Episcopul Sebastian îndeamnă la filantropie discretă: Viaţa în Dumnezeu nu este spectacol![2020-07-27]de Iulian DumitraşcuÎntr-un mesaj transmis la Duminica a 7-a după Rusalii, Episcopul Sebastian îndeamnă la filantropie discretă: „Viaţa în Dumnezeu nu este spectacol!”. Pornind de la textul biblic duminical, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor atrage atenţia că Mântuitorul Hristos, ca de fiecare dată, respinge publicitatea. „A făcut-o şi în cazul învierii fiicei lui Iair (Mc. 5:43), şi în cazul leprosului (Mc. 1:44), şi în mai multe alte împrejurări, aceasta fiind o constantă a practicii Sale. De ce oare, câtă vreme, potrivit interlocutorilor noştri, acestea L-ar fi făcut mult mai cunoscut ca Dumnezeu şi, prin urmare, lumea ar fi crezut mai uşor în El? Oare, aşa să fie?… Credeţi că mai multele minuni şi vindecări le-au lipsit iudeilor pentru a crede în El?…”, se întreabă Părintele Episcop. Dacă lucrurile ar fi stat astfel, a adaugat el, „în mod cert Domnul, Care nu ne-a dorit decât binele, ar fi făcut cu siguranţă tone de minuni şi vindecări, pe care apoi le-ar fi difuzat la modul cel mai demonstrativ şi publicitar cu putinţă”. „Nu, însă! Hristos a riscat să fie taxat ca necunoscător al tehnicii de cucerire a maselor şi că nu Şi-a văzut interesul ― cum s-ar spune într-un limbaj actual ―, pentru a ne transmite nouă singurele valori şi virtuţi care merită agonisite şi cultivate cu adevărat”. Preasfinţitul Părinte Sebastian a subliniat cum stau lucrurile la Dumnezeu. „Nu se califică cel care îşi face reclamă, ci acela care fuge de ea, iubind discreţia şi petrecerea smerită cu Domnul: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău Care este în ascuns, şi Tatăl tău Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie! (Mt. 6:6)”. „Nu primeşte plată cel care caută lumina reflectoarelor, ci acela care face binele întru ascuns: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei, că astfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri! (Mt. 6:1)”. Printre argumentele prezentate este şi atitudinea lui Hristos în timpul judecăţii lui Ponţiu Pilat. „Domnul Hristos nu a înţeles să-Şi afirme nevinovăţia nici măcar în faţa judecăţii lui Pilat, darămite să Se afişeze demonstrativ vreodată cu faptele Sale dumnezeieşti. Aceasta pentru că la El mare este cel ce face binele, nu cel ce arată binele pe care îl face; cel ce face lucruri spectaculoase, nu cel care face spectacol din faptele sale”. În finalul mesajului său, ierarhul a concluzionat: „Să nu ne lăsăm înşelaţi! Viaţa în Hristos nu are nimic comun nici cu „eroismul” lumii acesteia, nici cu publicitatea şi cu reclamele năimiţilor de tot felul şi nici cu mândria ori laudele şi slava deşartă atât de prietene veacului nostru”. „Viaţa în Dumnezeu nu este spectacol. La El, spectaculoase sunt, dimpotrivă, smerenia şi discreţia; adică, lipsa oricărei publicităţi. Când veţi vedea pe cineva pretinzând că este omul lui Dumnezeu, dar este ahtiat după publicitate şi spectacol, afişându-se în chip secular cu faptele sale bune, acela să ştiţi că nu-L urmează pe Domnul”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 707, Ultimul acces: 2026-06-14 08:49:25
|
Timp total: 0.06s...
[]:1