Biserica romano-catolică din Deta în straie de sărbătoare la hram - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Biserica romano-catolică din Deta în straie de sărbătoare la hram

[2020-07-28]
Pandemia care a venit în acest an peste noi a dat peste cap multe planuri. Printre ele se pot număra şi planurile parohiei romano-catolice din oraşul Deta, care deja de anul trecut programase să celebreze în 2020 jubileul de 120 de ani de la ridicarea monumentalei biserici din localitate. Din păcate, din toate acestea nu au mai rămas decât câteva gânduri de viitor, jubileul putând fi marcat doar în mod restrâns, în conformitate cu normele sanitare aflate în vigoare.

Biserica parohială romano-catolică „Sfânta Ana” din Deta a fost ridicată în anul 1900 şi sfinţită de Episcopul Alexander Dessewffy în ziua de 26 iulie din acelaşi an, adică acum exact 120 de ani. Stilul arhitectonic al edificiului este cel neogotic, lăcaşul fiind unul dintre cele mai impozante ale regiunii aflate la sud de Timişoara, turnul său fiind vizibil de la mare depărtare. Demn de menţionat este şi faptul că Deta a fost recunoscută ca oraş deja în anul 1810 de către împăratul Francisc I al Austriei.
Sfânta Liturghie pontificală de hram şi jubileu a fost celebrată la 26 iulie 2020, zi în care sunt sărbătoriţi, conform calendarului latin, Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Preasfintei Fecioare Maria, respectiv bunicii Mântuitorului. Celebrantul principal a fost Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timişoara. Concelebranţi au fost încă patru preoţi: parohul locului, pr. Attila Lokodi, împreună cu oaspeţii săi, pr. Josef Heinrich, paroh de Otelec; pr. Tibor Babota, paroh de Mediaş; şi pr. Zoltán Toman din Timişoara. Cadrul muzical al Sfintei Liturghii de hram a fost asigurat de către corul parohial, acompaniat la orga realizată de maestrul Wegenstein în anul 1905.
La începutul Sfintei Liturghii, Episcopul diecezan a binecuvântat lucrările de renovare, realizate în ultimii ani atât în interiorul cât şi în exteriorul bisericii. Au fost prezenţi, în calitate de oaspeţi, deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România, Ovidiu Victor Ganţ; preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Banatul Montan, Erwin Josef Ţigla; şi primarul oraşului Deta, Petru Roman. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de Gerhart Şămanţu, preşedintele filialei locale a Forumului Democratic al Germanilor, împreună cu familia: soţia Elena Şămanţu şi fiica Astrid, în straie populare şvăbeşti din Banatul de câmpie. Este demn de menţionat faptul că localitatea – de fapt localităţile Denta şi Deta – a fost colonizată pentru prima dată între anii 1720-1721 cu germani din regiunile Bavaria, Alsacia şi Lorena.
Din păcate, anul acesta situaţia nu a permis realizarea paradei portului popular, la fel ca în alţi ani, pe străzile localităţii. Tinerii şi copiii, dar şi adulţii din Deta, din grupele de dans şi port popular „Edelweiß”, precum şi cei prezenţi la Sfânta Liturghie de hram, fie ei oaspeţi sau localnici, au resimţit lipsa acestui element pitoresc şi festiv, având însă speranţa că anul viitor situaţia va fi mai bună, iar portul popular şvăbesc din Banat şi muzica de fanfară vor putea fi admirate din nou pe străzile localităţii. Până atunci însă, se aduc pe această cale calde mulţumiri tuturor acelora care s-au implicat în acest an, ca şi în anii trecuţi, făcând posibilă această sărbătoare, în limitele legale prevăzute de autorităţi. (Erwin Josef Ţigla pentru Gerhardus.ro, traducere şi adaptare: Claudiu Călin)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 593, Ultimul acces: 2026-06-14 09:46:52