştinii, să avem această calitate. „Omenia trebuie să fie prezentă în toţi oameni. Apoi, pe temelia omeniei, a smereniei şi a credinţei putem să clădim virtuţile creştine care înalţă pe om de la pământ la Cer şi îl face, dintr-o fiinţă omenească muritoare subiect al Împărăţiei Lui Dumnezeu”. Dintre virtuţi, Preasfinţia Sa a pus accent pe smerenie. „Smerenia înalţă, smerenia oferă putere, smerenia te ajută să vezi în cel de lângă tine pe omul care poartă chipul lui Dumnezeu, te ajută să-ţi recunoşti greşelile şi să ai o sensibilitate sufletească deosebită ca să ceri iertare pentru greşelile tale, să urmăreşti în viaţa ta să fi în conformitate cu poruncile Lui”. Liturghia a fost oficaită în baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 570, Ultimul acces: 2026-09-28 01:54:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1