După 11 ani în România, pr. Javier Quesada s-a întors în Spania (I) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

După 11 ani în România, pr. Javier Quesada s-a întors în Spania (I)

[2020-07-31]
pr. Javier Quesada
După 11 ani de activitate pastorală în România, pr. Javier Quesada a primit o nouă misiune din partea Prelaturii Opus Dei şi luni, 27 iulie 2020, s-a întors la Barcelona, în Spania. Înainte de a se întoarce în ţara natală, părintele i-a acordat un interviu Cristinei Grigore, pentru Biroul de Presă al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Pr. Javier vorbeşte, în acest dialog, despre activitatea sa şi a Prelaturii în România, şi relatează cu deschidere şi umor experienţe şi amintiri, povesteşte cum a învăţat limba română şi ce îi place din gastronomia românească. Vă oferim acum prima parte a interviului.

– V-aţi întors de curând din Moldova, unde aţi fost în pelerinaj.
– A fost o mare bucurie şi, în acelaşi timp, o suferinţă, pentru că am parcurs Cammino de Santiago din Judeţul Bacău.
– Am văzut însă că dumneavoastră v-aţi întors pe 10 iulie, iar ceilalţi au mers mai departe.
– Am avut de celebrat un Botez în Comunitatea spaniolă.
– Am crezut că v-aţi întors pentru ziua de naştere.
– Nu. Aceasta a fost luni [13 iulie – n. red.]. A fost o aniversare rotundă [50 de ani – n. red.] şi am sărbătorit-o luni. Dar m-am întors la Bucureşti pentru Botez, însă i-am mulţumit Domnului că a trebuit să vin mai devreme, pentru că eram deja terminat: aveam răni la picioare şi arsuri. Ceilalţi au mai continuat pelerinajul, 15 km, dar drumul a fost greu, pentru că era foarte cald şi au mers pe asfalt. Trebuie căutate alte trasee, la umbră, pe cărări de pământ, pentru că atunci când mergi pe asfalt e prea obositor.
– Acum aţi stabilit traseul?
– Da. Doar că acum îl trasăm mai amănunţit. E o primă versiune.
– Deci testaţi traseul înainte.
– Da, numai că acum trebuie să rectificăm. Dar, în mare parte, traseul este stabilit.
– Dar vestea plecării din România când aţi aflat-o?
– A fost recent: acum câteva săptămâni. Şi a fost o veste proastă, ca să zic aşa, pentru că eu mă simt, practic, român, dar, în acelaşi timp, şi o mare bucurie, pentru că în Spania acum pandemia se agravează şi chemarea mea în ţară a fost un fel de chemare la ajutor. În aceste sens, a fost o bucurie, pe lângă faptul că voi fi aproape de familie.
– Mai trăiesc părinţii dumneavoastră?
– Mama, care va face în curând 80 de ani. Şi mai am un frate preot.
– Este şi el în Prelatură sau e diecezan?
– Este în Prelatură, dar e acasă, la mama. Pentru că sunt mai multe feluri de preoţi în Prelatură: unii stau la ei acasă, alţii stau la Centre. Eu sunt dintre cei care stau la Centre, iar el stă la casa lui, cu mama.
– Şi celebrează în parohia din zonă?
– Sigur că ajută foarte mult în parohia respectivă, dar are o numire din partea Prelaturii şi este şi capelanul unei şcoli.
– Am văzut în biografia dumneavoastră că înainte de a intra în Prelatură aţi studiat farmacie.
– Eu sunt farmacist, ca formare. Tatăl meu era infirmier şi mi-a plăcut domeniul medical, dar am ales farmacia pentru că eşti mai aproape de oameni la farmacie, decât la spital, e un ambient mai prietenos. În Prelatură, de obicei, preoţii fac înainte studii universitare, fac o experienţă în câmpul muncii şi mai apoi urmează studii de teologie şi sunt sfinţiţi preoţi. Adică suntem hirotoniţi târziu [râde].
– Anul acesta aţi împlinit 14 ani de preoţie.
– Da. A fost frumos, dar sunt încă la început: 14 ani sunt aproape nimic.
– Studiile de teologie le-aţi făcut la Roma.
– La Universitatea Santa Croce, condusă de Prelatură. Şi a fost o perioadă îndelungată, pentru că am făcut studii de licenţă, master şi doctorat.
– Şi tot la Roma aţi fost sfinţit preot.
– Da, m-a sfinţit Prelatul precedent al Prelaturii; se numeşte Javier, ca mine [Javier Echevarría Rodríguez – n. red.]. Apoi m-am întors în Peninsula Iberică, la Barcelona, unde am stat trei ani, iar apoi am venit aici, în România.
– Era prima misiune a dumneavoastră în străinătate.
– Prima a fost în Italia şi a durat mai mult timp, doar că nu am fost preot.
– Şi cum vi s-a părut limba română?
– Limba română este o limbă minunată, într-adevăr, pentru că este un amestec de limbă latină cu limbi slave etc. Dar în acelaşi timp este o limbă pe care am putut să o învăţ cu plăcere: nu m-am simţit blocat, a fost ceva încurajator.
– V-a ajutat şi faptul că ştiaţi italiana?
– Da, şi catalana. Eu vorbesc şi catalana. Adică vorbeam bine şi sper că limba română nu mi-a şters catalana din creier [râde]. Acum, că mă întorc în Spania, sper să mi-o amintesc. În ce priveşte limbile străine, nu mă împac prea bine cu limba engleză sau germană, de exemplu, în schimb sunt familiar cu limbile latine: franceza, italiana, româna, catalana.
– Nu ştiu dacă e o informaţie falsă, dar am auzit că dumneavoastră l-aţi fi ajutat pe Nunţiu să înveţe limba română.
– Nu, nu l-am ajutat eu, ci un alt preot din Prelatură: pr. Manuel.
– Dar dumneavoastră cum aţi cunoscut Prelatura?
– Prin intermediul unui unchi, din partea mamei mele. Era cultivator. În oraşul meu natal [Jaén, în sudul Spaniei – n. red.] sunt milioane de măslini, e „ţara măslinilor”: munţi şi dealuri cultivate în proporţie de 90% cu măslini. El a cultivat măslini toată viaţa şi a cunoscut Prelatura prin intermediul preotului din parohie, care le-a vorbit despre Opera lui Josemaría Escrivá de Balaguer. A fost ceva interesant, pentru că preoţii diecezani nu pot aparţine Prelaturii, aceasta fiind în sine o structură ierarhică, cu jurisdicţie asupra propriilor preoţi. Dar preoţii diecezani pot primi de la Prelatură un ajutor spiritual, o îndrumare pentru viaţa lor spirituală.
Iar acest preot din parohie era în legătură cu Prelatura, în sensul îndrumării spirituale, şi le-a vorbit credincioşilor despre Operă. Astfel, unchiul meu a aflat că poţi avea o viaţă spirituală mai intensă, poţi primi îndrumare spirituală prin Prelatură şi să îţi continui viaţa, munca, acolo unde te afli. După câţiva zeci de ani m-am născut eu, iar când am mai crescut am mers în vacanţă la unchiul şi am aflat despre Opus Dei. Mai apoi am participat la un Club pentru tineri, unde am şi cunoscut Prelatura, iar când am terminat liceul am cerut să fac şi eu parte din Opus Dei. Am mers mai departe la facultate, nu am schimbat nimic din viaţa mea: era doar ceva cu caracter spiritual.
– Mai aveţi şi alţi fraţi, surori?
– Da, suntem patru fraţi: cel mai mare e preot, apoi alţi doi căsătoriţi – patru băieţi. Întâi a intrat fratele meu în Prelatură. Eu am mers la seminar mult mai târziu, la Roma: mai întâi am terminat facultatea, am lucrat la farmacie, la o şcoală, am făcut şi serviciul militar în Africa, la Ceuta, un oraş autonom din nordul Africii.
– Şi la ce armă aţi făcut armata?
– Eram la logistică. Fiind farmacist, am lucrat în armată ca infirmier: exista şi unitate farmaceutică, dar nu mai era post disponibil şi m-au repartizat la infirmerie. Era de muncă, pentru că erau mii de soldaţi, dar erau probleme medicale obişnuite. Însă a fost frumos faptul că am intrat în legătură cu multe persoane diferite din întreaga Spanie şi am legat o prietenie frumoasă. Unul dintre soldaţi a devenit preot mai târziu: acolo a făcut pregătire pentru Mir – am ajutat şi eu un pic -, iar mai târziu a decis să devină preot. Acum este preot diecezan în Dieceza de Toledo. Apoi ceilalţi erau majoritatea persoane fără studii şi pentru prima oară departe de casă, aşa încât erau deschişi să discute şi ne-am apropiat; apoi erau interesaţi de vaccinuri, iar eu eram farmacist şi le puteam da informaţii.
– Dar, la vremea aceea, aveaţi în gând să deveniţi preot?
– În Prelatură, pentru cei care trăiesc un celibat apostolic laic există această deschidere, dar până când nu se concretizează chemarea şi până când nu te conduce viaţa până acolo, degeaba vrei tu. Apoi Prelatul e cel care te cheamă şi te întreabă dacă vrei să mergi la seminar. Dar am avut această predispoziţie pentru preoţie. În Prelatură, majoritatea sunt laici: avem doar 2 mii de preoţi şi circa 100 de mii de laici, căsătoriţi. Iar Prelatura nu te schimbă din parohie, nu te mută cu familia, îţi oferă doar un sprijin pentru a-l urma mai îndeaproape pe Cristos, să te rogi în fiecare zi mai mult, să participi la Liturghie zilnic, să fii un mai bun tată de familie, să fii mai bună acasă, cu copiii etc.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 597, Ultimul acces: 2026-06-08 01:15:55