DEZINFORMAREA PUBLICISTICA

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

DEZINFORMAREA PUBLICISTICA

[2020-07-30]

[Engleză]

Mass-media, în special cea de stânga, ne acuză, pe noi cei care transmitem informaţii ori interpretări alternative şi diferite de cele aflate în presa tradiţională, de răspândirea de fake news. Din când în când e nevoie ca mass-media tradiţională să se privească în oglindă şi să vadă cât de mare i-a crescut nasul. Astăzi discutam cazul New York Times / NYT.

Fake News - lui New York Times ii creste nasul

Mass-media tradiţională nu se simte în apele ei în era internetului. Oamenii citesc mai puţin ziarele tradiţionale, ziarele fac mai puţini bani din reclame, şi sunt forţate să-şi găsească surse alternative pentru a evita falimentul. Furia lor e în special direcţionată către oamenii de rând care subscriu la surse alternative pentru a fi informaţi.

La fel Mark Zukenberg şi Facebook. În tandem cu declinul veniturilor ziarelor, veniturile lui Mark Zuckenberg au crescut enorm. Mass-media a devenit invidioasă şi, pentru a-şi menţine poziţia dominantă, face ceea ce mass-media se pricepe să facă mai bine: îşi acuză opoziţia de transmiterea de fake news, ori ştiri false, inclusiv pe Mark Zuckenberg.

Dacă mass-media s-ar privi în oglindă, însă, ar putea vedea că şi ea are o sumedenie de lacune. Recent am dat peste un articol care ni-a amintit de câteva comentarii pe care deja le-am scris în ultimii ani despre NYT ca focar de fake news. [https://www.firstthings.com/web-exclusiv…/…/liars-go-to-hell] În principal, am scris despre minciunile publicate de cel mai influent ziar din lume despre foametea voită creată de Stalin în anii 30 pentru eliminarea chiaburimii din Uniunea Sovietică. A început-o în Ucraina şi a extins-o în Caucaz şi Asia Centrală. În 2 ani au murit 10 milioane de oameni.

Unul din puţinele ziare de atunci care avea corespondenţi în Uniunea Sovietică era NYT, Walter Duranty fiind corespondentul ziarului în Moscova. NYT şi Duranty informau occidentalii că viaţa în Uniunea Sovietică sub Stalin "nu era chiar aşa de grea cum se credea în Occident" şi că nimeni în Uniunea Sovietică nu murea de foame pe vremea genocidului chiaburilor.

Însoţit de KGB-ul sovietic, Duranty vizita diferite sate şi regiuni din Uniunea Sovietică, pe trasee dinainte stabilite de bolşevici. Deşi auzea de la alţi corespondenţi occidentali că foametea ucidea milioane de oameni, Duranty refuza să transmită astfel de ştiri şefului lui de la NYT pentru a informa publicul.

Povestea lui Duranty e lungă, interesantă, dar mai ales tragică. Merită să fie citită şi cunoscută. Minciunile scrise de el despre Uniunea Sovietică le-a spus şi despre atrocităţile comuniştilor chinezi din anii 30 şi 40.

Ipocrizia celui mai mare ziar din lume a fost dovedită, tot pe vremea foametei, când un tânăr britanic, creştin, a avut şansa să locuiască în Uniunea Sovietică aproape un an. Povestea lui e la fel de interesantă, el având norocul, prin intermediul unui diplomat occidental, să călătorească cu trenul în Ucraina, unde a reuşit să se debaraseze de KBG şi să viziteze mai multe sate ucrainene unde oamenii leşinau de foame, mureau, şi, din lipsă de puteri, unii oameni zăceau morţi în case cu zilele, cei inca in viata neavind puterea sa-I ingroape.

Tânărul britanic a ajuns la Berlin unde a ţinut o conferinţă de presă dezvăluind lucrurile pe care le-a văzut. Presa occidentală l-a ignorat, continuând să preia propaganda pro-stalinistă a lui Duranty şi NYT.

Duranty a primit Pulitzer Price pentru jurnalism pentru articolele scrise pe vremea când era în Uniunea Sovietică. Un coleg de breaslă, tot jurnalist, care l-a cunoscut îndeaproape pe Duranty, l-a numit "the greatest liar of any journalist I have met in 50 years of journalism / cel mai mare mincinos dintre jurnaliştii pe care i-am cunoscut în 50 de ani de jurnalism".

Dezinformarea publicistică

Citind câteva comentarii şi depeşe publicate recent de Parlamentul European ne-am dat seama că elita jurnalistică pare să trăiască într-o lume diferită de a noastră, izolată şi separată de realităţile care ne preocupă zilnic. Uneori esti tentat să crezi că, dacă presa obişnuia să fie un pilon al democraţiei şi al statului de drept, astăzi nu mai este.

Un virus bântuie prin lumea jurnalistică anglo-saxonă şi erodează integritatea profesiei. Acest virus se numeşte cancel culture, un termen care nu poate fi tradus cuvânt cu cuvânt în română, dar care denotă practica de a ceda presiunii şi doleanţelor anarhiei, de a "pedepsi" şi demoniza pe cei care se împotrivesc curentelor zilei şi gândirii de moment.

"Cancel" înseamnă a "anula", dând de înţeles că persoanele care în trecut au zis ori făcut ceva (ori în aceste zile afirmă ceva) care contravine frivolităţilor la modă în vara lui 2020, sunt "anulate", şterse din memoria colectivă şi condamnaţi la o irelevanţă permanentă.

Cine sunt aceşti oameni destinaţi irelevanţei permanente? Mai fiecare dintre noi: persoanele tradiţionale, creştinii, intelectualii conservatori, politicienii conservatori, sportivii care refuză să îngenuncheze înainte de începerea evenimentelor sportive pentru a comemora memoria "victimelor" de toate felurile, politicienii care refuză să îngenuncheze în memoria "martirilor" anarhiei anului 2020, jurnaliştii care refuză să subscrie la rescrierea istoriei, profesori universitari care refuză să dea note de trecere studenţilor care nu vin la cursuri şi ies în stradă la proteste ş.a.m.d.

Săptămâna trecuta, cele mai influente două ziare din Occident au luat poziţii total opuse privind subiectul. În cercurile editoriale ale lui New York Times / NYT se practică cancel culture, dar în cele ale ziarului Wall Street Journal / WSJ, nu.

Chiar mai mult, unele publicaţii influente, The Atlantic fiind unele dintre ele, publică articole scrise de jurnalişti de culoare care sunt ulterior dovedite a conţine falsităţi. E la modă publicarea de articole în care jurnalişti ori intelectuali de culoare pretind să fi fost discriminaţi ori să fi avut membri de familie, prieteni arestaţi ori abuzaţi de "poliţişti albi", iar în timp aceste afirmaţii să fie dovedite ca fiind false.

NYT deja a concediat mai mulţi jurnalişti care s-au opus politicii de dezinformare şi politizare a ştirilor de către ziar şi editorii lui. Chiar săptămâna trecută, jurnalista NYT Bari Weiss şi-a dat demisia acuzând ziarul de politizarea subiectelor, cenzură internă, frică şi intimidarea pe care o simt jurnaliştii de la NYT şi teama de a fi concediaţi dacă scriu ori postează puncte de vedere contradictorii poziţiilor oficiale ale bordului editorial. [Link: https://www.bariweiss.com/resignation-letter]

De exemplu, e tabu pentru NYT să publice anumite subiecte (de exemplu persecuţia creştinilor în China ori articole negative la adresa Scandinaviei), în timp ce aproape fiecare articol ori opinie a editorilor e negativă la adresa lui Trump. Vă oferim şi vă recomandam să lecturaţi scrisoarea deschisă a lui Bari Wise: https://www.bariweiss.com/resignation-letter]

În contrast, WSJ refuză să cedeze. Săptămâna trecuta, un grup de 280 de jurnalişti şi intelectuali care lucrează pentru ziar şi-au criticat propriul ziar pentru că a publicat un articol al dlui Mike Pence privind coronavirusul. WSJ nu a cedat. Dimpotrivă, a răspuns public, reafirmând ataşamentul ziarului faţă de jurnalismul independent şi imparţial, şi declarând, răspicat că ziarul "won't wilt under cancel culture presure/ ziarul nu va ceda presiunii de tipul cancel culture". [Link: https://www.wsj.com/articles/a-note-to-readers-11595547898]

Sursa: www.alianta-familiilor.ro

Contor Accesări: 865, Ultimul acces: 2026-06-05 21:20:15

Timp total: 0.03s...

[]:1