30 iulie, ziua în care eşti chemat să conştientizezi valoarea prieteniei[2020-07-30]de Sorin IoniţeRecunoaşterea relevanţei şi importanţei prieteniei ca un sentiment nobil şi valoros în viaţa fiinţelor umane din întreaga lume reprezintă baza sărbătorii din 30 iulie adoptată oficial de ONU în 2011 drept Ziua Internaţională a Prieteniei. În Biserica Ortodoxă, prieteniei îi este acordată o importanţă deosebită. Însuşi Mântuitorul a spus că „Dragoste mai mare decât aceea ca cineva să-şi pună sufletul pentru prietenii săi, nimeni nu are. De veţi face câte vă poruncesc, prietenii mei sunteţi”. (Ioan 15:13-14). Istoria creştinismului păstrează un model de prietenie sfântă, luat ca exemplu în speical de studenţii la Teologie: prietenia dintre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazianz. Cei doi sfinţi erau compatrioţi şi au studiat împreună la Cezareea Capadociei, apoi vreme îndelungată la Atena. Reîntorşi în patria natală au întărit prietenia închegată în vremea studiilor, prin corespondenţă şi mai ales prin împreună-vieţuire şi tovărăşie de muncă fizică şi comune îndeletniciri sufleteşti înalte în mănăstirea condusă de Sfântul Vasile în Pont. Prietenia a fost evocată şi de Sfântul Ioan Gură de Aur, care spunea: „Prietenia nu o poate împiedica nici lungimea drumurilor, nici cerul, nici pământul, nici moartea, nici nimic altceva, ci este mai tare şi mai puternică decât toate; chiar dacă este născută dintr-un singur suflet, ea poate îmbrăţişa multe suflete”. (Omilia 9:3 la Efeseni). Prin fixarea Zilei Internaţionale a Prieteniei, ONU doreşte şi să extindă conceptul de prietenie dincolo de relaţiile individuale. Scopul iniţiativei este de a transmite mesajul că prietenia între popoare, ţări, culturi şi indivizi poate inspira eforturile de pace şi poate construi punţi de legătură între comunităţi, notează Agerpres. Pe lângă manifestările publice care sunt organizate cu acest prilej, Ziua Internaţională a Prieteniei este serbată la nivel individual prin petrecerea timpului în compania prietenilor apropiaţi sau se ia legătura cu cei dragi aflaţi la distanţă, se oferă daruri şi se transmit urări de bine. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 760, Ultimul acces: 2026-06-12 11:58:46
|
Timp total: 0.05s...
[]:1