Patriarhul: Este o bucurie că o icoană a Maicii Domnului adună în iubirea Preasfintei Treimi o mulţime de oameni[2020-07-12]de Iulian Dumitraşcu„Este o bucurie când vedem că o icoană a Maicii Domnului adună în iubirea Preasfintei Treimi o mulţime de oameni din diferite părţi ale ţării, dar şi de vârste diferite”, a afirmat duminică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la hramul de vară al Paraclisului CMN. Icoana Maicii Domnului – Prodromiţa Icoana Maicii Domnului – Prodromiţa cinstită în 12 iulie este unul dintre hramurile lăcaşului de cult, alături de Învierea Domnului şi Sfântul Ioan Gură de Aur. În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, oficiate de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Patriarhul României a prezentat semnificaţia spirituală a Icoanei Maicii Domnului – Prodromiţa. „Icoana leagă între ele două Grădini ale Maicii Domnului: Muntele Athos şi România”. „Muntele Athos este numit Grădina Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului a ales acel loc pentru a fi sălaş pentru monahi aşa cum i-a spus lui Petru Athonitul”. „România este numită, de asemenea, Grădina Maicii Domnului. Aflăm acest lucru din viaţa Sfântului Iosif de la Bisericani care a trăit în secolul al XV-lea”. „După ce turcii au năvălit şi au incendiat biserica, Sfântul Iosif şi ucenicii lui au dorit să plece la Muntele Athos. La puţin timp după ce au ieşit din mănăstire, Maica Domnului li s-a arătat lor într-un stejar şi le-a spus întoarceţi-vă în mănăstire şi refaceţi biserica, pentru că şi aici este grădina mea”. Evanghelia Duminicii a 5-a după Rusalii Patriarhul Daniel vorbit şi despre mesajul evangheliei duminicale, punctând că învăţătura centrală este următoarea: Bunătatea lui Hristos eliberează pe oameni de răutatea demonilor. Părintele Patriarh a explicat că, deşi nu a fost invitat de nimeni, Iisus Hristos merge spre aceşti oameni care erau chinuiţi de demoni tocmai ca „să-i elibereze de demoni, să-i vindece, să-i salveze”. „Iisus merge din iubire milostivă spre aceşti oameni înstrăinaţi de alţi oameni care locuiau în morminte, care se aflau într-o moarte spirituală prin îndepărtarea lor faţă de alţi oameni şi prin ura lor faţă de alţi oameni”. Asemenea altor minuni săvârşite, Patriarhul României a amintit că Iisus nu face minuni ca să fie lăudat de oameni, să se afirme în mod egoist. „El face minuni din iubire smerită şi milostivă faţă de cei care suferă fie de boli trupeşti, fie de boli sufleteşti”. Preafericirea Sa a ţinut să precizeze că atitudinea gadarenilor a fost una în contrast cu minunea Mântuitorului Hristos. „Deşi trebuiau să fie bucuroşi, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos nu-i mai lasă expuşi la violenţa celor doi demonizaţi din zonă, aceştia n-au avut niciun fel de recunoştinţă, ci s-au întristat din cauza pagubei materiale cauzate de intrarea demonilor în turma de porci”. Tot în Evanghelia de azi aflăm de ce Dumnezeu îngăduie uneori pagube materiale în viaţa oamenilor. „Evanghelia ne arată că uneori în viaţa oamenilor Dumnezeu poate îngădui unele pagube materiale. Nu îi pedepseşte direct pe oameni, dar îi poate mustra prin pagube materiale, mai ales atunci când ei s-au legat prea mult de lucrurile materiale şi au uitat de viaţa duhovnicească, de iubirea milostivă faţă de semeni”. De asemenea, Evanghelia este una a eliberării omului de puterile demonice: „Ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos a îngăduit demonilor să intre în turma de porci în primul rând pentru a ne învăţa că demonii nu au putere nelimitată asupra oamenilor şi că oamenii pot fi eliberaţi de demoni cu ajutorul lui Hristos”. „Duhurile rele pot fi alungate cu puterea Duhului Sfânt, iar lupta cu acestea se duce prin rugăciune, post, spovedanie, participarea la taina Sfântului Maslu şi prin împărtăşirea cu Sfânta Euharistie”. „Demonii la sfârşitul veacurilor vor fi pedepsiţi şi trimişi în adânc, adică în iad, după cum porcii au fost duşi de către demoni în adâncul mării, adică s-au pierdut”, a explicat Preafericirea Sa. Patriarhul a recomandat să urmăm exemplul Domnului Hristos şi să fim alături de cei bolnavi. „Este foarte important ca atunci când există oameni bolnavi să ne rugăm şi pentru ei, aşa după cum Iisus fără să fie invitat de cineva S-a dus să-i ajute, să-i elibereze şi să le lumineze viaţa celor care erau chinuiţi de demoni”. Recunoştinţă pentru slujitori, voluntari şi credincioşi „Cu prilejul acestui hram, vă felicităm şi apreciem toată activitatea misionară a părinţilor slujitori şi evlavia credincioşilor şi este o bucurie când vedem că o icoană a Maicii Domnului adună în iubirea Preasfintei Treimi o mulţime de oameni din diferite părţi ale ţării, dar şi de vârste diferite”. „Dorim să scoatem în evidenţă şi o lucrare deosebită, în vremuri de tristeţe, de pandemie, şi anume, lucrarea voluntarilor Catedralei Mântuirii Neamului în timpul stării de urgenţă şi de alertă când o mulţime de bătrâni, de bolnavi au fost vizitaţi, ajutaţi cu hrană, cu medicamente şi cu o încurajare spirituală”, a spus Părintele Patriarh. În acest sens, Patriarhul a oferit Diploma omagială şi comemorativă a filantropilor români Arhim. Ciprian Grădinaru, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul CMN, lui Dănuţ Prună, voluntar coordonator, precum şi pentru alte 34 de persoane care s-au implicat în ultimele luni prin acţiunile de voluntariat în ajutorarea celor afectaţi de pandemie. Înainte de plecare, Patriarhul României i-a binecuvântat pe clerici şi credincioşi: „Vă dorim tuturor sănătate şi bucurie, pace şi mult ajutor de la Dumnezeu, ocrotirea Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 684, Ultimul acces: 2026-09-22 13:09:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1