Burse de studiu la Vatoped - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Burse de studiu la Vatoped

[2020-07-24]
de Gheorghe Anghel

Institutul „Sfântul Maxim Grecul” oferă burse de studiu pentru teologi la Mănăstirea Vatoped. Programul promovează studiul sistematic al vieţii şi teologiei ortodoxe, prin tradiţia liturgică şi spirituală, dar şi prin experienţa vieţii în Hristos.
Durata studiilor este de 1 an (1 noiembrie – 31 octombrie), iar cursurile vor fi predate în limba greacă modernă, informează Doxologia.ro.
Activitatea didactică se va desfăşura la Mănăstirea Vatoped, iar studenţii vor interacţiona atât cu obştea monahală, cât şi cu profesorii de teologie.
Bursierii vor putea participa la întâlnirile organizate de Mănăstirea Vatoped, evenimente ce vor avea ca invitaţi profesori universitari, ierarhi, stareţi şi părinţi duhovnici.
Programul de burse se adresează teologilor ortodocşi, cu vârste până în 37 de ani, posesori ai titlului de doctor în teologie sau doctoranzi.
Candidaţii trebuie să fie buni cunoscători de limbă greacă veche, greacă nouă şi engleză, deţinători ai unui nivel înalt de cunoştinţe teologice şi posesori ai unor calităţi academice excepţionale. De asemenea, sunt necesare competenţe în Microsoft Office şi utilizarea Internetului.
Bursele poartă numele lui „Evgenios Voulgaris”, rectorul Academiei Atoniada, fondată de Mănăstirea Vatoped. A fost un important om de cultură al vremii sale, teolog, filosof, savant, enciclopedist, poet, părinte şi păstor al Bisericii, dascăl cu influenţă panortodoxă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 563, Ultimul acces: 2026-06-12 00:15:57