Episcopul Partenie Ciopron, comemorat la Bălţi[2020-07-29]de Sorin IoniţeEpiscopul Partenie Ciopron a fost comemorat marţi, în oraşul Bălţi, la patruzeci de ani de la moarte, în cadrul unei slujbe oficiate de Preasfinţitul Părinte Antonie. Ierarhul pomenit a fost Episcop al Armatei, Episcop al Romanului şi Huşilor, dar şi locţiitor al Episcopiei Hotinului. Actualul Episcop de Bălţi, PS Antonie, a oficiat Sfânta Liturghie şi Parastasul în Biserica „Naşterea Domnului” din Bălţi. Ierarhul a subliniat că „atât episcopul Partenie, cât şi ceilalţi episcopi – Visarion Puiu, Tit Simedrea – care au păstorit la Bălţi, rămân modele de slujire pentru clericii Episcopiei de Bălţi”. „Canonicitatea Episcopiei de Bălţi vine de la aceşti mari ierarhi ai Bisericii noastre. Ei de acolo de sus ne veghează, ne ocrotesc şi ne ajută să slujim lui Dumnezeu şi oamenilor”, a menţionat Preasfinţia Sa. După slujbe, Pr. Roman Botezat, Consilier cultural, misiune şi tineret al Episcopiei de Bălţi, a susţinut, în faţa preoţilor şi mirenilor prezenţi, referatul cu tema: „Episcopul Partenie Ciopron, ultimul episcop român la Bălţi de până la ocupaţia sovietică din 1944”. Episcopul Partenie Ciopron Episcopul Partenie Ciopron s-a născut în data de 30 septembrie 1896, în localitatea Păltiniş, judeţul Botoşani. A îndeplinit demnităţile de episcop al Armatei, cu sediul la Alba Iulia (1937-1948) şi de episcop al Romanului şi Huşilor (1962-1978). Între anii 1941-1944, când Basarabia a fost eliberată de sovietici, a fost locţiitorul Episcopului Hotinului cu sediul la Bălţi. A trecut la cele veşnice în ziua de 28 iulie 1980, la Mănăstirea Văratec, unde este şi înmormântat. Mormântul PS Partenie Ciopron. ©Wikiwand Episcopul Partenie Ciopron este cel de-al treilea episcop care a păstorit la Bălţi. Primul ierarh român la Bălţi a fost Visarion Puiu (1923-1935), al doilea – Tit Simedrea (1935-1940). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 532, Ultimul acces: 2026-06-12 10:28:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1