Cardinalul Pietro Parolin: Papa Francisc şi preoţii, în drum cu poporul lui Dumnezeu[2020-08-04]În după-amiaza zilei de 4 august 2020, Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, care a fost la Ars, în sud-estul Franţei, pentru comemorarea liturgică a Sfântului Ioan Maria Vianney, a ţinut o conferinţă centrată pe tema: „Papa Francisc şi preoţii, în drum cu poporul lui Dumnezeu”. Articulată în opt puncte – rugăciunea, „a ieşi”, a învăţa, a celebra Euharistia, a spovedi, a primi săracii, fraternitatea sacramentală, Maria – intervenţia Cardinalului a trasat câteva linii directoare pentru slujirea pastorală în acest secol, făcându-l „să dialogheze” pe Pontif cu sfântul.Referitor la primul aspect, a amintit că Vianney a petrecut „ore şi ore în faţa tabernacolului din biserica sa, pentru a-i cere Domnului convertirea locuitorilor din Ars”. Şi Sfântul Părinte „se trezeşte devreme dimineaţa şi se roagă până la liturghia de la 7 dimineaţa. Seara întrerupe ocupaţiile sale şi revine timp îndelungat în capelă până la cină”. Aşadar, „rugăciunea este necesară pentru a creşte în fidelitatea noastră”. Şi în afară de aceasta are „un obiectiv pastoral”, chiar şi atunci când se experimentează „ariditatea”. Al doilea aspect al „Bisericii în ieşire” îşi trage originea din constatarea că „acţiunea pastorală se bazează pe discernământ: a observa situaţia, a privi cu bunăvoinţă, a asculta cu atenţie”; şi că în acest context, „Duhul Sfânt inspiră creativitatea pentru a găsi cel mai bun mod pentru a ne apropia de ceilalţi”. De altfel, Sfântul Ioan Maria a ieşit din prezbiteriu „pentru a-i întâlni pe enoriaşii săi. Nu i-a găsit în biserică pentru că ei nu mai mergeau de mult timp”, din cauza revoluţiei franceze. Cu privire la învăţământ, al treilea punct, Cardinalul Parolin a clarificat că acesta trebuie să facă referinţă la o „propunere clară de credinţă”, aşa cum făcea în predica sa Parohul de Ars. Şi dacă Papa insistă mult asupra calităţii predicilor, secretarul de stat a sugerat să se propună şi întâlniri de formare la nivel parohial. Cât priveşte Euharistia, al patrulea punct, ea „constituie inima preotului”, până acolo încât Sfântul Ioan Maria exclama: „Dumnezeul meu! Cât de compătimit trebuie să fie un preot atunci când o face ca un lucru normal!”, iar Papa Bergoglio a definit-o „actul suprem al revelaţiei” (Misericordiae vultus, 11 aprilie 2015, nr. 7). Pentru tema Reconcilierii, Cardinalul Parolin a amintit zecile de mii de persoane care mergeau la confesionalul unde parohul de Ars petrecea de la cincisprezece la optsprezece ore pe zi, şi cum ea reprezintă pentru Episcopul de Roma – care „are un simţ ascuţit al duioşiei lui Dumnezeu care învăluie fragilitatea omului” – „Sacramentul Milostivirii”. Din păcate, a afirmat vorbitorul, „mulţi credincioşi nu se mai spovedesc”: de aici „invitaţia de a face totul pentru ca să redescopere acest Sacrament esenţial. Aceasta cere o voinţă pastorală puternică, o cateheză neîncetată… precum şi un anumit curaj pentru a-i primi cu disponibilitate pe cei care vin să ceară, uneori timid, acest Sacrament al iubirii”. Pentru îngrijirea săracilor, conferenţiarul a amintit că la Ars au trebuit să ascundă hainele deoarece ştiau că parohul le dădea celor lipsiţi tot ceea ce avea; cu o caritate creativă a întemeiat Colegiul Providence, pentru a ridica din sărăcia materială şi morală fetele care trăiau pe stradă. Şi Pontiful la rândul său a vorbit în mai mult rânduri despre opţiunea preferenţială faţă de cei săraci. În cele din urmă, secretarul de stat a amintit de „fraternitatea sacramentală concretă” ca „o mare provocare de astăzi, pentru că slujirea este adesea grea şi dificilă” şi „nu putem să o exercităm în singurătate”; şi de rolul Fecioarei Maria în spiritualitatea Sfântului şi a Papei. La sfârşitul zilei, Cardinalul a binecuvântat un itinerar – în interiorul sanctuarului din Ars – dedicat Cardinalului Emil Biayenda, Arhiepiscop de Brazzaville, Congo, trecut la Domnul în 1977, a cărui cauză de canonizare este în desfăşurare. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 622, Ultimul acces: 2026-06-13 05:42:42
|
Timp total: 0.05s...
[]:1