„Să slujim pe fiecare” – întâlnire a birourilor pastorale ale Diecezei de Timişoara[2020-07-31]Luni, 27 iulie 2020, membrii şi coordonatorii birourilor implicate în munca pastorală a Diecezei de Timişoara s-au întâlnit în aer liber, împreună cu Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, la casa de formare „Marienheim” din Timişoara, pentru a cunoaşte sau a lua un nou contact informativ cu domeniul fiecăruia dintre colegii săi. Coordonatorul şi iniţiatorul întâlnirii a fost pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pentru probleme pastorale. Cu această ocazie au fost făcute cunoscute noi însărcinări: pr. Zoltán Kocsik şi pr. Ionuţ Cădărean, responsabili pentru vocaţii şi seminarişti; pr. Daniel Dumitru, responsabil pentru operele misionare; familia Clara şi Iulian Ciubotariu, responsabili pentru mişcări ecleziale; pr. Sebastian Mirciov, responsabil pentru Liturghie, muzică sacră, cantori şi pelerinaje, atât în Dieceză cât şi în exterior; pr. László Wonerth, responsabil pentru pregătirea şi participarea la Congresul Euharistic Internaţional de la Budapesta, de anul viitor; echipa media: pr. Csaba Váncsa, Enikő Sipos, Maja Lazar, Claudiu Călin.Pentru pregătirea viitorilor diaconi permanenţi, responsabil este pr. Veniamin Pălie; pentru pastoraţia familiilor – sr. M. Böbe Tari, împreună cu pr. Macedon Valentin Hiticaş şi pr. Marin Matieş; echipa Centrului Diecezan pentru Tineret, respectiv pentru ministranţi şi copii – pr. Tiberiu Szabó, sr. Erika-Mária Bukovics, pr. Daniel Dumitru, pr. Alin Irimiciuc; responsabil pentru pastoraţia bolnavilor din spitale – pr. Simon Ciubotaru; şi nu în ultimul rând, responsabilul pentru pastoraţia în închisori – pr. Gyula Dorin Filip. La început fiecare echipă, în baza a cinci întrebări, a fost rugată să se prezinte, să spună de ce este responsabil în acel grup, să prezinte care sunt visurile/planurile lor de viitor, ce îi place fiecăruia în munca sa şi unde doreşte să crească, să se dezvolte. Pentru unii participanţi, momentul a reprezentat o noutate, deoarece în ultima perioadă s-au format echipe noi, precum cele pentru formarea seminariştilor, a cantorilor, respectiv a diaconilor permanenţi. Fiecare şi-a prezentat cu entuziasm planurile de viitor, colegii de echipă au încercat să gândească fiecare în parte cum pot ajunge la mult mai multe persoane din grupul celor cărora li se adresează activitatea lor, pentru a le transmite mesajul iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu, respectiv pentru a-i aduce mai aproape de El. De asemenea, membrii fiecărei echipe şi-au exprimat dorinţa de a fi buni apostoli al zilelor noastre, de a fi la zi cu mesajul pe care îl transmit şi cu mijloacele folosite. S-au exprimat foarte multe planuri şi idei, cum se poate reîmprospăta pastoraţia în Dieceza noastră, cum să fim mai eficienţi şi unde ar trebui întărită munca pastorală. La dezbatere s-a spus că ţelul nostru cel mai important este „să slujim fiecare tânăr, fiecare familie, fiecare bătrân… adică fiecare persoană”. Nu dorim să slujim doar un singur grup, ci pe toţi, respectiv să ajungem la cât mai mulţi oameni. Este foarte importantă formarea de ucenici în Dieceza noastră. S-a afirmat că elanul laicilor a surprins foarte plăcut echipa responsabilă pentru formarea adulţilor, respectiv a laicilor. Faţă de anii precedenţi, s-a hotărât că trebuie să lucrăm mai mult la formarea cantorilor, la pastoraţia bolnavilor. Nu este uşor să lucrăm în echipă, dar acest lucru este foarte important pentru a ajunge la scopul nostru. De asemenea, s-au căutat modalităţi cum să se comunice mai eficient între colegi, între grupuri, pentru a oferi astfel o mai bună eficienţă în pastoraţie. Episcopul Iosif Csaba Pál a menţionat că fiecare persoană din această mare echipă pastorală trebuie să fie asemenea unei locomotive şi nu neapărat asemenea unui vagon. Noi, fiecare persoană, trebuie să atragem „vagoane” după noi, colaboratori cu care să lucrăm. Un criteriu foarte important în viaţă de creştin, ucenic, colaborator pastoral este acela de a creşte în perceperea şi trăirea vie a Evangheliei. Cu această ocazie, Episcopul a prezentat şi tema anului pastoral viitor, astfel încât colaboratorii acestor birouri prezente să aibă timp de analiză, idei, dar şi pentru a gândi programele viitoare. Pentru anul viitor s-a stabilit să se pună accent mai mare pe Cuvântul lui Dumnezeu, anul în curs, respectiv care se încheie, fiind axat pe Preasfânta Euharistie. Anul viitor, Cuvântul lui Dumnezeu va fi legat, în prima parte, de u Sfânta Liturghie: Liturgia Cuvântului. În acest context, s-a subliniat că anul viitor este foarte important să se citească şi să se mediteze Cuvântul lui Dumnezeu. Este o formă foarte puternică practicată în „cercurile biblice, căci acelea nu se termină acolo”, iar Cuvântul „trăieşte în continuare în noi” – a spus PS Iosif. Zilnic, măcar de două, trei ori să ne gândim la Cuvântul lui Dumnezeu, la fragmentul pe care dorim să îl trăim. Să aprofundăm Cuvântul în mod deosebit, pentru ca acesta să fie o făclie în faţa noastră! (pr. Csaba Váncsa şi Claudiu Călin pentru gerhardus.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 578, Ultimul acces: 2026-06-11 00:47:31
|
Timp total: 0.05s...
[]:1