Arhim. Paisie Teodorescu: Icoana Prodromiţa este mărturia evlaviei românilor, iar Catedrala Naţională un ideal sfânt

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Arhim. Paisie Teodorescu: Icoana Prodromiţa este mărturia evlaviei românilor, iar Catedrala Naţională un ideal sfânt

[2020-07-11]

de Ştefana Totorcea

Arhimandritul Paisie Teodorescu, Vicar Patriarhal şi slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, explică de ce a fost aleasă Icoana Maicii Domnului Prodromiţa ca protectoare a acestui sfânt locaş şi vorbeşte despre importantul rol simbolic al Catedralei Neamului.
Părintele Arhimandrit este autorul unei teze de doctorat despre Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti şi al mai multor articole şi studii despre istoria Bisericii şi a sfintelor ei locaşuri.
Basilica.ro: Cum vedeţi, pe scurt, rolul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului?
Arhim. Paisie Teodorescu: Din punct de vedere duhovnicesc, Paraclisul este locul unde se înalţă zilnic rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu, pentru ajutor în buna desfăşurare a lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, pentru ziditorii şi lucrătorii care muncesc pe şantier, dar şi pentru ctitorii şi donatorii care contribuie la înălţarea acesteia.
În acelaşi timp, Paraclisul, prin faptul că este plasat chiar pe terenul Catedralei Naţionale, are şi rolul de a oferi o înţelegere a istoriei acestui edificiu simbol, a istoriei acestui loc pe care s-a construit Catedrala Naţională.
Povestea bisericilor dispărute din această parte a capitalei, povestea străzilor şi a clădirilor care au fost demolate, trebuie spusă şi trebuie cunoscută, pentru a reface astfel legătura generaţiilor noi cu trecutul. Paraclisul, ca loc al inter-comuniunii între credincioşi, lucrează la acest aspect.
Noile generaţii au uitat, din păcate, rolul imens al Bisericii Ortodoxe Române la formarea şi cultivarea identităţii naţionale, spirituale şi culturale ale poporului român.
Înălţarea Domnului din 2020, sărbătorită în aer liber la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Memoria colectivă, după cum se ştie, este scurtă, mai ales atunci când un popor traversează traume colective: războaie, regimuri opresive totalitare, perioade critice, aşa cum a fost perioada comunistă, care a manipulat conştiinţe nenumărate prin propaganda ateistă agresivă, care a încercat ştergerea identităţii noastre spirituale ortodoxe, demolarea credinţei şi a istoriei, ori ascunderea altarelor sfinte ale neamului în spatele unor cortine gri de blocuri fără identitate.
În Bucureşti există puţine „locuri ale memoriei”, legate de trecutul istoric, în general, precum au alte capitale. Catedrala Mântuirii Neamului este unul dintre aceste locuri. Edificarea Catedralei Naţionale în acest spaţiu încărcat de istorie şi de spiritualitate, are meritul de a suplini în mod fericit această pierdere, această lipsă a unui reper cu încărcătură simbolică.
Catedrala este, astfel, un loc al memoriei, un reper vizibil, tangibil, care îşi propune să reînvie în memoria noastră şi a urmaşilor noştri preţuirea şi recunoştinţa faţă de sacrificiul înaintaşilor care ne-a călăuzit în împlinirea idealurilor de libertate, unitate şi demnitate naţională.
De aceea, considerăm că Paraclisul, până la momentul în care slujbele liturgice se vor desfăşura în Catedrala Naţională, are menirea ca, pe lângă sfintele slujbe, să contribuie la completarea cunoaşterii istoriei acestui spaţiu şi la educarea modului cum ne raportăm la memoria şi istoria suferinţelor îndurate de poporul român în istorie.
Patriarhul Daniel a primit în noiembrie 2018 copia Maicii Domnului Prodromiţa dăruită Catedralei Naţionale de obştea schitului românesc Prodromu din Muntele Athos. Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro
Basilica.ro: Care este istoricul acestui locaş şi de ce a fost pus sub ocrotirea Maicii Domnului Prodromiţa?
Arhim. Paisie Teodorescu: Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost construit în anul 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe amplasamentul Catedralei Mântuirii Neamului, prin grija Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.
Hramul principal al Paraclisului este însă Învierea Domnului şi a fost fixat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ca pe o reparaţie morală sau ca pe „o lumină de Înviere” pentru cele cinci biserici „răstignite”, de către regimul comunist ateu, trei demolate: Alba Postăvari, Spirea Veche şi Izvorul Tămăduirii, şi două translate: Schitul Maicilor şi Mihai Vodă, pentru a face loc Casei Republicii sau Palatului Poporului.
Însă hramul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului este sărbătoarea anuală din 12 iulie, închinată Cinstirii Sfintei Ioane a Maicii Domnului Prodromiţa. Aşezarea Paraclisului sub ocrotirea Maicii Domnului Prodromiţa a fost preferată având în vedere legătura care există între România, numită „Grădina Maicii Domnului” şi evlavia românilor pentru Muntele Athos, pentru spiritualitatea isihastă, monahală, de tip athonit
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa este o mărturie a credinţei şi a evlaviei poporului român, pentru că icoana s-a pictat în ţara noastră, la Iaşi, prin post şi rugăciune de către un credincios român, iar chipul Maicii Domnului şi al pruncului Iisus s-au pictat singure, în mod minunat.
Această icoană este totodată şi o mărturie a prezenţei româneşti la Muntele Athos, precum şi a deosebitei contribuţii româneşti la acest centru de spiritualitate ortodoxă.
Credincioşi la hramul de vară de anul trecut al Paraclisului Catedralei Naţionale. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
„Nici un alt popor pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru Athos, cât au făcut românii”, spunea cu admiraţie cercetătorul rus Porfir Uspenski.
În compensaţie, călugării Muntelui Athos au influenţat spiritualitatea, cultura şi arta Ţărilor Române. A fost un fel de ajutor reciproc, o colaborare fructuoasă între români şi Locurile Sfinte.
De aceea, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului se află o reproducere fidelă a icoanei originale a Maicii Domnului Prodromiţa, de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos.
Icoana a fost pictată la atelierul PANSELINOS din Iaşi, iar ferecătura icoanei a fost realiză în Grecia, în anul 2011.
Basilica.ro: Cu ce căutări sau necazuri vin oamenii la Paraclisul CMN?
Arhim. Paisie Teodorescu: Ca şi la alte biserici sau mănăstiri, oamenii vin din evlavie pentru Dumnezeu, pentru Maica Domnului sau pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, un fragment din moaştele sale fiind adăpostite aici. În aceste vremuri grele, Biserica este pentru mulţi credincioşi unul din puţinele locuri de liman, de pace, de ajutor.
Unii credincioşi vin să mulţumească lui Dumnezeu pentru anumite binefaceri primite de la El, alţii vin să ceară ajutorul lui Dumnezeu în realizarea unor lucrări importante sau pentru a primi vindecare sufletească sau trupească. Este locul în care oamenii frământaţi, însinguraţi, risipiţi, pot întâlni ajutorul lui Dumnezeu, care le pacifică sufletele.
Aici pot întâlni un părinte care se roagă pentru ei şi împreună cu ei, cineva care îşi face timp să le asculte problemele, şi astfel se întorc la casele lor mai întăriţi duhovniceşte, mai liniştiţi, ducând şi în familiile lor o fărâmă din pacea interioară care le-a cuprins sufletul. Cu siguranţă cei care au întâlnit pe Dumnezeu într-un astfel de loc binecuvântat se vor întoarce, împărtăşind şi altora din experienţa lor minunată.
Basilica.ro: Dacă ar fi să facem o comparaţie, ce reprezintă Catedrala Patriarhală Istorică de pe Colina Bucuriei şi ce reprezintă noua Catedrală Naţională din Dealul Spirii? Cum se completează ele în plan simbolic sau chiar duhovnicesc?
Arhim. Paisie Teodorescu: După cum se ştie, cuvântul „catedrală” provine din cuvântul latin „cathedra” şi se referă la prezenţa scaunului sau tronului episcopului locului în interiorul catedralei. În înţelesul general, catedrală este o biserică de mari dimensiuni, fiind locul unde serviciul divin este oficiat de episcopul locului.
Dacă ne referim la dimensiuni, Catedrala Patriarhală Istorică de pe Colina Bucuriei nu este tocmai o catedrală, având dimensiuni reduse. Însă această clădire străveche, cu o istorie de peste trei secole şi jumătate, şi-a îndeplinit de la întemeiere şi până în zilele noastre rostul de a fi catedrala întîistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, de a fi păstrătoarea unui trecut istoric, a unui patrimoniu valoros, precum şi spaţiu ospitalier pentru personalităţi bisericeşti şi laice care i-au trecut pragul.
În acelaşi timp, noua Catedrală Naţională înălţată pe Dealul Spirii sau Dealul Arsenalului, reprezintă împlinirea unui ideal.
Catedrala Mântuirii Neamului este un simbol naţional care a traversat istoria. Simbolurile naţionale, în general, rămân constante în timp, de multe ori pentru secole întregi. Acest adevăr se aplică şi Catedralei Mântuirii Neamului.
Istoria acestui proiect, cu o vechime de aproape 140 de ani, păstrează în sine actualitatea simbolului.
Aşadar, ambele edificii sunt purtătoare ale unei istorii străvechi şi valoroase, care marchează hărţi invizibile ale trecutului nostru, sunt puncte de reper pentru valorile spirituale şi morale ale neamului, despre care societatea de azi are multe de învăţat.
După cum se cunoaşte, vechea Catedrală patriarhală de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti a fost construită ca biserică de mănăstire, între anii 1656-1658, de către Domnitorul Constantin Şerban Basarab. După 10 ani de la sfinţire, în anul 1668, prin Hrisovul emis de Domnitorul Radu Leon, mănăstirea de pe Dealul Podgorenilor a fost ridicată la rangul de Catedrală mitropolitană.
Catedrala Patriarhală Istorică de pe Colina Bucuriei. Foto credi: Basilica.ro/ Raluca Ene
Ea a devenit martora multor evenimente importante din istoria ţării noastre: Unirea Principatelor Române din anul 1859, Proclamarea Independenţei de stat a României (1877), Proclamarea Regatului României (1881).
De asemenea, vechea Catedrală mitropolitană este legată de cele mai importante evenimente bisericeşti din viaţa Bisericii noastre: dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi ridicarea ei la rang de Patriarhie, în anul 1925, când, în mod provizoriu, acea Catedrală a devenit Catedrală patriarhală.
Însă, faptul că este o biserică de dimensiuni reduse este un fapt dovedit de multe ori în istorie. Încă din vremea regilor României, din pricina dimensiunilor ei mici, s-a luat hotărârea construirii unei catedrale care să corespundă noii demnităţi la care se ridicase Ţara şi Biserica.
Au fost cazuri în istorie, evocate şi în presa vremii, când s-au creat supărări pentru că în interiorul acestei catedrale, importante ca istorie dar mici ca dimensiuni, nu încăpeau toţi invitaţii oficiali cu prilejul marilor sărbători bisericeşti sau naţionale, precum şi la alte momente solemne.
Astfel încât, în urma Războiului din 1877-1878, românii, mândri că au reuşit să-şi câştige independenţa după 400 de ani de stăpânire otomană, au dorit construirea unei Catedrale a Mântuirii Neamului, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea sau eliberarea neamului românesc de asuprire străină.
Mai târziu, după Războiul pentru Întregirea Neamului Românesc (1916-1918) şi, mai ales, după Unirea cea Mare din 1918, acest proiect, precum şi numele de Catedrala Mântuirii Neamului a căpătat noi valenţe, adăugând mulţumirea adusă lui Dumnezeu „pentru întregirea ţării în hotarele sale fireşti”.
Imagine recentă de pe şantierul Catedralei Naţionale din Bucureşti. Foto credit: catedralaneamului.ro
Chiar şi după 45 de ani de comunism, proiectul construirii Catedralei Mântuirii Neamului a prins din nou viaţă. Astfel, după Revoluţia din ΄89, când românii s-au ridicat pentru apărarea libertăţii şi a demnităţii lor grav încălcate, când pe străzile din oraşele ţării răsuna „Cu noi este Dumnezeu” şi imnul „Deşteaptă-te române”, punând la locul meritat credinţa şi Biserica, dispreţuite de comuniştii atei, proiectul-simbol al Catedralei Mântuirii Neamului a fost din nou adus în actualitate, ceea ce a însemnat că el exprimă încă idealurile poporului român, în ciuda tuturor opreliştilor şi a tuturor campaniilor agresive de denigrare. O asemenea credinţă transcende istoria!
Deci, noua Catedrală Naţională este un simbol, un ideal sfânt transmis din generaţie în generaţie, şi are deja istorie pentru că se referă la trecut, la eroii care au murit pentru ţară, dar are, în acelaşi timp, şi o puternică actualitate şi orientare spre viitor.
Trecutul glorios trebuie să ajute la schimbarea prezentului, care de multe ori este mediocru sau nevrednic, şi trebuie să ne conducă spre un viitor mai bun, din care să nu lipsească Dumnezeu.
Arhim. Paisie Teodorescu la sărbătoarea Înălţării Domnului 2020, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Basilica.ro: Ce putem face pentru a propaga mai mult cultul eroilor în rândul tinerilor?
Arhim. Paisie Teodorescu: În primul rând, pe tineri îi putem ajuta să cunoască mai bine istoria poporului din care fac parte. Cât despre a le transmite modul de cinstire a eroilor aceasta trebuie să o facem prin exemplul nostru personal, prin modul cum ne raportăm noi faţă de memoria eroilor neamului.
Din păcate, azi s-a pierdut mult din această practică a românilor, încât copiii din tinerele generaţii când aud de eroi se gândesc mai întâi la personaje din filme de animaţie! În cursa pentru alinierea noastră la anumite standarde, s-a pierdut recunoştinţa faţă de eroii care ne-au apărat ţara, credinţa, libertatea şi demnitatea poporului român.
Biserica însă, prin acest altar al naţiunii, care este Catedrala Naţională, a ridicat un monument memorial în cinstea eroilor români. Şi tot spre cinstirea lor, Patriarhul Daniel a aşezat numele eroilor români, din timpuri şi locuri diferite, sub Sfânta Masă a Altarului Catedralei Naţionale, cu ocazia sfinţirii acesteia, simbolizând, pe lângă semnul neuitării şi preţuirii noastre pentru jertfa lor, şi speranţa comuniunii lor veşnice cu Hristos Domnul, în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice
De aceea, hramul principal al Catedralei Mântuirii Neamului a fost ales să fie Sărbătoarea Înălţării Domnului, care este şi zi de pomenire a eroilor.
În lupta pentru stăpânirea istoriei, un loc semnificativ revine simbolurilor. De aceea, în perioada comunistă memoria colectivă a fost adeseori o memorie instrumentalizată, manipulată ideologic. S-a spus despre perioada comunistă că a fost ca o gaură neagră pentru cultura şi istoria naţională.
Din păcate, şi pentru societatea prezentă, istoria, spiritualitatea, raportarea la trecut, la eroi, joacă un rol marginal în discursul public.
Ştim că memoria culturală se transmite prin educaţie, de aceea este necesar un efort susţinut pentru explicarea şi înţelegerea istoriei.
Despre eroi noi nu trebuie să vorbim la trecut! Eroii noştri nu sunt morţi, sunt vii în comuniunea lor cu Dumnezeu, prin Hristos-Domnul pe Care L-au mărturisit, şi sunt vii în amintirea noastră, prin rugăciune şi pomenire, căci iubirea este mai tare decât moartea. De aceea este importantă pomenirea eroilor. Iar fără repere simbolice concrete, care să cuprindă şi să evoce memoria unor generaţii întregi şi idealurile lor, tinerilor le este foarte greu să înţeleagă complexitatea acelor vremuri.
Aşadar, pe tineri trebuie să-i învăţăm despre cinstirea eroilor prin exemplul personal.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 593, Ultimul acces: 2026-09-23 23:06:41

Timp total: 0.04s...

[]:1