PS Timotei: Dumnezeu are oameni drepţi în popor chiar şi când conducătorii abandonează dreapta slăvire[2020-07-20]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. Ierarhul a vorbit despre personalitatea Sfântului Prooroc Ilie, subliniind că a fost plin de râvnă pentru mărturisirea adevăratului Dumnezeu într-o epocă în care Poporul Ales, sub influenţa conducătorilor, abandonase dreapta credinţă descoperită prin Moise. „Sfântul Ilie a fost trimis de Dumnezeu înaintea unui rege nedrept, un rege care călca rânduiala şi istoria Poporului Ales. Un rege care, căsătorindu-se cu o prinţesă străină din Sidon, fiică de rege, avea să se închine idolilor şi să lase închinarea către singurul şi adevăratul Dumnezeu”, a menţionat ierarhul. Regele Ahab a refuzat însă Cuvântul lui Dumnezeu trimis prin Sfântul Ilie, fiindcă „s-a crezut nemuritor şi stăpân pe vecie”, a adăugat Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. De aceea, Dumnezeu i-a dat putere profetului să închidă cerurile şi nu a plouat trei ani şi jumătate, timp în care acesta a supravieţuit minunat, hrănit de corbi la Pârâul Cherit, pe Valea Hozevei. Prin confruntarea de pe Muntele Carmel, unde s-au pus două jertfe – una de către preoţii păgâni şi alta de către proroc – confruntare pe deplin câştigată de Dumnezeul lui Ilie şi al lui Moise, „în Regat a fost din nou reaşezată închinarea către singurul Dumnezeu”, a amintit Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul. „Sfântul Ilie ne vorbeşte tuturor despre faptul că Dumnezeu are oameni aleşi în toate vremurile, chiar şi atunci când conducătorii uită de legea Lui. Dumnezeu are pretutindeni şi în toate timpurile oameni drepţi aşa cum a fost Ilie Tesviteanul”, a adăugat ierarhul. El a precizat că aproximativ 120.000 de români au fost botezaţi cu numele prorocului, printre care şi Părintele Patriarh Daniel, care împlineşte miercuri 69 de ani. Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a felicitat pe cei care poartă numele sfântului şi a invitat românii să se roage pentru „sănătatea, ajutorul, sporul în toată lucrarea cea bună” ale patriarhului lor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 511, Ultimul acces: 2026-06-14 12:13:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1