PORTRET | Doamna Maria Brâncoveanu, alături la bine şi la greu de sfântul ei soţ

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

PORTRET | Doamna Maria Brâncoveanu, alături la bine şi la greu de sfântul ei soţ

[2020-08-05]

de Ştefana Totorcea

Lucrarea doamnei Maria Brâncoveanu a fost discretă, dar la fel de mare precum a soţului ei martir. A fost soţie, mamă, filantrop, mironosiţă şi lider al familiei decapitate prin moartea voievodului. În moarte a rămas la fel de discretă ca şi în viaţă. Nu se cunoaşte exact locul în care odihneşte. Dar, datorită ei, avem moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu.
În data de 12 iulie 2020, Biserica Ortodoxă Română a comemorat trei secole de la aducerea moaştelor Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu de la Constantinopol la Bucureşti.
Cu această ocazie, Patriarhul Daniel a scris despre rolul important al Doamnei Maria Brâncoveanu în acest demers: „…cu bărbăţie sfântă a îndurat moartea evlaviosului ei soţ şi a iubiţilor ei fii, a răbdat temniţa şi exilul refuzând orice compromis cu ucigaşii neamului ei, ca mai apoi, cu un curaj vrednic de toată lauda, cu mari cheltuieli, dar mai ales cu riscul pierderii propriei sale vieţi, să aducă în ţară scumpele oseminte ale Domnitorului Martir”.
„Doamna Marica rămâne pentru fiecare femeie creştină o pildă de evlavie şi nădejde în vremuri de grele încercări, de răbdare în cea mai grea suferinţă, de mamă care şi-a crescut copiii în neclintită credinţă, de soţie iubitoare şi devotată, valori transmise şi urmaşilor ei care au strălucit prin evlavie şi filantropie”, a subliniat Patriarhul.
Familia voievodului Constantin Brâncoveanu şi portretul doamnei sale ne dezvăluie secretul supravieţuirii naţiunii române: credinţa, naşterea de prunci, buna educaţie şi asumarea crucii.
O nuntă ca-n poveşti
Maria (Marica) Brâncoveanu a fost nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, domn al Ţării Româneşti (1669-1672), la a cărui curte viitorul ei soţ, Constantin Brâncoveanu deţinea demnitatea de paharnic.
Originar din Brâncoveni, judeţul Romanaţi, lângă Olt, Constantin era, pe linie maternă, descendent al Cantacuzinilor, veche familie care a dat un împărat al Constantinopolului. Pe linie paternă, era descendent al Craioveştilor şi înrudit cu Basarabii, familia întemeietoare a Ţării Româneşti.
Marica era frumoasă, cuminte şi chibzuită, iar Constantin era deştept, educat şi bogat. A fost domnitorul cu cele mai întinse moşii din istoria Ţării Româneşti. Un rol important în căsătoria lor este posibil să fi avut şi bunica ginerelui, Elina Cantacuzino, căci nunta a avut loc la conacul acesteia de la Filipeşti.
O căsnicie rodnică în prunci
Până în 1688, când Constantin Brâncoveanu a urcat pe tron, cei doi soţi aveau deja patru fiice: Stanca, Maria, Ilinca şi Safta. Până la sfârşitul domniei, numărul pruncilor aduşi pe lume va fi de 11, toţi crescuţi şi educaţi exemplar.
Portret votiv de epocă din biserica Mănăstirii Hurezi. Foto: Doxologia.ro
Din panegiricele scrise de fiii ajunşi la maturitate rezultă atât o aleasă educaţie, cât şi o aleasă simţire. Dedicate sfinţilor, ele cuprind şi rânduri pline de recunoştinţă adresate părinţilor după trup, conturând imaginea unei familii armonioase, în care mama oferea dragoste şi blândeţe, iar tatăl structură şi încredere.
Iubirea care a rodit în mod firesc copii în această nobilă familie a făcut din Doamna Maria un model luminos de soţie şi mamă. Pe lângă aceste îndatoriri, ea a ştiut să poarte cu simplitate şi hotărâre, împreună cu sfântul ei soţ, atât slava domniei, cât şi crucea temniţei şi exilului.
Doamna Maria, ctitor de biserici
Doamna Maria şi-a sprijinit soţul în ctitorirea de biserici, în tipărirea de cărţi pentru ortodocşii din Orientul Apropiat şi chiar în gestionarea moşiilor şi averilor. A ctitorit Biserica Bolniţei de la Mănăstirea Hurezi (1699), Biserica Sf. Nicolae „Dintr-o zi” din Bucureşti (1703), mănăstirile Surpatele (1706) şi Viforâta (1713).
Biserica bolniţei de la Mănăstirea Hurezi. Foto. Wikipedia
Pe o moşie moştenită de la tatăl ei, postelnicul Neagu, Doamna Maria a rectitorit la Bucureşti Biserica Sf. Nicolae „Dintr-o zi”, „rădicând acea (biserică) dă lemnu din temelie, dă piatră o au zidit, foarte iscusită şi gingaşă făcând-o, o au înfrumuseţat cât şi pă din afară precum să şi vede”, după cum scria cronicarul Radu Greceanu.
Aceasta a servit ca loc de rugăciune domnitorilor până la 1830. Printr-un coridor suspendat peste actuala stradă a Academiei, aceştia intrau din casele lor direct în cafasul bisericii situate în spatele reşedinţei domneşti de pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei).
Pisanie. Foto: Biserica Sf Nicolae „Dintr-o zi”
Tot Radu Greceanu scria: „După aceia şi în judeţul Vâlcii, unde să chiamă Surpatele, dân temelie iaraşi au zidit o mănăstioară cu toată cheltuiala mării sale, foarte frumoasă, făcându-i şi curte dă zid înprejur şi chilioare si dă toate, precum să si vede, înpodobindu-o şi cu odăjdii si alte odoară bisericeşti scumpe şi foarte frumoase şi cu bună zestre, moşii, vii şi altele, o au întărit”.
Spre sfârşitul domniei, Doamna Maria, văzând starea în care se afla Mănăstirea Viforâta, veche ctitorie a familiei Basarabilor, a renovat-o complet: a pardosit biserica, i-a lărgit ferestrele, a pictat-o şi înzestrat-o cu veşminte, a ridicat chilii, a înălţat zidul împrejmuitor şi a construit o clopotniţă.
Mazilirea soţului
Domnia lui Constantin Brâncoveanu a fost a doua ca lungime din istoria Ţării Româneşti. Timp de un sfert de secol, el a reuşit să păstreze cu succes echilibrul precar al Ţării Româneşti, situată la confluenţa a două mari imperii concurente: Imperiul Austriac şi Imperiul Otoman.
Gravură cu portretele domnitorului Constantin Brâncoveanu şi ale fiilor săi, în volumul „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia” de Anton-Maria del Chiaro (Veneţia, 1718), una dintre cele mai bune cronici a martiriului lor
Dar o luptă între otomani şi ruşi şi neascultarea unei căpetenii care a dat sprijin ruşilor l-au pus pe Sfântul Brâncoveanu într-o poziţie vulnerabilă faţă de otomani. Sultanul găsise, în fine, prilej să-l elimine, cu gândul să îi răpească averile. A făcut-o folosindu-se şi de „reclamaţiile” venite de la Ştefan Cantacauzino, vărul lui Brâncoveanu, şi de la soţia acestuia, Păuna.
Deşi erau finii de cununie ai domnitorului şi ai Doamnei Maria, cei doi nu s-au sfiit să-şi trădeze naşii. În Miercurea Mare, a Trădării, a început calvarul Brâncovenilor. Domnul a fost mazilit, iar Ştefan Cantacuzino a fost înscăunat a doua zi. Reacţia lui Brâncoveanu la înscăunarea lui a fost să spună că era bine că se pusese un domn român.
Ultimele cuvinte pe care Brâncoveanu i le-a adresat trădătorului au fost: „Finule Ştefan, dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui. Dacă însă sunt fructul răutăţii omeneşti, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe duşmanii mei, dar păzească-se de mâna teribilă şi răzbunătoare a judecăţii divine“. Cuvintele s-au dovedit profetice.
Închisoarea şi martiriul
În Vinerea mare, Brâncovenii luau drumul închisorii şi robiei la Constantinopol. Fostul domn, cei patru fii – Constantin, Radu, Ştefan şi Matei – şi sfetnicul Ianache au fost despărţiţi de restul familiei şi închişi la Edikule, apoi torturaţi luni în şir pentru a afla unde mai au bani şi averi.
Împotriva tuturor uzanţelor, femeile au fost percheziţionate şi li s-au luat bijuteriile. Cei doi nepoţi – Constantin, fiul celui dintâi fecior al domnului, şi Maria, fiica lui Ştefan – au fost condamnaţi la robie în seraiul sultanului, iar restul familiei închisă.
15 august 1714 era ziua de nume a Mariei Brâncoveanu şi ziua de naştere a soţului ei, care împlinea 60 de ani. Se aflau în al patruzecilea an de căsătorie. În această zi, Dumnezeu a îngăduit ca soţul şi fiii ei, împreună cu sfetnicul lor credincios, Ianache, să se nască în Împărăţia Cerurilor.
Au urmat câteva zile în care restul familiei s-a temut de o soartă similară. Dar sentinţa lor a fost închisoarea pe viaţă.
Chiar în ziua martiriului Brâncovenilor, Păuna Cantacuzino, noua doamnă a Ţării Româneşti, suferea un şoc la Mănăstirea Dintr-un lemn. În timpul liturghiei de Sfântă Măria Mare, pe poala icoanei Maicii Domnului, a văzut aievea cum li se taie capetele Brâncovenilor şi s-a demonizat.
În 2004, lucrările de renovare la această icoană au scos la iveală a doua ei faţă, pe care era pictată tocmai scena Înfricoşătoarei Judecăţi:
A fost o judecată a propriei conştiinţe a doamnei Păuna, înainte de Judecata de Apoi.
Sabia durerii şi exilul
Doamna Maria, care ar fi fost poate mai îndreptăţită să înnebunească decât fina ei, a fost totuşi întărită cu putere de sus pentru a putea duce suferinţa pierderii soţului şi fiilor. „Deşi Doamna Maria Brâncoveanu a supravieţuit fizic martirizării familiei sale, totuşi putem spune că ea a murit de cinci ori, a murit de fiecare dată când cei patru fii şi soţul ei au plecat capul sub sabia călăului”, spunea Părintele Patriarh Daniel în 2014, la un concert jubiliar dedicat doamnei.
Ea nu se putea lăsa pradă durerii, pentru că avea lucruri importante de făcut. Cu daruri scumpe făcute mamei sultanului, şi-a răscumpărat cei doi nepoţi făcuţi robi, apoi a strâns cu greu alţi bani pentru a-şi răscumpăra libertatea ei şi a familiei. A reuşit, după multe dificultăţi.
Dar, aflând despre aceasta, Ştefan Cantacuzino i-a mituit pe funcţionari, care au transformat firmanul de eliberare într-unul de surghiun, astfel că, în 1715, doamna şi familia au mers în exil în Caucaz.
După Brâncoveanu, în ţară s-au schimbat trei domni, iar Oltenia a ajuns sub stăpânire austriacă. Doamna Maria s-a întors abia la finele lui 1716, după ce Ştefan Cantacuzino şi tatăl lui, stolnicul Constantin Cantacuzino, fuseseră spânzuraţi la Constantinopol. Alţi trei părtaşi la uneltire au murit în acel an, făcând să se adeverească ultimele cuvinte adresate de Brâncoveanu finului său.
Aducerea moaştelor
Revenită acasă, doamna s-a ocupat cu recuperarea rămăşiţelor de avere şi a banilor familiei din băncile occidentale. Apoi a făcut împărţirea averii, asigurând jumătate din ea unicului nepot, Constantin, care urma să ducă mai departe numele voievodului.
Însă marea sa lucrare a fost recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale sfântului ei soţ. Prin grija credincioşilor Patriarhiei de Constantinopol, acesta era înhumat la Mănăstirea Panaghia Kamariotisa de pe Insula Halki, căreia îi făcuse mai multe donaţii de-a lungul timpului.
Abia după patru ani a reuşit Doamna Maria să aducă moaştele soţului în ţară. La necropola domnească pregătită la Mănăstirea Hurezi nu mai putea fi dus: din 1718 Oltenia era sub stăpânire austriacă.
În 1720, l-a îngropat la ctitoria domnitorului închinată Patriarhiei Ierusalimului, Sf. Gheorghe Nou.
Familia Brâncoveanu în fresca de la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti
„Odată cu cinstirea acestor sfinte moaşte, este cinstită şi memoria Doamnei Maria Brâncoveanu, care rămâne pentru totdeauna model de femeie creştină demnă şi curajoasă, soţie evlavioasă şi mamă jertfelnică, iubitoare de Biserică şi Neam”, afirma Părintele Patriarh la concertul jubiliar din 2014.
Sub lespedea neinscripţionată de la Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, domnitorul a odihnit discret, fără să fie descoperit, timp de două secole.
Lespedea de mormânt neinscripţionată a domnitorului. Foto: Facebook / Biserica Sfantul Gheorghe Nou, Bucuresti Kilometrul Zero
Singurul martor al prezenţei lui sub lespedea anonimă i-a fost o candelă de argint dăruită de Doamna Maria şi la fel de discret inscripţionată cu textul: Această candelă, ce s-au dat la s(ve)ti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domn Io Constandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Mării Sale Mariia, careaşi Măria Sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aici să i se odihnească oasele. Iulie în 12 zile, leat 7228 (1720).
Candela a fost descoperită înaintea comemorării iniţiate de Nicolae Iorga în 1914. După descoperirea obiectului, care dovedea că domnitorul odihneşte la Sf. Gheorghe Nou, ceremoniile au fost mutate de la Mănăstirea Hurezi la biserica din Bucureşti.
Mironosiţă de taină
Şi în trecerea la cele veşnice, Doamna Maria a dovedit aceeaşi discreţie ca şi în viaţă, căci, deşi se crede că a fost înmormântată tot la Sf. Gheorghe Nou, unde odihnea soţul ei, nu s-a găsit mormântul.
Credincioşia cu care şi-a urmat soţul în suferinţă şi s-a îngrijit de memoria şi de moaştele lui îi conferă Doamnei Maria statut de mironosiţă.
Baldachinul cu racla şi moaştele întregi ale domnitorului. Foto: Aurel Vîrlan Photography via Facebook / Biserica Sfantul Gheorghe Nou, Bucuresti Kilometrul Zero
„Pentru a ne apropia în chip nerătăcit de darul pe care-l avea în suflet doamna Maria, trebuie să ne sârguim să pricepem că orice purtător al firii omeneşti, fie că alege chipul cununiei, fie că alege chipul îngeresc al călugăriei, tot spre înnoirea neamului omenesc purcede, spre o nouă şi unică îmbrăţişare a firii omeneşti întru Hristos, Dumnezeu şi Mântuitorul nostru”, scrie L.S. Desartovici în volumul jubiliar dedicat martiriului Sfinţilor Brâncoveni.
„Şi să vină peste dânşii bucuria aceea pe care a avut-o fericita Elena când a aflat cinstita cruce”, se spune în rugăciunile din slujba Sfintei Cununii. Aceasta s-a şi întâmplat de fapt, căci domnitorul şi fiii lui au fost răstigniţi, iar prin sufletul Doamnei Maria a trecut sabia durerii.
Dar, printre lacrimi, a răsărit bucuria de a fi născut fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu – o taină care este nebunie pentru lume.
Bibliografie
DESARTOVICI, L.S. (coord.) – Martiriul Sfintilor Brancoveni. Editie jubiliara 1714-2014. 300 de ani de la savarsirea muceniceasca a Brancovenilor, Ed. Sophia, Bucureşti, 2014
DESARTOVICI, L.S. (coord.) – Doamna Maria Brâncoveanu – Tainica biruinţă a lacrimilor, Ed. Sophia, Bucureşti, 2014
MARCU, George (coord.) – Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012
MATEESCU, Iuliana – Diata Doamnei Maria Brâncoveanu, Editurile Idaco – Dar din har, 2014
POPESCU, Paul D. – „Doamna Marica Brâncoveanu”, în Ziarul de Prahova, 19 august 2008, online la http://ziarulprahova.ro/2008/08/doamna-marica-brancoveanu

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 870, Ultimul acces: 2026-06-13 16:41:29

Timp total: 0.04s...

[]:1