ÎPS Aurel Percă primeşte pallium-ul în Catedrala Sf. Iosif pe 8 august - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

ÎPS Aurel Percă primeşte pallium-ul în Catedrala Sf. Iosif pe 8 august

[2020-07-23]
Sâmbătă, 8 august 2020, în cadrul Sfintei Liturghii solemne celebrate în Catedrala Sf. Iosif din Capitală la ora 10.30, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti va primi pallium-ul din mâna Mons. Miguel Maury Buendia, Nunţiu Apostolic în România. La celebrare vor fi prezenţi şi Episcopii diecezelor sufragane: PS Iosif Păuleţ – Episcop de Iaşi, PS László Böcskei – Episcop de Oradea, PS Jenő Schönberger – Episcop de Satu Mare şi PS József Csaba Pál – Episcop de Timişoara.

Sfânta Liturghie va fi transmisă în direct la TVR2, Maria TV şi pe www.catedralaonline.ro. De asemenea, celebrarea va putea fi urmărită şi pe ecranul din curtea Catedralei Sf. Iosif. Credincioşii care vor participa la celebrare în Catedrală, pentru a corespunde normelor sanitare stabilite de autorităţi pentru starea de alertă din cauza pandemiei, vor trebui să poarte mască de protecţie şi să respecte distanţa sanitară.
Pallium-ul a fost binecuvântat de Papa Francisc pe 29 iunie, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Bazilica San Pietro din Vatican, şi aminteşte – aşa cum a explicat Suveranul Pontif la predica din acea zi – „unitatea dintre oi şi Păstor care, asemenea lui Isus, pune oiţa pe umerii săi pentru a nu se mai despărţi niciodată de ea”. Conform noilor reglementări în ce priveşte conferirea pallium-ului, stabilite în 2015, Papa nu le mai impune pallium-ul noilor Arhiepiscopi Mitropoliţi, ci îl încredinţează acestora la sfârşitul Liturghiei din sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul. Ca şi alţi Arhiepiscopi Mitropoliţi, din cauza restricţiilor de călătorie pe timp de pandemie, ÎPS Aurel Percă nu a putut fi prezent la Roma pentru a primi pallium-ul din mâinile Papei Francisc, acest ceremonial fiind delegat Nunţiului Apostolic în România.
Simbol al legăturii speciale cu Papa, pallium-ul exprimă totodată autoritatea pe care Arhiepiscopul Mitropolit, în comuniune cu Biserica Romei, o dobândeşte de drept în jurisdicţia sa. Arhiepiscopul Mitropolit este autorizat să îl poarte numai pe teritoriul propriei Arhidieceze şi pe teritoriul Diecezelor din provincia sa ecleziastică. Actualmente, pallium-ul are forma unei fâşii de stofă, lată de cca 5 cm, ţesută din lână de culoare albă în formă de colan, aşa încât să poată fi purtat pe umeri, deasupra ornatului (planetei); capetele sunt de culoare neagră, ca şi cele şase cruci brodate cu fir de mătase. Conform unei vechi tradiţii, doi dintre mieii din a căror lână sunt confecţionate pallium-urile sunt binecuvântaţi de Papa în sărbătoarea Sfintei martire Agneza (21 ianuarie). Aceşti miei sunt oferiţi de călugării trapişti de la Abaţia Tre Fontane din Roma şi crescuţi apoi de surorile benedictine ale Sfintei Cecilia, din Trastevere (Roma). Surorile benedictine încep pregătirea pallium-urilor imediat după tunderea mieilor, în primăvară, ţesătura fiind realizată pe un război de ţesut. Pallium-urile pentru noii mitropoliţi sunt apoi predate pe 24 iunie Oficiului pentru celebrările liturgice pontificale, şi sunt aşezate în faţa mormântului Sfântului Petru din Bazilica San Pietro, unde rămân până la Liturghia din 29 iunie.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 590, Ultimul acces: 2026-06-06 20:46:41