Episcopul Vincenţiu a liturghisit la Mănăstirea Frăţileşti-Sudiţi[2020-07-20]de Gheorghe AnghelEpiscopul Vincenţiu al Sloboziei şi Călăraşilor a slujit duminică la Mănăstirea Frăţileşti-Sudiţi, informează eparhia. Aşezământul monahal îşi va sărbători hramul de sărbătoarea Sfântului Pantelimon, în 27 iulie. Din soborul slujitor a făcut parte arhimandrit Rafail, vicar eparhial. Foto credit: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. În omilia sa, ierarhul a vorbit despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, evidenţiind puterea credinţei arătată de cei patru prieteni ai bolnavului. Preasfinţia Sa a subliniat, de asemenea, puterea Mântuitorului Iisus Hristos de a ierta păcatele şi a vindeca neputinţele trupeşti. Biserica Mănăstirii Frăţileşti a fost sfinţită de Episcopul Vincenţiu în luna octombrie a anului 2019. Foto credit: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Slujba de duminică a fost oficiată în altarul de vară. Foto credit: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. După liturghie, ierarhul a notat câteva cuvinte în evanghelia mănăstirii, în amintirea slujirii duminicale. Foto credit: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Mănăstirea Frăţileşti-Sudiţi, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon”, a fost înfiinţată în martie 2007. În anul 2008 a fost transformată în mănăstire de călugări. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 533, Ultimul acces: 2026-06-17 14:05:54
|
Timp total: 0.05s...
[]:1