Patriarhul Iustin a fost pomenit la Curtea de Argeş[2020-08-01]de Gheorghe AnghelÎnaltpreasfinţitul Părinte Calinic a oficiat vineri, la Catedrala din Curtea de Argeş, o slujbă de pomenire pentru Patriarhul Iustin, cu prilejul împlinirii a 34 ani de la moartea sa. Deşi a păstorit mai puţin de un deceniu, în timpul represiunii comuniste, împlinirile Bisericii Ortodoxe în acea vreme nu au fost puţine, a spus Arhiepiscopul Calinic la finalul slujbei. Mitropolitul Iustin Moisescu a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în vremuri grele de îndurat, când stăpânirea, mai ales în deceniul al optulea din secolul trecut, îşi reluase atitudinea ateistă şi de prigonire a Bisericii. Înaltpreasfinţia Sa a reamintit unele activităţi prolifice pe care Patriarhul Iustin le-a împlinit. „A îmbunătăţit învăţământul teologic, susţinând oameni de valoare, a înfiinţat strălucita serie editorială „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”. „În Bucureşti erau translate unele locaşuri de cult. Ameninţarea buldozerelor era iminentă. Chiar şi în aceste împrejurări babilonice, Patriarhul Iustin Moisescu a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împiedice un mare sacrilegiu, demolarea Bisericii „Sfântul Gheorghe”- Nou, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu. Patriarhul Iustin i-a spus limpede lui Ceauşescu, în decursul unei audienţe, că necropola brâncovenească şi biserica în care a fost prohodit I. L. Caragiale nu poate fi ştearsă de pe faţa pământului. Şi a rămas în picioare”. Patriarhul Iustin Patriarhul Iustin Moisescu s-a născut în data de 5 martie 1910 în Cândeşti, judeţul Argeş. A studiat la Seminarul orfanilor de război din Câmpulung-Muscel (1922-1930) şi la Facultatea de Teologie din Atena (1930-1934), cu specializare la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Strasbourg (1934-1936) şi din nou la cea din Atena (1936-1937), unde a obţinut doctoratul, în 1937, cu teza „Evagrie din Pont. Viaţa, scrierile şi învăţătura”. A fost profesor de Limba latină la Seminarul „Nifon” din Bucureşti (1937-1938), profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Varşovia (1938-1939), profesor agregat (1940), apoi titular (1942) de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuţi-Suceava, transferat în 1946 la aceeaşi catedră la Facultatea de Teologie din Bucureşti (din 1948 Institut Teologic Universitar). În 1956, a fost hirotonit preot necăsătorit şi, în acelaşi an, a fost ales Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului (hirotonit arhiereu în 15 martie, întronizat la 18 martie). În 10 ianuarie 1957 a fost ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (întronizat la 13 ianuarie), unde a păstorit 20 de ani. La 12 iunie 1977 ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (întronizat la 19 iunie 1977), păstorind până la moartea sa în 31 iulie 1986. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 553, Ultimul acces: 2026-06-13 17:45:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1