Mesajul Patriarhului la 300 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Mesajul Patriarhului la 300 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu

[2020-07-12]

de Iulian Dumitraşcu

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu la biserica Sfântul Gheorghe – Nou din Bucureşti, duminică, 12 iulie 2020:
300 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu
În această solemnă atmosferă de rugăciune a Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, comemorăm cu evlavie împlinirea a 300 de ani de la aducerea în ţară şi înmormântarea în această măreaţă şi frumoasă ctitorie voievodală, a osemintelor sfinţite prin mucenicie ale ctitorului ei, Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
Prin strălucitoarea şi rodnica sa domnie – a doua ca durată în istoria Ţării Româneşti, recunoscută unanim pentru realizările culturale, artistice, edilitare, politice şi diplomatice drept Epoca brâncovenească –, prin înţelepciunea luminată de adânca lui credinţă ortodoxă, prin rafinata sa politică europeană de salvare a civilizaţiei creştine şi prin dărnicia ajutorării creştinilor asupriţi din Imperiul otoman, dar mai ales prin mărturisirea fermă a credinţei sale creştine în faţa crudului sultan, prin atitudinea sa plină de demnitate în faţa morţii şi prin sfârşitul său mucenicesc, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a rămas în conştiinţa Bisericii şi a neamului românesc, vreme de peste trei veacuri, drept una dintre cele mai luminoase şi mari personalităţi ale istoriei noastre naţionale.
Vechile letopiseţe şi cronici, tratatele moderne de Istorie a românilor, creaţiile populare şi literatura cultă românească au păstrat mereu vie memoria sa binecuvântată.
Iar prin înscrierea sa, a celor patru fii şi a sfetnicului Ianache în rândul Sfinţilor din calendar, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 19-20 iunie 1992, cu zi de pomenire anuală la 16 august, s-a instituit comemorarea sa liturgică permanentă.
Apoi, prin proclamarea de către Sfântul Sinod, la propunerea Noastră, a anului 2014 când s-au împlinit 300 de ani de la moartea lor martirică drept Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, s-a consolidat comemorarea lor liturgică.
În anul 2014, a fost redeschis mormântul Voievodului Constantin Brâncoveanu şi au fost aşezate sfintele sale moaşte într-o frumoasă raclă de argint aurit confecţionată în atelierele Patriarhiei Române. Au fost organizate numeroase evenimente ştiinţifice şi tipărite multe cărţi şi studii dedicate Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu şi glorioasei sale domnii.
Au fost alcătuite şi publicate Slujba şi Acatistul Sfinţilor Brâncoveni şi a fost organizată, în 21 mai 2014, solemna şi grandioasa procesiune cu sfintele sale moaşte purtate de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în care a fost miruit şi încoronat ca Domnitor al Ţării Româneşti,în octombrie 1688, până la biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” care, din anul 1720, îi este loc de veşnică odihnă.
În lunile următoare, au fost organizate pelerinaje cu moaştele sale în toate cele trei provincii istorice româneşti, cu precădere la unele din ctitoriile sale.
Astfel, personalitatea Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a fost şi este venerată ca fiind un simbol sfânt al demnităţii şi fermităţii în credinţă a poporului român, chipul luminos de conducător creştin al ţării, credincios mărturisitor şi patriot statornic până la moarte martirică.
Mazilit la 25 martie 1714, în Sfânta şi Marea Miercuri a Săptămânii Patimilor, din ordinul sultanului Ahmet al III-lea, dus sub escortă la Istanbul împreună cu soţia, copiii şi ginerii, închis în înfricoşătoarea temniţă Edicule (Yedi Kule) a celor Şapte Turnuri, torturat vreme de mai multe luni, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi înţeleptul Ianache sfetnicul său au fost decapitaţi la Constantinopol, în data de 15 august 1714, în prezenţa sultanului Ahmet al III-lea, a demnitarilor otomani şi ambasadorilor marilor puteri europene, în ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, când Voievodul împlinea 60 de ani, iar soţia sa, Maria sau Marica, cinstea pe ocrotitoarea sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. Trupurile voievozilor români martiri au fost aruncate în apele Mării Marmara, în apropierea Bosforului.
Recuperate din apele mării cu discreţie de către câţiva pescari creştini şi slujitori ai Patriarhiei Ecumenice, trupurile acestora au fost înmormântate, pe ascuns, în biserica Mănăstirii Panaghia Kamariotisa de pe Insula Halki, mănăstire care s-a bucurat în multe rânduri de darurile Domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Doamna Marica, nora sa cea mare şi nepotul ei Constantin, au rămas în închisoare ca robi. Femeie puternică şi vrednică, după şapte luni de închisoare, a reuşit să se răscumpere împreună cu rudeniile ei pentru suma de 100 de pungi de galbeni.
Condamnată la închisoare pe viaţă, a fost trimisă în exil în Caucaz, la Kutai, de unde a reuşit iarăşi să se elibereze spre sfârşitul anului 1716, ajungând în noiembrie la Bucureşti, împreună cu noul domnitor investit de sultan, Ioan Mavrocordat, oarecum favorabil Brâncovenilor.
În anii următori, cu o tenacitate extraordinară, Doamna Marica s-a luptat să aducă în Ţara Românească osemintele Voievodului Constantin Brâncoveanu şi a reuşit abia în anul 1720.
Întrucât Mănăstirea Hurezi, cea mai impresionantă ctitorie brâncovenească, unde Sfântul Constantin, ca bun gospodar şi creştin evlavios, şi-a pregătit un frumos mormânt de marmură, se afla pe teritoriul Olteniei, provincie cedată de Imperiul otoman Imperiului Habsburgic, după Pacea de la Passarowitz din anul 1718, Doamna Marica a adus, cu discreţie şi înţelepciune, preţioasele oseminte ale Voievodului Martir la Bucureşti, înmormântându-le în iunie 1720 în biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”, o altă ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu.
Lipsa oricărei inscripţii de pe piatra de mormânt, săparea mormântului nou în preajma mormântului domnesc al lui Ioan Mavrocordat, mort de ciumă în anul precedent (1719), discreţia ceremoniei de înmormântare într-o vreme în care bisericile erau aproape goale din cauza epidemiei, au contribuit la protejarea osemintelor sfinte ale Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, precum şi a vieţilor celor care cu multă osteneală, cu mult curaj şi cu multă dragoste le-au adus şi înmormântat în pământul ţării sale cu riscuri enorme.
Pentru a nu se pierde, prin trecerea anilor, taina mormântului fără epitaf sau nume de la biserica „Sfântul Gheorghe– Nou”, Marica Doamna a pus deasupra mormântului o frumoasă candelă de argint purtând pe ea o inscripţie discretă, cu litere chirilice mărunte: Această candelă, ce s-au dat la s(ve)ti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domn Io Constandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Mării Sale Mariia, careaşi Măria Sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aici să i se odihnească oasele. Iulie în 12 zile, leat 7228 (1720).
Astăzi, 12 iulie 2020, când comemorăm împlinirea a trei veacuri de când moaştele slăvitului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu străjuiesc Capitala şi Ţara, cinstim cu luare aminte jertfa Sfinţilor Martiri Brâncoveni, pe care îi vom pomeni şi peste o lună, la 16 august.
Totodată, va fi pomenită Doamna Marica sau Maria Brâncoveanu, care cu bărbăţie sfântă a îndurat moartea evlaviosului ei soţ şi a iubiţilor ei fii, a răbdat temniţa şi exilul refuzând orice compromis cu ucigaşii neamului ei, ca mai apoi, cu un curaj vrednic de toată lauda, cu mari cheltuieli, dar mai ales cu riscul pierderii propriei sale vieţi, să aducă în ţară scumpele oseminte ale Domnitorului Martir.
Doamna Marica rămâne pentru fiecare femeie creştină o pildă de evlavie şi nădejde în vremuri de grele încercări, de răbdare în cea mai grea suferinţă, de mamă care şi-a crescut copiii în neclintită credinţă, de soţie iubitoare şi devotată, valori transmise şi urmaşilor ei care au strălucit prin evlavie şi filantropie.
Exemplul credinţei statornice a Sfântului Constantin Brâncoveanu în Domnul Iisus Hristos până la moarte martirică şi rugăciunile înălţate înaintea Tronului Preasfintei Treimi, de către Sfinţii Martiri Brâncoveni, constituie un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viaţa creştină de astăzi.
Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credinţă puternică, dragoste faţă de Biserică şi neam, dar mai ales să învăţăm, din pilda Sfinţilor Martiri Brâncoveni, că iubirea izvorâtă din credinţa în Iisus Hristos este mai puternică decât teama de moarte, pentru că Hristos Însuşi dăruieşte martirilor cununi cereşti de biruinţă, potrivit făgăduinţei „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2, 10).
Cu părinteşti binecuvântări pentru slujitorii, enoriaşii, binefăcătorii şi închinătorii bisericii „Sfântul Gheorghe – Nou” din Bucureşti,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 675, Ultimul acces: 2026-09-29 02:09:04

Timp total: 0.04s...

[]:1